Cultură Educație

Duminică, 30 august, Cristian Florin Bota își lansează volumul ”O schiță de istorie a Teiușului. Cronologie. Secolele XIII-XXI”, la Căminul Cultural din localitate

Ioana Oprean

Publicat

în

Duminică, 30 august, de la ora 12.30, va avea loc lansarea volumului ”O schiță de istorie a Teiușului. Cronologie. Secolele XIII-XXI”, semnat de Cristian Florin Bota. Evenimentul se desfășoară la Căminul Cultural din localitate.

Petrecerea Divorțaților

”Puţini autori reuşesc să prezinte realităţile istorice astfel încât demersul lor să fie apreciat nu numai de specialişti, dar şi de publicul larg. Domnul Cristian Florin Bota face parte din acest nobil grup, care prezintă evenimentele trecutului într-un mod accesibil şi captivant.

Domnul Cristian Florin Bota este un pasionat cercetător al istoriei locale, cunoscut în lumea ştiinţifică pentru excelentele sale lucrări. Comunităţile din Vinţul de Jos, Teiuş, Stremţ, Cetea şi Zlatna sunt fericitele “beneficiare” ale monografiilor realizate de Cristian Florin Bota, iar noi ne exprimăm convingerea că proiectele autorului nu se vor opri aici. Deşi în discuţiile avute cu Domnia Sa de-a lungul timpului şi-a exprimat uneori dorinţa de a întrerupe această neobosită documentare, a revenit asupra acestei decizii, realizând acum doi ani o admirabilă cronologie a Caselor de Ajutor Reciproc.

În demersurile de redare a evenimentelor de odinioară foloseşte documente istorice şi fotografii, pe care le îmbină în mod fericit cu relatări de istorie orală.

Cunoscut colecţionar de fotografii şi ilustrate – Domniei Sale i-a fost dedicată în anul 2011 lucrarea Colecţii şi colecţionari. Oameni şi locuri din judeţul Alba. Colecţia Cristian Florin Bota – autorul lucrării de faţă uzează din plin de conceptul potrivit căruia o fotografie face cât o mie de cuvinte. Din paginile cărţii răsar peisaje urbane, rurale şi industriale, oameni şi obiceiuri. O lume întreagă, cu forfota ei de acum 50, 100 sau 150 de ani ne este redată vizual, în imagini alb-negru şi color. Imaginilor li se adaugă povestirile, istoria orală. Utilizată din ce în ce mai frecvent în ultimii ani, acesta modalitate de redare a istoriei aduce un plus de farmec şi savoare unei înşiruiri de date şi evenimente, amintirile întregind tabloul celor prezentate în carte. Iar mai presus de toate, regăsim în această carte DOCUMENTUL. Pentru că o lucrare istorică serioasă nu se realizează din alte lucrări, ci pe baza informaţiilor depistate în documentele vremii. Pentru noi, arhiviştii, depistarea cotelor documentelor în notele de subsol ale lucrărilor ştiinţifice este prilej de bucurie. Este o recunoaştere publică a importanţei activităţii pe care o desfăşurăm, iar cărţile domnului Cristian Florin Bota ne-au bucurat de fiecare dată. Folosirea documentelor provenite din fondurile Asociaţia Foştilor Grăniceri Călăreţi din Teiuş, Mitropolia Română Unită Blaj,  Prefectura Judeţului Alba şi Biroul de Miliţie Teiuş, deţinute de Serviciul Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale, aduce cărţii de faţă valoarea ineditului şi a autenticităţii.

Toate aspectele enumerate mai sus ne permit să recomandăm cu căldură lucrarea domnului Cristian Florin Bota: O schiţă de istorie a Teiuşului. Cronologie. Secolele XIII-XXI”, spune Alexandra Dana Zecheru, directorul Serviciului Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale, în prezentarea volumului.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

19 noiembrie 2026 | Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj Palatul Cultural din Blaj va găzdui joi, 19 noiembrie 2026, de la ora 17.00, deschiderea oficială a expoziției permanente de caricatură, amenajată în curtea interioară a instituției. Evenimentul va include și un show de caricatură susținut de artistul Costel […]

Citește mai mult

Cultură Educație

15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”

Ioana Oprean

Publicat

în

Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca

Dan HENEGAR

Publicat

în

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]

Citește mai mult