După ce a anunțat un profit RECORD, OMV Petrom ne spune de ce NU trebuie să plătească taxa de solidaritate în România
După ce a anunțat un profit RECORD, OMV Petrom ne spune de ce NU trebuie să plătească taxa de solidaritate în România
Grupul OMV Petrom anticipează că nu se va încadra în categoria companiilor care trebuie să plătească contribuția de solidaritate pentru anul fiscal 2022, se arată într-un raport trimis de companie Bursei de Valori Bucureşti, informează Agerpres.
O directivă europeană care prevede suprataxarea companiilor din domeniu a fost transpusă în legislația românească printr-o ordonanţă de urgenţă. Aceasta urmează să fie supusă procesului de aprobare în Parlament, ca atare poate fi obiectul unor modificări.
„În baza rezultatelor financiare preliminare aferente anului 2022 ale OMV Petrom şi a prevederilor acestei ordonanţe de urgenţă, se aşteaptă ca OMV Petrom să nu intre în scopul acestei contribuţii de solidaritate pentru anul fiscal 2022, având mai puţin de 75% din cifra de afaceri în sectoarele definite: extracţia ţiţeiului, extracţia gazelor naturale, extracţia huilei şi fabricarea produselor obţinute din rafinarea petrolului”, se menţionează în raport.
Guvernul României a cerut clarificări de la Comisia Europeană în ceea ce prevede suprataxarea companiilor petroliere.
Comisia a răspuns că pragul de 75% din cifra de afaceri din ariile supuse taxării (extracția țițeiului, extracția gazelor naturale, extracția huilei și fabricarea produselor obținute din rafinarea petrolului) nu poate fi redus.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani Una dintre cele mai controversate măsuri incluse în noul program de guvernare vizează direct micii fermieri din România. Executivul propune creșterea suprafeței minime eligibile pentru a beneficia de plăți directe, de la 1 hectar la 2 […]