DUMINICĂ: Festivalul – concurs ”Cultură pentru cultură”, ultima etapă zonală, la Stremț. Vor participa 7 comune din zona Aiud-Ocna Mureș
Ultima etapă zonală din acest an a festivalului concurs ”Cultură pentru cultură” se va desfășura duminică, 12 iunie 2016, începând cu ora 10.00, în comuna Stremț. Această etapă va aduce în concurs comunele din zona Aiud-Ocna Mureș, iar câștigătorii locului întâi vor participa la etapa finală ce va avea loc în data de 16 iulie, cu prilejul Târgului de Fete de pe Muntele Găina.
Comunele participante sunt Stremț, Fărău, Unirea, Hopârta, Livezile, Rădești și Cricău.
Concursul va fi urmat de un spectacol folcloric susținut de Ansamblul folcloric ,,Augustin Bena,, dirijor Alexandru Pal și de soliștii Roxana Reche, Maria Filimon, Floricica Moga, Dorina Narița, Cătălin Hașa, Nicolae Tuhuț, și Leontina Fărcaș. Vor susține momente de folclor și soliștii stremțeni Bogdan Mara și Iulian Bic.
”Cultură pentru Cultură” este un proiect inițiat în anul 2006 de Consiliul Județean Alba, cu scopul de a salvgarda cultura populară tradițională din județul Alba. Proiectul se derulează anual sub forma unui concurs la care participă comunele din Județul Alba la trei secțiuni distincte: Spectacol artistic, meșteșuguri populare și gastronomie tradițională.
Concursul se derulează în fiecare an în cinci etape: patru etape zonale, ce corespund celor patru mari zone etnografice ale județului Alba și etapa finală. Toate cele cinci etape au loc concomitent cu cinci mari sărbători tradiționale și în zone cu un bogat potențial turistic.
Organizatorii evenimentului de duminică, 12 iunie, sunt Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură ”Augustin Bena” Alba și Primăria comunei Stremț. (A.M.)
foto: arhiva
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar
Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar În după-amiaza zilei de 5 iulie 2025, polițiștii din Abrud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DJ 107 I, a avut […]
INCENDIU la un grajd din municipiul Blaj: Intervin pompierii Un incendiu a izbucnit sâmbătă după-masa, la un grajd din municipiul Blaj. Intervin pompierii pentru stingerea flăcărilor. Citește și: VIDEO | Continuă lupta cu flăcările în incendiul din Laz, comuna Săsciori: Intervin pompieri, personal silvic și SVSU, dar și cetățeni Statia de pompieri Blaj intervine pentru […]
UPDATE | Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului
Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului Un accident grav a avut loc sâmbătă, 5 iulie 2025, în Păgida, unde o persoană s-a răsturnat cu un ATV. Citește și: ACCIDENT în Alba Iulia: Fetiță de 6 ani, acroșată de o mașină pe strada Ion Alexandru Sectia de pompieri […]