Rămâi conectat

Ştirea zilei

Europa învață de la noi! ALBA IULIA premiată dintre 219 orașe europene pentru bune practici în city branding

Ioana Oprean

Publicat

în

Strategia de imagine și promovare a Municipiului Alba Iulia, ca destinație de top pentru turismul cultural, a convins juriul uneia dintre cele mai importante competiții între orașe europene, derulată în cadrul programului de cooperare interregională URBACT.

Recent, Alba Iulia a fos premiată în cadrul apelului competitiv de bune practici organizat de Secretariatul Programului European URBACT, cu titlul “URBACT Good Practice”. Apelul este primul dintr-o serie de astfel de competiții anuale organizate în Uniunea Europeană până în anul 2020. Interesul pentru concurs a fost unul imens: 219 orașe din 29 de țări, au depus nu mai puțin de 270 de aplicații pentru a fi evaluate. Dintre acestea, doar 97 au fost selectate ca fiind bune practici.

Aplicația depusă de municipalitatea din Alba Iulia, “O inițiativă de branding focusată pe turismul cultural – de la concept la implementare și impact”, a convins juriul și a fost apreciată ca un exemplu de impact și de urmat. Tematica aplicației câștigătoare s-a axat pe modelul de city branding al Municipiului Alba Iulia și impactul acestuia ca și argumente de creștere a vizibilității și atractivității orașului pentru cetățeni, turiști și investitori. „Acest model implementat cu succes
a avut ca și efect poziționarea orașului Alba Iulia pe harta turistică și culturală a Europei, diferențiindu-se astfel de miile de alte orașe bogate în patrimoniu cultural, existente la nivel european care urmăresc același lucru. Trebuie să recunoaștem că și în această zonă e o competiție acerbă. Organizatorii apelului competitiv dar și reprezentanții celorlalte comunități participante au recunoscut astfel nu doar potențialul turistic incontestabil al orașului Alba Iulia ci și modul profesionist în care s-a construit, în jurul vechii cetăți, o nouă identitate, curajoasă, modernă, proaspătă și atractivă pentru turiști dar care generează nu doar vizibilitate ci și crestere economică reală pentru noi” spune Nicolaie Moldovan, city managerul Municipiului Alba Iulia.

Evaluatorii apelului au apreciat faptul că tema abordată de Municipiul Alba Iulia este foarte relevantă și de actualitate, în contextul în care numeroase orașe europene depun eforturi consistente în vederea promovării patrimoniului lor cultural.“Pentru foarte multă lume, acum câțiva ani, când am pornit această “luptă”, a brandingului și promovării, acestea erau niște concepte mai mult teoretice. Cu atât mai mult cu cât ideile nu se aplicau în privat ci de către o administrație locală, prima din țară care a avut curajul să facă asta. Dublate de foarte multă muncă, iată că toate aceste- pe atunci – “brizbrizuri de marketing” dau acum roade, iar Europa ne vede altfel și ne recunoaște dintre mulți alții. Nu vreau să pară lipsă de modestie dar pot spune cu tărie că noi ne-am învățat lecția și acum le putem da și altora lecții. Secretariatul Programului European URBACT a confirmat asta”, a declarat Mircea Hava, primarul municipiului.

Aflată printre orașele laureate în cadrul acestui apel, Alba Iulia va beneficia de la URBACT de promovare gratuită, pe scară largă, la nivel european și internațional, astfel încât celelalte orașe europene să poată beneficia de experiența acestora, respectiv de rezultatele testate și validate.

Despre URBACT

URBACT III este un program de cooperare interregională ce are ca scop promovarea dezvoltării urbane durabile. Misiunea URBACT este de a permite orașelor să colaboreze și să dezvolte împreună soluții integrate pentru provocările comune în domeniul dezvoltării urbane, prin crearea cadrului în care orașele pot colabora, învăța unele de la altele și contura împreună soluții și bune practici pentru
îmbunătățirea politicilor urbane.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | A început magia de Crăciun într-un sat din Alba: Oamenii au pus mână de la mână și au împodobit o stradă întreagă din sat

Ioana Oprean

Publicat

în

A început magia de Crăciun într-un sat din Alba: Oamenii au pus mână de la mână și au împodobit o stradă întreagă din sat În satul Tărtăria din comuna Săliștea magia Crăciunului a început să cuprindă treptat așezarea unde, în urmă cu ceva ani, au fost descoperite tăblițele cu cea mai veche scriere din lume. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Caz ȘOCANT în Alba: Adolescentă de 13 ani, VIOLATĂ și bătută timp de mai multe luni de un tânăr de 20 de ani. Agresorul, REȚINUT de polițiști

Ioana Oprean

Publicat

în

Caz ȘOCANT în Alba: Adolescentă de 13 ani, VIOLATĂ și bătută timp de mai multe luni de un tânăr de 20 de ani. Agresorul, REȚINUT de polițiști Un tânăr de 20 de ani a fost reținut de polițiștii din Alba după ce a violat și bătut în mod repetat o adolescentă de 13 ani, din […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | 36 DE ANI DE LA REVOLUŢIE: În 18 decembrie 1989, la Timişoara a fost instituită legea marţială, iar tinerii mureau pe treptele Catedralei, în numele Libertăţii

Ioana Oprean

Publicat

în

36 DE ANI DE LA REVOLUŢIE: În 18 decembrie 1989, la Timişoara a fost instituită legea marţială, iar tinerii mureau pe treptele Catedralei, în numele Libertăţii În urmă cu 36 de ani, în 18 Decembrie 1989, Timişoara era precum un oraş sub asediu. Urmele luptelor de peste noapte se vedeau peste tot, iar pavajul din […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea