Evaluarea ajutoarelor speciale pregătită de Ministerul Muncii. Raluca Turcan: „Vor fi identificați beneficiarii de ajutoare aflaţi în situaţii cu adevărat vulnerabile”

În evaluarea ajutoarelor speciale pregătite de Ministerul Muncii, vor fi identificaţi beneficiarii de ajutoare care se află în situaţii cu adevărat vulnerabile şi se vor găsi soluţii pentru creşterea gradului de ocupare în rândul beneficiarilor care pot munci, a declarat Raluca Turcan.

”Suntem în etapa de pregătire a campaniei naţionale de evaluare a ajutoarelor sociale, care va demara în curând în toată ţara cu echipe mixte ale Agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, Inspectoratelor teritoriale de muncă şi Agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă”, anunţă ministrul, precizând că a discutat cu reprezentanţii Asociaţiilor Oraşelor, Municipiilor şi Comunelor din România, despre obiectivele acestei campanii şi despre modul de lucru.

ELIT

Conform lui Turcan, vor fi identificaţi, în primul rând, beneficiarii de ajutoare sociale care se află în situaţii cu adevărat vulnerabile, fiind inapţi de muncă, persoane cu vârstă de pensionare sau care au în întreţinere copii mici.

Citește și: Vaccinul Pfizer-BioNTech, eficace în neutralizarea variantei britanice de Covid-19: Ce spun rezultatele studiilor

Un fost şef ANAF acuză ‘Clanul Cîţu cămătaru’: Firmele, obligate să plătească majorări de întârziere şi dobânzi pentru obligaţiile amânate

”Pentru această categorie de beneficiari, vom identifica măsuri integrate de sprijin pentru a reduce gradul de vulnerabilitate”, explică ministrul.

ADEZIUNE PLUS

În al doilea rând, vor fi găsite soluţii pentru creşterea gradului de ocupare în rândul beneficiarilor de ajutor social care pot munci.

”Ca un exemplu, în acest moment, 30% din totalul locurilor de muncă neocupate sunt adresate muncitorilor necalificaţi. Piaţa muncii ar putea absorbi o parte din persoanele apte de muncă din cele aproximativ 170 000 care primesc venit minim garantat, în România”, consideră ministrul Muncii.
Ea îşi exprimă aprecierea faţă de deschiderea şi interesul pe care le-au arătat autorităţile locale faţă de demersul Ministerului Muncii, care este calibrat în acord cu politicile europene în domeniu: sprijin integrat şi mai bine ţintit pentru categoriile vulnerabile, precum şi sprijinirea reinserţiei în cazul persoanele apte de muncă.

Citește și: Albaiulieni doritori să se vaccineze s-au ”trezit” cu programările ANULATE. Care sunt explicațiile DSP Alba

”Reamintesc, creşterea ocupării este un obiectiv de prim rang al tututor politicilor europene în domeniul social. Anchetele sociale sunt o obligaţie legală şi ele reprezintă o etapă importantă pentru o mai bună ţintire a efortului de asistenţă socială al statului român. Campania naţională de evaluare va fi eficientă doar în măsura în care va exista o colaborare strânsă cu reprezentanţii primăriilor pentru a pune la dispoziţie instituţiilor implicate informaţiile despre beneficiari şi pentru a facilita relaţia acestora cu potenţialii angajatori din comunitate”, subliniază Raluca Turcan.

Sursă: stiripesurse.ro

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Te-ar putea interesa și:

Unii patroni anunță că nu îi vor primi la muncă pe cei nevaccinați. 5 milioane de angajați își așteaptă rândul la vaccinare

Angajatorii sunt cei care îi înscriu pe liste pe angajați, 5 milioane dintre aceștia își așteaptă rândul la vaccinare. Romania… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Restricții mai DURE de intrat în Marea Britanie. Prezentarea testului COVID negativ și carantinarea, necesare

Începând cu săptămâna viitoare, este nevoie de prezentarea unui test COVID negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

VIOLENȚELE din SUA: Primul polițist DECEDAT la protestele de la Washington. Bilanțul ajunge la 5 MORȚI

Brian D. Sicknick a fost rănit miercuri, într-o confruntare cu protestatarii, şi a revenit la biroul diviziei, unde i s-a… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat vor avea loc și în acest an! Ministerul Educației: „Din simulări va rezulta nivelul cunoștințelor elevilor”

Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației, iar președintele Consiliului Național al Elevilor a declarat că propunerea acceptată de Minister… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

INFOTRAFIC: Restricții de circulație, vineri, pe Valea Oltului, pentru decolmatarea șanțurilor de aluviuni . Recomandări pentru șoferi

Traficul se va desfășura dirijat, vineri, 8 ianuarie, pe Valea Oltului, DN7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, între kilometrii 227 și… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Crește numărul românilor care se vaccinează anti-COVID: Vaccinul Pfizer BioNTech administrat unui număr de peste 76.000 de persoane până în prezent

Aproximativ 18.000 de cadre medicale din România au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore, acesta fiind cel… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Haos la Ministerul Sănătății: Un angajat a trimis spitalelor o somație greșită privind vaccinarea

Haos la Ministerul Sănătății după ce un angajat a trimis spitalelor o somație greșită privind vaccinarea. La câteva ore după… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro