Actualitate
Elena Udrea, șase ani de închisoare cu executare în dosarul ”Gala Bute”
Fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată marți de Înalta Curte de Casație și Justiție la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute”, potrivit Agerpres.
Decizia Instanței supreme în acest dosar nu e definitivă.
Udrea a primit cinci ani pentru luare de mită, patru ani pentru aceeași infracțiune și o pedeapsă de șase ani tot pentru luare de mită, precum și șase ani pentru abuz în serviciu. Ea a fost achitată pentru folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene. Pedepsele au fost contopite, urmând ca ea să execute pedeapsa cea mai mare, de șase ani.
În același dosar, Rudel Obreja, fost președinte al Federației Române de Box, a fost condamnat la cinci ani închisoare cu executare. Și acesta a primit mai multe pedepse: trei ani pentru complicitate la luare de mintă, cinci ani pentru evaziune fiscală, alți trei ani tot pentru evaziune și a fost achitat pentru spălare de bani. Pedepsele au fost contopite și va face pedeapsa cea mai grea, de cinci ani.
Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea, a primit trei ani de închisoare cu executare.
Ion Ariton, fost ministru al Economiei, a fost achitat pentru acuzațiile de participație improprie la abuz în serviciu și folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite.
Sursa Agerpres

Actualitate
Mai mult de 33% din cheltuielile românilor au reprezentat taxe, impozite și asigurări sociale, în anul 2021. Datele INS
Mai mult de 33% din cheltuielile românilor au reprezentat taxe, impozite și asigurări sociale, în anul 2021. Datele INS
Contribuțiile la bugetele de asigurări sociale, impozitele asupra veniturilor, contizațiile, dar și alte impozite și taxe, au avut o pondere de 33,2% din cheltuielile totale ale gospodăriilor, în anul 2021, ridicându-se în medie la suma 1.620 de lei, lunar, pe gospodărie.
Din acestea, impozitul pe salariu a reprezentat 15% (14,8% în 2020), iar contribuţiile de asigurări sociale (pentru pensie, la fondul de şomaj şi pentru asigurările de sănătate) peste jumătate, 84,3% (84,5% în 2020), din totalul impozitelor, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
Potrivit INS, impozitele, contribuţiile, cotizaţiile, taxele deţin o pondere mare în cheltuielile totale ale gospodăriilor în ale căror venituri predomină veniturile salariale. Astfel, în anul 2021, ponderea acestora în cheltuielile totale a fost de 43% pentru gospodăriile de salariaţi, comparativ cu 17,2% pentru cele de şomeri, 13,9% pentru gospodăriile de pensionari, 11,1% pentru cele de lucrători pe cont propriu în activităţi neagricole şi numai 7,9% în cazul gospodăriilor de agricultori, conform Agerpres.
De altfel, subliniază INS, în anul 2021, cuantumul mediu al transferurilor aflate în sarcina gospodăriilor de salariaţi a fost de 12 ori mai mare decât al celor plătite de gospodăriile de agricultori, de 8,2 ori mai mare decât transferurile plătite de gospodăriile de lucrători pe cont propriu în activităţi neagricole, de 7,4 ori mai mare decât al celor de pensionari şi de 6,4 ori mai mare decât al gospodăriilor de şomeri.
În profil teritorial, se înregistrează diferenţe relativ mari de nivel şi pondere a transferurilor între urban şi rural şi un grad mai scăzut de diferenţiere pe regiuni. Cuantumul impozitelor, contribuţiilor etc plătite în medie de o gospodărie din mediul urban a fost de 1,9 ori mai mare decât al celor plătite de gospodăriile din mediul rural, iar ponderea lor în totalul cheltuielilor a fost de 36,7% şi, respectiv, de 26,9%.
În profil regional, se remarcă amplasarea a două regiuni pe cele două extreme (inferioară şi superioară): Nord-Est, cu nivelul minim al acestui tip de cheltuieli de 1.091,3 lei lunar în medie pe o gospodărie (26,7% din cheltuielile totale) şi Bucureşti-Ilfov, cu nivelul maxim de 2.841,8 lei (39,2%), restul înregistrând niveluri între 1.267 – 1.829 lei şi ponderi în cheltuielile totale între 29,2% – 35,2%.
Sursa: digi24.ro
Actualitate
FOTO| Două monede antice, returnate României de către poliția din Marea Britanie. Vor fi transmise către Muzeul Naţional de Istorie a României
FOTO| Două monede antice, returnate României de către poliția din Marea Britanie. Vor fi transmise către Muzeul Naţional de Istorie a României
Două monede antice de aur, aparținând patrimoniului cultural național, au fost predate de către reprezentanții Metropolitan Police ambasadorului României la Londra, Laura Popescu, arată o postare a Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Monedele au fost recuperate în Regatul Unit şi urmează să fie transmise către Muzeul Naţional de Istorie a României.
Această recuperare de mare însemnătate a fost posibilă graţie unei echipe din care au făcut parte „detectivii John Roch, Ray Swan şi Sophie Hayes, de la Unitatea Art & Antiques din cadrul Metropolitan Police, alături de colegii noştri ataşaţi de interne de la Londra”, notează Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, potrivit Agerpres.
Actualitate
Ministerul Sănătății achiziționează vaccinuri BCG, împotriva hepatitei și DTPa: A fost lansată licitatia de peste 150 de milioane de lei
Ministerul Sănătății achiziționează vaccinuri BCG, împotriva hepatitei și DTPa: A fost lansată licitatia de peste 150 de milioane de lei
Ministerul Sănătății a lansat în SICAP trei licitații privind achiziția de vaccinuri BCG, împotriva hepatitei și diftero-tetano-pertussis acelular, în valoare totală de până la 155 de milioane de lei.
Ministerul vizează achiziţia a 400.000 de doze de vaccin BCG, cu o valoare totală estimată la 2.532.000 lei. Contractul va avea o durată de şase luni, iar termenul limită pentru primirea ofertelor este 26 iulie.
În ce priveşte a doua licitaţie, cantitatea care face obiectul acordului cadru este de minim 130.000 doze de vaccin hepatitic B pediatric şi maxim 954.000 doze, la o valoare totală estimată între 3.109.600 – 22.819.680 lei.
Durata contractului este de patru ani, iar termenul limită pentru primirea ofertelor este 27 iulie.
În ce priveşte furnizarea vaccinului combinat diftero – tetano – pertussis acelular (DTPa), adsorbit, cu conţinut scăzut de antigene, frecvenţa atribuirii contractelor subsecvente este semestrială şi în funcţie de necesităţile autorităţii contractante şi de disponibilitatea fondurilor necesare achiziţiei. Cantitatea care face obiectul acordului cadru este de minim 200.000 doze, respectiv maxim 820.000 doze, la valori totale estimate între 32.192.000 – 131.987.200 lei.
Durata contractului este de patru ani, iar termenul limită pentru primirea ofertelor este 28 iulie.
În vederea evaluării celor trei licitaţii, preţul ofertelor reprezintă 80%, iar termenele de livrare ofertate 20%, scrie Agerpres.
Sursa: dcnews.ro
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
26 Iunie: Ziua drapelului național al României
-
Sportacum 11 ore
FOTO: Mihaela Blaga (CSȘ Blaj) – aur la tineret, bronz la seniori și barem pentru Mondiale!
-
Curier Județeanacum 7 ore
Pericol pe șoselele din județul Alba: ȘAPTE tineri depistați sub influența drogurilor, la volanul autoturismului, în doar 48 de ore
-
Ştirea zileiacum 24 de ore
LIVE VIDEO| Festivalul Cetăţilor Dacice 2022: Marea bătălie între daci și romani, „Asediul cetății dacice de la Căpâlna”, deliciul spectatorilor
-
Actualitateacum 22 de ore
FOTO| Două monede antice, returnate României de către poliția din Marea Britanie. Vor fi transmise către Muzeul Naţional de Istorie a României
-
Ştirea zileiacum 22 de ore
FOTO| Incendiu pe autostrada A1 Deva-Sibiu: Un autoturism s-a făcut „scrum”. Au intervenit pompierii
-
Ştirea zileiacum 11 ore
ANGAJĂRI la STAT: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 26 iunie 2022. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS
-
Actualitateacum 9 ore
Mai mult de 33% din cheltuielile românilor au reprezentat taxe, impozite și asigurări sociale, în anul 2021. Datele INS
-
Ştirea zileiacum 8 ore
LIVE VIDEO| Ziua Drapelului Național al României, sărbătorită în Piața Tricolorului din Alba Iulia. PROGRAM
-
Ştirea zileiacum 9 ore
Avertizare METEO: COD GALBEN de instabilitate atmosferică în zona Munților Apuseni, valabil până duminică noaptea
-
Curier Județeanacum 5 ore
Val de infracțiuni rutiere: Șoferi beți și cu numere expirate, prinși de către polițiștii din Alba
-
Ştirea zileiacum 6 ore
SCANDAL în Zlatna: Membrii unei familii au fost agresați în plină stradă, de către doi bărbați. Au fost reținuți de polițiști