Rămâi conectat

Sport

După un an 2020 în “alb” și “negru”, Daniel Nicula vrea să plece de la Gaz Metan Mediaș pentru a juca mai mult

Dan HENEGAR

Publicat

în

Pentru Daniel Nicula, puștiul minune crescut la Așezământul Social “Sf. Ghelasie” din Stremț, anul 2020 a fost unul cu lumini și umbre. Fotbalistul originar din Alba, ce a explodat sub comanda lui Alin Hancăș la juniorii CSȘ Blaj, pentru care marcase peste 80 de goluri într-un campionat, a împlinit 17 ani în 20 martie, în plin pandemie.

Nicula a ajuns în septembrie 2018 în curtea prim divizionarei Gaz Metan Mediaș, după ce a fost ochit de președintele Ioan Mărginean “Limoniu”, de cur\nd instalat manager general la Dinamo București, gruparea din Sibiu fiind considerată o rampă ideală de lansare spre fotbalul mare.

Cu Gaz Metan Mediaș, calificată în premieră în istoria clubului între primele 6 formații din România, a cunoscut bucuria debutului pe prima scenă. Antrenorul Dusan Uhrin l-a utilizat în trei întâlniri din play-off-ul Ligii 1, strângând o jumătate de oră pe gazon, în partidele cu Astra Giurgiu (18 minute, primul meci în elită), FCSB (8 minute) și FC Botoșani (5 minute).

În toamnă, în septembrie, a avut parte de un alt moment extraordinar, convocarea la o acțiune a “tricolorilor” Under 18, însă ascensiunea la echipa de club a fost stopată. Anumite probleme cu coronavirusul l-au ținut departe de teren, noul antrenor Jorje Costa nu a mai apelat la serviciile sale, nu l-a mai solicitat la antrenamentele primei echipe, astfel că aparițiile sale s-au rezumat la prezențe la nivelul eșalonului terț (Gaz Metan Mediaș II) și în campionatul juniorilor (Liga Eliterlor Under 19), fără vreo convocare în lotul formației de seniori în cele 15 runde.

*Debut în Liga 1 și toamnă fără convocări

Talentatul fotbalist a simțit că bate pasul pe loc, că timpul nu se scurge în favoarea sa, că ascensiunea îi este stopată și vrea, în scurt timp să-și regleze conturile cu “găzarii” pentru că are nevoie de jocuri.

Până în 10 ianuarie voi ști ce o să fac. Am de gând să port o discuție cu oficialii clubului, să știu ce au de gând în ceea ce mă privește. Dacă nu mă lasă să plec împrumut, se poate ajunge chiar la rezilierea înțelegerii”, a spus Daniel, pentru care goarna reunirii sună în 18 ianuarie, la echipa secundă. Cum este un fotbalist promitățor, ce poate acoperi capitolul obligativității jucătorului sub vârstă, sunt deja câteva cluburi interesate să-l înregimenteze rapid. Este vorba despre echipele de Liga a 2-a ASU Poli Timișoara (locul 5 după prima parte a campionatului), Unirea Slobozia (locul 19, aici mai fiind abrudeanul Radu Pocol – împrumutat de la Viitorul Constanța) și Aerostar Bacău (locul 20), grupări ce trebuie însă să aștepte până se rezolvă situația sa contractuală cu Gaz Metan Mediaș, respectiv forma de împrumut. În efectivul trupei din Mediaș (poziția a 12-a la finele turului) mai sunt alți trei jucători din Alba: Răzvan Trif (23 de ani, din Jidvei, 8 prezențe), Bogdan Jica (20 de ani, ex-CSȘ Blaj, un meci) și Vlad Domșa (17 ani, din Teiuș, fost la Unirea Alba Iulia și Viitorul Cluj).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Bătălie încinsă pentru calificarea în play-off: Unirea Ungheni, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia, cursă pentru două locuri! Vezi calculele

Dan HENEGAR

Publicat

în

Bătălie încinsă pentru calificarea în play-off-ul Seriei 9 din Liga 3: Unirea Ungheni, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia, cursă pentru două locuri! Vezi calculele accederii în „careul de ași” Ultima rundă a sezonului regular va decide numele ultimelor două echipe care vor obține biletele pentru play-off, asta întrucât primele clasate Gloria Bistrița […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea