Rămâi conectat

Sport

Duminică, la ora 12.00, pe „Cetate”, FC Unirea – Petrolul Ploieşti

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

8 meciuri fără victorie, un singur punct cucerit în respectivele jocuri, 6 înfrângeri la rând, 156 de zile trecute de când uniriştii n-au mai câştigat în eşalonul secund (runda a 8-a, 1-0 cu CS Mioveni, pe 16 octombrie anul trecut), sunt realităţile trecute în contul „lanternei roşii” din Cetatea Marii Uniri, amfitrionii acumulând şi două luni de rate contractuale neachitate. Trupa lui Gabi Stan joacă duminică, 20 martie, de la ora 12.00 (meci transmis în direct de Dolce Sport) cu candidata la Liga 1, Petrolul Ploieşti, echipă ce va susţine primul joc oficial în primăvară. „Ţinând cont de importanţa jocului şi calitatea adversarului, e cel mai important meci de până acum. Echipa suferă la toate capitolele, are multe carenţe, nu-i armonizată, însă sperăm să luăm puncte. Mie nu mi-e teamă de Petrolul, dar totul depinde de cei ce intră în teren. Suntem cotaţi cu şansa secundă, însă sunt convins că jucătorii vor încerca să se ridice la nvelul unor adversari de calibru precum Opriţa, Fl. Dumitru sau P. Stoica”, a declarat „principalul” grupării albaiuliene.
lS-a îngropat „securea războiului”…
Ieri la conferinţa de presă au stat alături Gabi Stan şi atacantul Silviu Mureşan, aceştia spunându-şi punctul de vedere după incidentul din urmă cu două etape. „Nu sunt ranchiunos, mi-a trecut supărarea, am făcut pasul spre împăcare în interesul echipei şi a sa personal, mi-am încălcat principiile şi i-am întins o mână. Mureşan este un atacant tânăr, dacă rămânea suspendat trei luni nu folosea nimănui”, a explicat Stan. „Îmi cer scuze tuturor, antrenori, colegi, conducători, spectatori. Am afectat atât meciul cu Slatina, cât şi imaginea clubului, iar acum vreau să ajut echipa. Au fost mai chestii la mijloc, dar nu doresc să ne spălăm rufele în public”, a afirmat Mureşan.
lIarăşi permutări în formaţie
În condiţiile în care lista absenţilor rămâne consistentă: F. Himcinschi şi Schuller (convocaţi la lotul Under 19 în vederea turului de elită din Ungaria, perioada 23-30 martie; şi portarul Vlad Ignat prezent săptămâna aceasta la echipa Under 16, pentru o dublă externă cu Germania), respectiv Bucurică, M. Pistol, T. Stan, G. Ivan, Negură (contractură musculară) şi Bălu (are şanse să reintre), „alb-negrii” au apelat la soluţii disperate. Atacantul Silviu Mureşan, pedepsit după „ieşirea” din partida cu Alro a fost iertat, rechemat de ieri la antrenamente şi va juca duminică. Ultimul nou-venit, mijlocaşul Dragoş Militaru (21 ani, a înscris un gol pe „Cetate” în tur, la eşecul 1-2 cu FC Silvania), împrumutat la Şimleul Silvaniei pentru un sezon de Pandurii Tg Jiu va fi legitimat astăzi şi are şanse mari să debuteze pentru noua sa echipă. Nicuşor Stanciu se va întoarce vineri din Elveţia (a fost testat de Young Boys Berna, într-o repriză a unui joc amical), iar Selagea mai trebuie să aştepte până a afla dacă va putea pleca gratis (clubul susţine că verdictul se va da pe 29 martie). Dacă brazilianul Eduardo “Dudu” Civardi (22 ani) va fi legitimat săptămâna viitoare, în schimb, un alt „stranier”, chilianul Cristobal a dispărut subit de la Alba Iulia, după două zile de antrenamente…
Echipa probabilă: Pascal – Cl. Oara (Bălu), Y. Camara, Potopea, Al. Giurgiu – Spătaru, Pleniceanu, D. Militaru, Boboc – N. Stanciu – Ad. Câmpeanu lArbitri M. Balaci (Drobeta Turnu Severin), V. Marinescu (Bucureşti), F. Tunyogi (Zalău), rezervă A. Ţili (Sibiu); observator Fl. Chivulete (Bucureşti), T. Satmari (Tg Mureş).
Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

România și-a depus oficial candidatura pentru organizarea Campionatelor Mondiale de culturism și fitness din 2027: Alba Iulia are o triplă campioană națională la această disciplină

Ziarul Unirea

Publicat

în

România și-a depus oficial candidatura pentru organizarea Campionatelor Mondiale de culturism și fitness din 2027: Alba Iulia are o triplă campioană națională la această disciplină Președintele Federației Române de Culturism și Fitness (FRCF), Gabriel Toncean, director executiv al Federației Mondiale de Culturism și Fitness, a anunțat, luni, 30 iunie 2025 că România și-a depus oficial […]

Citește mai mult

Sport

Naționala de volei feminin a României, medalie de bronz la Golden League, cu 4 jucătoare de la Volei Alba Blaj! Sub comanda lui Guillermo Naranjo Hernandez, „tricolorele” – prima medalie în competiția continentală

Dan HENEGAR

Publicat

în

Naționala de volei feminin a României, medalie de bronz la Golden League, cu 4 jucătoare de la Volei Alba Blaj! Sub comanda lui Guillermo Naranjo Hernandez, „tricolorele” – prima medalie în competiția continentală Condusă de antrenorul spaniol Guillermo Naranjo Hernandez, „principalul” Volei Alba Blaj, reprezentativa de volei feminin a României a obținut medaliile de bronz […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Din nou an prolific în rezultate sportive, Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș – iarăși în prim-planul performanței

Dan HENEGAR

Publicat

în

Din nou an prolific în rezultate sportive, Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș – iarăși în prim-planul performanței Anul școlar 2024/2025 a fost extrem de prolific pentru Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș, în privința rezultatelor sportive înregistrate. Citește și: FOTO: Un nou an cu performanțe, reprezentanții Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, rezultate remarcabile la sport Elevii […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea