Rămâi conectat
Nicolae Ciucă - 2024

Actualitate

Eclipsa totală de Soare de pe 21 august va fi transmisă în premieră prin streaming live

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Prezidențiale 2024

Eclipsa totală de Soare din 21 august va fi transmisă în premieră mondială pe internet printr-un streaming live, cu ajutorul unor baloane cu heliu care vor decola din mai multe zone din Statele Unite pentru a oferi internauților imagini inedite, pe măsură ce Luna va bloca discul solar, informează Reuters.

Cercetătorii de la Montana State University au încheiat un parteneriat cu NASA pentru a participa la Space Grant Ballooning Project, o inițiativă ce prevede lansarea a peste 50 de baloane la altitudinea de 24.384 de metri, cu scopul de a capta imagini ale eclipsei solare, pe măsură ce fenomenul va deveni vizibil pe teritoriul Statelor Unite.

„Vom vedea variații de luminozitate de pe o coastă pe cealaltă, pentru a observa efectul avut de eclipsă asupra peisajului”, a spus Cassandra Runyon, director al South Carolina Space Grant Consortium, cu ocazia unei testări a baloanelor, joi.

În timpul eclipsei, Luna se va interpune între Soare și Terra, de la vest către est, iar umbra ei va fi proiectată pe Pământ.

De pe coasta de est americană, în Charleston, un oraș din statul Carolina de Sud, ultimul loc din America continentală unde va fi vizibilă eclipsa, Cassandra Runyon și echipa sa de profesori și studenți vor lansa baloane cu heliu de la bordul unei nave aparținând U.S. Coast Guard, care se va afla la o distanță cuprinsă între cinci și șase mile marine (9-11 kilometri) față de țărm.

Specialiștii se așteaptă ca umbra eclipsei să se deplaseze la nivelul solului cu o viteză de 2.000 de mile pe oră (3.218 kilometri pe oră) în Oregon, în nord-vest, și să încetinească la 1.500 de mile pe oră (2.414 kilometri pe oră) în Carolina de Sud, a precizat Cassandra Runyon.

Baloanele din latex, ce au înălțimea de 2,7 metri și sunt umplute cu heliu, vor fi echipate cu camere video de înaltă rezoluție, camere fixe și computere. Ele vor fi lansate din peste 50 de localități americane și vor transmite imaginile captate către Pământ.

Baloanele vor fi umplute cu o cantitate suficient de mare de heliu pentru a putea să urce în atmosferă cu viteza de 305 metri pe minut și pentru a atinge altitudinea de 23.384 de metri.

Utilizând un sistem de antene aflate la sol, cercetătorii vor transmite eclipsa pe internet, prin intermediul unui streaming live, la adresa https://stream.live/.

„Consider că este foarte important să dispunem de această perspectivă din afara Pământului”, a declarat Angela des Jardins, director al Montana Space Grant Consortium din cadrul Montana State University.

Angela des Jardins a dezvăluit că în acest fel o eclipsă solară va fi transmisă pentru prima dată în lume pe internet printr-un streaming live.

Proiectul va permite oamenilor de știință să studieze coroana solară și orbita Lunii, oferind studenților o experiență practică valoroasă și făcând ca acest eveniment științific major să devină accesibil publicului larg, a adăugat Angela des Jardins.

Fenomenul din 21 august este prima eclipsă totală de Soare de după anul 1979 care va fi vizibilă în 48 de state americane.

Sursa Agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

4 octombrie 2024 | COD GALBEN de VÂNT puternic Alba și alte județe din țară: La munte, rafalele vor depăși 70 – 80 km/h

Ziarul Unirea

Publicat

în

4 octombrie 2024 | COD GALBEN de VÂNT puternic Alba și alte județe din țară: La munte, rafalele vor depăși 70 – 80 km/h Meteorologii ANM au emis vineri dimineața o atenționare cod galben de vânt puternic valabilă în intervalul orar 10.00-21.00, în Alba și alte județe din țară. În intervalul menționat, vântul va avea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea