Fără permis și cu o motocicletă neînmatriculată, un tânăr din Alba a lovit o femeie și a fugit de la locul faptei: Ce a decis instanța
Fără permis și cu o motocicletă neînmatriculată, un tânăr din Alba a lovit o femeie și a fugit de la locul faptei: Ce a decis instanța
După 3 ani, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Bistra, a fost condamnat la 2 ani și 7 luni de închisoare cu suspendare, după ce a lovit o femeie de 30 de ani cu motocicleta neînmatriculată pe care o conducea fără să dețină permis categoria A. În plus acesta a părăsit locul accidentului.
La data de 26 octombrie 2018, în jurul orei 13.25, poliţiştii din Cîmpeni au fost sesizaţi, prin 112, cu privire la faptul că o persoană a fost victima unui accident rutier produs de un motociclist care a părăsit locul evenimentului.
Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului a rezultat că o femeie de 30 de ani, din comuna Bistra, în timp ce circula pe marginea drumului naţional 75, deplasându-se spre localitatea Hudricești, a fost acroşată de o motocicletă al cărui conducător şi-a continuat drumul.
În urma accidentului, femeia a suferit leziuni la nivelul unui picior şi a fost transportată la spital.
Ulterior, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii l-au identificat pe motociclist, un tânăr de 19 ani la momentul comiterii infracțiunii, din comuna Bistra, care a condus motocicleta fără să deţină permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte autovehiculul şi fără ca aceasta să fie înmatriculată sau înregistrată în circulație.
În urma accidentului persoana vătămată a suferit leziuni corporale vindecabile în 100 – 105 zile de îngrijiri medicale.
În cadrul judecății, inculpatul a recunoscut în totalitate săvârșirea faptelor așa cum a fost reținute în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate, cerere admisă de către instanță.
Victimei accidentului i-au fost acordate de către Judecătoria Câmpeni daune morale în valoare de 21.000 de euro.
Hotărârea nu este definitivă, aceasta putând fi contestată în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii pentru procuror, inculpat, părțile civile și partea responsabilă civilmente.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Alba, pe lista „selectă” a județelor din România cu mai puțin de 10 medici oncologi: „Cred că pacienții oncologici nu trebuie să facă tot timpul, la propriu, călătorii”
Alba, pe lista „selectă” a județelor din România cu mai puțin de 10 medici oncologi România dispune de un total de 714 medici oncologi, iar în acest moment sunt în pregătire 450 de medici rezidenți în oncologie medicală. Potrivit președintei Colegiului Medicilor din România, prof. univ. dr. Cătălina Poiană, România nu are un deficit de […]
FOTO | Mariana Bucerzan a pus capăt unei cariere de o jumătate de secol de antrenoare de atletism: „Predau ștafeta foștilor sportivi, actuali profesori”
Mariana Bucerzan a pus capăt unei cariere de o jumătate de secol de antrenoare de atletism Moment cu puternică încărcătură emoțională în sportul albaiulian. Mariana Bucerzan a anunțat că pune capăt unei cariere de o jumătate de secol de antrenoare de atletism. „Dragi prieteni, foști sportivi și colegi din intreaga țară, după 50 de ani […]
FOTO ȘTIREA TA | Cum arată străzile neasfaltate din Micești, după topirea zăpezii: Gropi ca după bombardament și noroi cât vezi cu ochii: ,,Nu ai cum să nu te gândești la cei care locuiesc aici”
Cum arată străzile neasfaltate din Micești, după topirea zăpezii: Gropi ca după bombardament și noroi cât vezi cu ochii: ,,Nu ai cum să nu te gândești la cei care locuiesc aici” O mare parte dintre locuitorii cartierului Micești sunt nevoiți să suporte, zi de zi, disconfortul creat de străzile neasfaltate, pline de gropi și noroi, […]