Farmacia ,,FARMEX” Cugir, sprijin necondiționat acordat localnicilor, pentru a depăși astenia de primăvară
Recent, Farmacia ,,FARMEX” Cugir a demarat o acțiune menită să vină în sprijinul cugirenilor pentru a-i ajuta în mod necondiționat să treacă mai ușor pentru această periodă marcată de astenia de primăvară.
Potrivit managerului ,,FARMEX”, farmacistul Bogdan Petric, unitatea a pregătit (și a început să distribuie) sute de cutiuțe cu vitamine, pentru toți pacienții, produse ce vor ajunge la aceștia, în limita stocului disponibil, în aceste zile.
,,Suntem alături de voi necondiționat, indiferent de vremuri sau circumstanțe și deoarece vă prețuim, vrem să vă ajutăm să treceți cu energie peste această perioadă mai dificilă generată de astenia de primavera. Sunt cel mai fericit atunci când putem ajuta oamenii. Vom avea în vedere ca și în perioada viitoare să venim cu noi produse necesare sănătății dumneavoastră.
Mulțumim prietenilor noștri SunWave Pharma pentru sprijin. Avem pentru ei, recunoștință, prețuire și apreciere, mai presus de orice cuvinte, deoarece au fost alături de noi mereu, ori de câte ori am avut o campanie pentru comunitate”, este mesaj transmis localnicilor de managerul FARMEX.
Constantin PREDESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
5 iulie 2025 | Descoperă Rowmania, în căutare de noi campioni la vâslit la Alba Iulia: Calificări pentru finala națională de la Tulcea. PROGRAMUL
5 iulie 2025 | Descoperă Rowmania, în căutare de noi campioni la vâslit la Alba Iulia: Calificări pentru finala națională de la Tulcea. Programul Sâmbătă, 5 iulie 2025, începând cu ora 09.30, în zona podului peste Mureș din cartierul albaiulian Partoș, la ieșirea spre Sebeș, va avea loc o nouă ediție a competiției „Descoperă Rowmania”. […]
Centru comunitar integrat la Teiuș: A fost semnat contractul de execuție din cadrul proiectului în valoare de peste 1,7 milioane de lei
Centru comunitar integrat la Teiuș: A fost semnat contractul de execuție din cadrul proiectului în valoare de peste 1,7 milioane de lei Luni, 30 iunie 2025, la sediul Primăriei Teiuș, s-a semnat contractul de execuție a noului „Centru comunitar integrat”, care va oferi locuitorilor orașului Teiuș accesul la noi servicii medicale și sociale. Citește și: […]
Bacalaureat 2025: Rată de promovare de 100% și 75 de medii peste 9 la Colegiul Militar din Alba Iulia
Bacalaureat 2025: Rată de promovare de 100% și 75 de medii peste 9 la Colegiul Militar din Alba Iulia Toți cei 106 absolvenți ai Promoției 2025 – „Regina Maria – 150” de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia au promovat examenul național de Bacalaureat 2025, 75 dintre aceștia obținând medii cuprinse între 9,85 […]