Rămâi conectat

Actualitate

E.ON Distribuţie România şi-a început activitatea de la 1 ianuarie

Ziarul Unirea

Publicat

în

*Noua companie devine primul distribuitor integrat de gaze şi electricitate din România

Fuziunea companiilor de distribuţie din cadrul grupului E.ON România reprezintă finalizarea proiectului de armonizare a activităţilor acestora, început în 2009, şi alinierea cu bunele practici din Grupul E.ON. Operaţiunea a fost realizată prin absorbţia companiei E.ON Moldova Distribuţie (EMOD) de către E.ON Gaz Distribuţie (EGD), urmată de redenumirea acesteia din urmă E.ON Distribuţie România (EDRO).

Fuziunea celor două companii din cadrul E.ON România a fost un proces firesc prin care s-a realizat o procedură de reorganizare intra-grup având ca scop principal creşterea eficienţei pe termen lung, ca rezultat al optimizării costurilor comune. Realizată în contextul liberalizării pieţei de energie, această operaţiune ne va permite şi mai departe îmbunătăţirea activităţilor la nivel intern şi dă posibilitatea creşterii calităţii serviciilor oferite pe piaţă”, a declarat Frank Hajdinjak, director general al E.ON Romania.

Procesul de fuziune conduce la o serie de avantaje pentru clienţii noştri, cum ar fi, de exemplu, posibilitatea creării unei singure interfeţe cu aceştia pentru gestionarea întreruperilor, a noilor branşări, ca şi a serviciilor privind reţelele de distribuţie. Totodată, crearea unei singure interfeţe pentru domeniul distribuţiei va contribui şi la dezvoltarea relaţiei cu autorităţile şi cu partenerii contractuali.

Cele două companii aveau, înainte de fuziune, aproximativ 300.000 de clienţi comuni, iar aproximativ 35% din aria de acoperire operaţională reprezenta aria geografică comună pentru licenţele de distribuţie a gazelor naturale şi a energiei electrice în România.

Pe lângă optimizarea costurilor comune generale și de administrare, care rezultă în mod natural din procesul de fuziune, noua companie va desfăşura acțiuni strategice unitare pe partea de distribuție a energiei (gaz și electricitate), cu obiectivul de a se asigura gestionarea optimă a activelor aferente activităţilor de distribuţie.

De asemenea, s-a urmărit creșterea potențialului tehnic și de resurse umane, respectiv construirea unei structuri organizatorice unitare, bazată pe procese și instrumente de lucru comune, menită să susțină o dezvoltare riguroasă a afacerii prin obținerea unui randament optim al resurselor.

E.ON Distribuţie România operează o reţea de gaze naturale în lungime de peste 20.000 km, respectiv o reţea de electricitate de peste 80.000 km care deservesc în total circa 3 milioane de clienţi şi acoperă judeţele din partea de Nord a României (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț, Bacău).

E.ON Distribuţie România va continua să investească sume considerabile în modernizarea şi extinderea reţelelor, obiectivul său major fiind cel de a asigura securitatea şi siguranţa consumatorilor de gaze naturale şi energie electrică. De la venirea sa în România, E.ON a investit peste 1,2 miliarde euro şi a virat către stat o sumă similară sub formă de impozite şi taxe.

Departament Comunicare Corporatistă E.ON România


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

De vineri, 4 iulie 2025,  donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

De vineri, 4 iulie 2025,  donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum Ministerul Finanţelor a anunţat începerea unei noi emisiuni de titluri de stat Fidelis în perioada 4-11 iulie. Instrumentele sunt neimpozitabile atât la tranzacţionare, cât şi la câştigul din dobânzi. Valoarea nominală […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari

Ziarul Unirea

Publicat

în

Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari Economistul Radu Georgescu a făcut o comparație între momentul anunțării măsurilor fiscale de către Traian Băsescu în 2010 și cel de miercuri, 2 iulie 2025. Diferența, sublinează acesta, este că […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Șofer din Alba, implicat într-un accident rutier pe autostrada A1: Un bărbat de 57 de ani, rănit după coliziunea față-spate dintre autoturism și un autocamion

Ziarul Unirea

Publicat

în

Șofer din Alba, implicat într-un accident rutier pe autostrada A1: Un bărbat de 57 de ani, rănit după coliziunea față-spate dintre autoturism și un autocamion Un accident a avut loc joi după-masa pe autostrada A1, km 242, sensul de mers Sibiu – Boița. Traficul a fost restricționat pe banda 1, din cauza evenimentului rutier în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea