Se propune integrarea Educației Juridice în planul cadru de învățământ, de către asociația VeDem Just, anunțată într-un comunicat de presă, care se descrie drept un “think tank pentru justiție, pornind de la învățământul juridic”, propunere transmisă Comisiei de validare a proiectelor planurilor-cadru pentru învățământul liceal și profesional din Ministerul Educației.
Citește și: Campanie de testare în masă în instituțiile de învățământ. Măsuri luate pentru reînceperea școlilor
Această propunere are la bază angajamentul luat de statul român, ca membru al Naţiunilor Unite, la cel de-al 13-lea congres pentru prevenirea infracţionalităţii şi justiţie penală, exprimat prin Declaraţia de la Doha din anul 2015 pentru promovarea statului de drept la național şi internațional. De asemenea, corespunde cu acţiunile asumate în cadrul proiectului „România educată”.
Comunicatul amintește că în anul şcolar 2020-2021, educaţia juridică a fost aleasă ca opţional în curriculum la decizia şcolii în 93 de unităţi de învăţământ din 27 de judeţe şi mun. Bucureşti, unde se predă pentru 4162 de elevi din 157 de clase, de către 111 profesori care au la bază specialităţi socio-umane.
Citește și: Soluții pentru siguranța copiilor în mediul digital. Intervenția sistemelor de învățământ și modalitățile folosite
Proiectele planurilor-cadru sunt în prezent în dezbatere publică.
Sursă: edupedu.ro