Experienţa familiei Indrei din Fărău Ferma de vaci cu lapte poate fi o afacere de familie de succes după muncă, seriozitate şi… inspiraţie

    Ca jurnalist, uneori îţi este dat să fii la locul potrivit în momentul potrivit. O astfel de întâmplare s-a produs pe holurile OPDRP Alba relativ recent, când am zărit feţele unui cuplu, soţ – soţie, radiind de bucurie la ieşirea dintr-un birou. Din surse tangenţiale am aflat că existau şi motive pentru o bucurie comună. Vă prezint în continuare povestea unei afaceri de familie a cuplului Maria şi Ioan Indrei din Fărău, care poate fi dovada că, atunci când lucrurile sunt bine ordonate, drumul spre succes parcă merge de la sine. Aşa pare privit de pe margine. Citiţi o poveste interesantă, ca o lecţie de viaţă. 

 

– Domnule Ioan Indrei, se pare că nu este deloc o întâmplare faptul că astăzi, 21 februarie a.c., v-am văzut împreună cu soţia pe holurile Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, la un moment dat ieşind din biroul directorului instituţiei…
– Este adevărat că nu am fost acolo doar pentru o vizită de curtoazie. Cel puţin de data aceasta, dar şi altele anterioare, am venit pe aici cu scopuri cât se poate de clar definite: pentru a realiza un obiectiv precis, la care lucrez de câţiva ani.
– Haideţi să dăm cărţile pe faţă – astăzi aţi semnat la OJPDRP Alba un contract destul de consistent. Vă rog să spuneţi concret, despre ce este vorba?
– Este vorba despre un contract de finanţare a unui proiect prin Măsura 121 din cadrul PNDR privind „Modernizarea exploataţiilor agricole”. Aceasta înseamnă o finanţare nerambursabilă în sumă totală de 264.000 euro.
– Înţeleg că este vorba despre o sumă deosebit de frumoasă, dar la care nu cred că are acces oricine, doar pentru că doreşte el acest lucru. Înainte de a intra în detalii despre acest proiect, haideţi să spunem cititorilor noştri cine sunteţi şi la ce nivel discutăm în acest moment.
– Suntem din satul Fărău şi, împreună cu soţia avem o mică afacere de familie, o fermă zootehnică, pentru consolidarea căreia lucrăm de câţiva ani de zile. Am muncit mult până la nivelul obţinerii unei finanţări la nivelul contractului semnat astăzi.
– Vom reveni la datele acestui contract. Motivul principal pentru care vă abordez este aflarea parcursului unei astfel de afaceri, experienţă care poate fi un exemplu încurajator şi pentru alţi tineri. Aşadar, cum a fost începutul, de unde a venit curajul sau provocarea?
– Sunt convins că sunt mulţi tineri sau măcar de vârstă medie care au tot ce trebuie pentru a începe, dar le-a lipsit „scânteia”. Nici la mine nu a venit aşa, din senin. Eu am crescut la ţară, în familie de oameni gospodari, iar jocurile copilăriei le-am avut în principal cu animăluţe specifice anumitor ani ai copilărie : iepuri, miei, viţei… Oarecum firesc, am plecat din sat la un liceu cu profil veterinar, adică spre o profesie pe care o aveam în sânge. După absolvire, m-am întors în sat, la circa veterinară unde evident am lucrat tot cu animalele. După schimbarea sistemului din anul 1989, la câţiva ani, simţeam că cerinţa de servicii în zootehnie începe să se dilueze şi mi-am dat seama că se deschide o breşă nouă, tot în domeniu – cea comercială. Aşa am ajuns ca în anul 1996 să deschid prima farmacie veterinară şi servicii de deratizare, dezinfecţie-dezinsecţie din Ocna Mureş. Până în anul 2001 am lucrat în aceste domenii, în premieră în regim privat. Nu pot spune că-mi mergea rău, dar microbul profesiei mă înghiontea, mă provoca mereu să revin la producţie, la animelele care să fie ale mele şi pe care să le îngrijesc eu. Am făcut un credit şi am cumpărat un spaţiu, fosta SMA din sat. Am mai cumpărat câteva hectare de teren agricol şi câţiva porci. Calculele mele, dar şi îndemnul unor prieteni arătau că este varianta care poate aduce venit acceptabil. După câţiva ani de experienţe în reproducţie şi îngrăşare porcine, am hotărât să mă reprofilez şi am cumpărat trei vaci cu lapte. La acel moment, în comună erau multe gospodării cu trei sau mai multe vaci. Multe dintre acelea au dispărut în timp. Eu nu m-am oprit aici. În 2008 aveam 16 capete, prin cumpărarea selectivă din efectivele de care se debarasau fostele IAS-uri…
Aţi văzut ce repede şi simplu este să povesteşti? Să nu creadă cineva că toată această perioadă a fost una liniştită şi comodă pentru mine şi soţia mea. Muncă multă în familie, stres şi riscuri, încercări. În timp, pe lângă resursele proprii, din care ne-am plătit creditele, am găsit şi prima oportunitate de investiţie în echipamente de lucru – un program guvernamental de dotare prin subvenţie pentru fermele zootehnice, prin care mi-am cumpărat utilajele pentru tractor: cositoare, cultivator, maşină de erbicidat, instalaţie cu două capete de muls vaci. Atunci am început să simt că afacerea noastră poate deveni mai mult decât o gospodărie ţărănească. În toamna anului 2009 aveam 16 vaci adulte şi 17 capete tineret. În acel an am întocmit un proiect pentru finanţare pe Măsura 112, în sumă totală de 25.000 euro, din care 60 la sută, adică 15.000 euro, i-am primit în anul 2010, iar diferenţa urmează să vină vara aceasta, la finalizarea investiţiilor din program. A fost prima infuzie de fonduri mai consistentă. Am crescut efectivul de vaci de la 16 capete la 22 capete, suprafaţa cultivată de la 54 la 64 hectare, din care 11 ha cu lucernă. Fiind de profesie zootehnist, înmulţirea am făcut-o în mare măsură pe efectivul matcă. Am păstrat toate viţelele. Nici în privinţa stabilirii raţiilor de furajare nu am avut dificultăţi. Soţia şi-a intrat în rolul său de fermier titular, lucrările mecanizate – arături, semănat, cosit, etc. le fac eu, de obicei noaptea. De un timp mă ajută foarte mult şi băiatul cel mare, care a învăţat multe din lucrările specific bărbăteşti din fermă.
– Acum vă invit să ne spuneţi care sunt obiectivele stabilite prin contractul semnat astăzi?
– Acum, contractul fiind semnat, trebuie să ne concentrăm la modul foarte serios pentru încadrarea în termenele stabilite pentru folosirea banilor, adică maximum 24 de luni. Actualul program conţine următoarele obiective: dotarea unui adăpost nou (construit în regie proprie) în regim de stabulaţie liberă pentru vaci cu lapte cu întreaga tehnologie de furajare, cuşete pentru odihnă, pluguri pentru evacuare a dejecţiilor şi depozite pentru acestea; modernizarea unei clădiri existente şi transformarea acesteia în bucătărie furajeră şi sală de muls cu două posturi şi patru capete şi tancul de răcire cu o capacitate de 1000 litri lapte; cumpărarea unui tractor performant şi utilajele necesare; atingerea unui efectiv de 50 capete vaci cu lapte, astfel încât 40 să fie permanent pe lactaţie, de la care să rezulte producţia zilnică de 1000 litri.
– Sunteţi optimist în privinţa producţiei şi aveţi şi argumente. Spuneţi, vă rog, cum vă descurcaţi cu livrarea, cu încasarea producţiei de lapte?
– La condiţiile existente, nu pot să reproşez nimănui ceva. Achizitorul din partea „Albalact” preia marfa în condiţiile convenite, noi respectăm regulile şi livrăm marfă de bună calitate, iar banii îi primim cu regularitate. Ne-am dori şi noi să devenim furnizori direcţi către procesator, dar pentru asta mai sunt unele condiţii pe care trebuie să le îndeplinim şi noi. Sperăm că lucrurile vor evolua în favoarea noastră.
– Înţeleg că noua finanţare înseamnă şi modernizarea bucătăriei furajere. Asta presupune o modificare substanţială a sistemului de furajare?
– Îmi propun o dotare cu utilaje foarte performante pentru sectorul de preparare a furajelor. Este vorba despre o linie de porţionare a reţetei asistată de calculator, de mărunţire a compoziţiei grosiere, de dozare a compoziţiei, inclusiv pentru vitaminizare şi medicaţie şi prepararea acesteia sub forme de brichete cu compoziţie şi dimensiuni variate, în funcţie de destinaţie: vaci pe lactaţie, tineret la îngrăşat, porci, iepuri, păsări, etc. Aşadar, intenţia este ca bucătăria furajeră să producă nu doar pentru consumul fermei proprii, ci şi pentru micile gospodării din satele din zonă, pentru alţi fermieri, inclusiv pentru deţinătorii turmelor de oi – căci în comună există stâne şi cu peste 3000 de oi la o familie.
– Nu daţi semne că îndeplinirea obiectivelor din contractul recent semnat nu vă dă mari emoţii. Este oarecum firesc, după experienţele anterioare. Aveţi idei pentru dezvoltarea în continuare a fermei, rămâneţi la acest nivel?
– Vreau să vă spun că „morişca” a început să se învârtă de o aşa manieră că nici nu prea am alternativă la varianta de a merge mai departe. Vara aceasta băiatul cel mare împlineşte 18 ani. Cum vă spuneam mai devreme, el este foarte implicat în ceea ce facem la fermă şi are idei pentru pornirea unei afaceri proprii după terminarea liceului. Urmează să depunem un proiect pentru finanţare cu fonduri nerambursabile pe Măsura 112 privind instalarea tinerilor fermieri. Din păcate cred că vom rata sesiunea din iunie a.c. deoarece va împlini 18 ani abia ulterior încheierii sesiunii. Asta înseamnă că va pierde un tempo de un an de zile, dar asta este… El îşi doreşte o fermă specializată pe îngrăşarea tăuraşilor. Calculele arată că o astfel de fermă vine în completare la ferma de vaci, în sensul că putem valorifica mai bine masculii rezultaţi din fătări, vacile sau viţelele reformă, dar ideea de bază este să producem metişi, care se pretează foarte bine la condiţiile noastre. În sfârşit, pe termen lung ne gândim şi la variante de implementare a unor tehnologii de prelucrare primară a produselor obţinute pe plan local, în fermele familiei sau la alte ferme din zonă. De exemplu, în comună există familii care au posibilitatea să producă cereale peste necesarul consumului propriu, dar nu suficient de mari pentru a fi interesanţi pentru achizitorii de cereale. Aceştia au o dificultate în vânzarea surplusului producţiei deoarece nu vine nimeni să colecteze cantităţi mai mici decât un camion, să zicem, şi nu se complică să meargă din casă în casă să colecteze. E mai simplu să cumpere din Ungaria sau alte ţări europene, unde subvenţiile sunt mult mai mari decât la noi şi implicit preţurile mai convenabile pentru cumpărător. În această situaţie, oamenii se limitează să cultive cât consumă, iar restul terenului mai bine nu îl lucrează. Acesta este un segment de producători în întâmpinarea cărora dorim să venim pentru procesarea locală a produselor, eventual prin crearea unor silozuri sau depozite de cereale.
– Vorbeaţi mai devreme despre intenţiile fiului dvs. După experienţele trăite prin evoluţia fermei, dar şi ca exponent al administraţiei publice locale, ce le-aţi spune tinerilor din Fărău, referitor la alternativa de a porni o afacere locală?
– Cel mai important lucru este să înceapă să facă ceva, ceea ce li se potriveşte şi la nivelul la care condiţiile pe care le au le permit. Să-şi facă programe pe termen mediu, adică pe 5 – 10 ani, să fie perseverenţi şi riguroşi în ceea ce fac. Să nu se sperie că nu ştiu de la început ce înseamnă o afacere în domeniu. Toate se învaţă. Lucrurile se limpezesc de la o etapă la alta. Metaforic vorbind, le spun din experienţă că mai clar se văd copacii după ce intri în pădure, decât dacă priveşti de la distanţă. Să ştie de la început un lucru clar – dacă îşi propun să câştige imediat bani mulţi şi să consume profitul pe mofturi de moment, nu are rost să se încurce, căci din agricultură, în general, câştigurile nu vin imediat. Nu accept nici lamentările de genul „la noi nu merge nimic!”. Iată, ceea ce am reuşit noi ne dă posibilitatea unui trai decent în familie, ne dă perspectiva de a lăsa copiilor, nu moşteniri fabuloase, dar şansa de a munci şi ei pentru a dezvolta ceea ce noi am început prin muncă multă şi adesea cu privaţiuni, la vârsta la care aveam şi noi nevoie de concedii, de zile libere… Nu poţi să le ai pe toate, iar orice început este greu, dar tinerii au în comună suficiente exemple că se poate. Prima condiţie este dorinţa, sau măcar înţelegerea faptului că fără implicarea personală şi efort propriu nu merge. Le-aş mai adresa îndemnul de a privi în jur pentru a-şi evalua şansele. Când am început eu, era o adevărată aventură să vii cu maşina la Fărău. Timp de 12 ani, până în 2006, pe drumul spre comună nu se făcuse nici o lucrare, măcar de cârpire a gropilor din şosea. Acum, prin contribuţia Consiliului Judeţean Alba, dar şi urmare argumentării solicitării noastre, de la nivel local, drumul de acces a fost reabilitat până în satul Şilea, adică la marginea judeţului nostru înspre judeţul Mureş, şi s-au făcut lucrări importante şi la drumurile interioare prin pietruirea acestora. Mesajul meu este că Fărăul, cu toate satele componente, constituie bune oportunităţi de atragere de investiţii şi este de sperat ca şi judeţul Mureş să reabiliteze partea sa de 6-8 km de drum pentru a deschide poarta de acces şi spre Târnăveni. Ar fi o altă perspectivă.
– Constat că nu sunteţi deloc un plângăcios. Vă provoc să spuneţi care ar fi zona prioritară în care structurile statului ar putea să intervină în sprijinul fermierilor din domeniul producătorilor de lapte?
– Ar trebui ca statul să facă mai mult pentru a ne pune pe picior de egalitate cu producătorii din alte ţări europene. La noi, în loc să ne apropiem mai mult de acele zone, care sunt şi concurenţii noştri reali, se renunţă şi la ceea ce aveam la un moment dat. Vorbeşte acum despre prima pe calitatea laptelui, care se acorda în perioada 2006 – 2009. A fost sistată şi pe fondul intervenţiei procesatorilor, care au făcut manevra pentru a încasa ei această primă, deşi nu li se cuvenea. Desigur, asta a fost posibil şi pe fondul unor slăbiciuni de organizare din partea producătorilor, dar şi a instituţiilor statului, care nu au făcut o evaluare corectă a situaţiei. Cert este că noi am pierdut şi este cazul să ne organizăm pentru a recâştiga această primă, ca o recompensă pentru fermele care fac performanţă.
– Domnule Ioan Indrei, după cum ne spuneaţi la începutul discuţiei noastre, pe lângă activităţile despre care am vorbit pe larg, sunteţi o persoană implicată şi în politică. Mai concret, în prezent sunteţi consilier local şi viceprimar la nivelul comunei. Vă rog să ne vorbiţi despre evoluţia dvs. în acest plan, dar pentru început să ne spuneţi care dintre cele două – politică şi afaceri – a avut o influenţă semnificativă asupra celeilalte?
– Personal am făcut permanent o departajare între activitatea profesională şi politică. De fapt, la început, m-am implicat mai degrabă în latura administrativă locală. La alegerile locale din anul 1992, deci când nu pornisem afacerea de familie, am candidat şi am fost ales consilier local ca independent. Împrejurarea a făcut să cunosc personal şi să mă conving de valoarea extraordinară a unui mare om politic român, anume pe dl. Radu Câmpeanu. Personalitatea sa şi claritatea ideilor m-au determinat ca la alegerile din 1996 să candidez din partea PNL-C, când am obţinut un nou mandat de consilier, până în anul 2000, iar din acel an, adică vreme de alte 2 mandate, am fost ales consilier din partea PDL. La acel moment simţeam că pot să fiu util comunei şi dintr-o poziţie executivă, cu întreaga mea experienţă acumulată. Astfel, prin susţinerea de care m-am bucurat în rândul consilierilor aleşi, din 2008 sunt şi viceprimar. Este uşor de dedus că evoluţia profesională şi cea politică a fost oarecum paralele. Dacă este vorba despre vreo influenţă, sunt de acord că a existat una relativă, dar în cazul meu nu politicul ar fi influenţat în vreun fel cariera sau mersul afacerii, cum se întâmplă de obicei la noi, ci, eventual, faptul că mi-am câştigat un prestigiu profesional, a condus la o încredere faţă de mine şi pentru latura politică.
– Funcţia de viceprimar presupune o implicare în treburile cotidiene ale comunei, cu şanse de a te afirma, dar şi cu riscul de a nu mulţumi pe toată lumea, de a-ţi atrage unele antipatii. Apreciaţi că aţi făcut faţă aşteptărilor?
– Fără falsă modestie, în aceşti aproape patru 4 ani m-am implicat cu plăcere şi, zic eu, cu folos pentru comunitatea în care eu şi familia mea trăim. S-au făcut în comună lucruri frumoase, iar eu am încercat să fiu util cu tot ce am putut şi acolo unde a fost nevoie de contribuţia mea. Confirm că experienţa în activitatea de viceprimar a fost una utilă pentru mine şi pot spune că, aproape de finalul mandatului, am mulţumirea că am dat comunei din experienţa şi cunoştinţele proprii, ca om al satului şi ca expertiză din activitatea practică şi ca absolvent al facultăţii de drept. Ceea ce va urma vom vedea, important este să privim viitorul cu optimism şi dintr-o perspectivă pozitivă.
– Personal nu pot decât să vă felicit că aţi demonstrat că satul românesc, şi concret Fărăul, oferă şansa de afirmare şi dezvoltare a iniţiativei, dacă lucrurile sunt bine gândite şi conduse. Vă doresc spor în toate şi să vedeţi visul fiului de a avea propria fermă alături de cea aflată în plină dezvoltare. Să auzim de bine, în continuare!
A consemnat,
Constantin BUCEA

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---