Curier Județean
DSVSA Alba: Cum evităm toxiinfecțiile alimentare în perioadele cu temperaturi ridicate. Circumscripțiile Sanitar Veterinare din județ
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba recomandă populației ca în perioadele cu temperaturi ridicate să acorde atenție modului în care păstrează sau prepară alimentele și a locurilor de unde acestea sunt cumpărate.
Consumatorilor li se recomandă:
– Să cumpere produse alimentare numai din locuri sau spaţii înregistrate sau autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pentru că le oferă garanţia unor produse sigure, care sunt controlate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi care sunt depozitate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi igienă;
– Cât mai repede posibil după cumpărare, alimentele de origine animală se fie introduse în frigider, unde se păstrează astfel: carnea refrigerată, laptele, produsele din lapte şi ouăle la o temperatura de refrigerare de preferinţă între 0˚C + 4˚C şi separat în funcţie de categoria de produs, iar carnea congelată la o temperatură cât mai scăzută, respectiv sub – 12˚C;
– Să ambaleze separat alimentele care urmează a fi depozitate în frigider şi să le menţină în decursul perioadei de valabilitate, la temperaturile indicate pe ambalaj;
– Să păstreze alimentele gătite în recipiente acoperite;
– Produsele care au fost decongelate să nu se recongeleze, pentru a fi preparate sau consumate ulterior;
– Să îndepărteze alimentele alterate, care sunt o sursă de contaminare pentru celelalte alimente;
– Să spele bine fructele şi legumele înainte de a le depozita în frigider şi înainte de a le consuma.
De asemenea, pentru a nu afecta sănătatea consumatorilor, operatorii din industria alimentară, agenții economici trebuie să țină cont de mai multe reguli, iar inspectorii DSVSA Alba se vor asigura că vor respecta:
– evitarea expunerii pentru vânzare a produselor de origine animală în locuri sau spații care nu asigură temperaturi adecvate şi condiţii de igienă corespunzătoare;
– condițiile de manipulare, depozitare şi transport ale produselor de origine animală în toate unităţile autorizate sau înregistrate sanitar veterinar şi, în mod special, a produselor perisabile (carne preparată şi carne tocată, peşte, ouă, lapte şi produse din lapte);
– măsurile privind confiscarea, denaturarea şi distrugerea produselor de origine animală alterate sau depreciate pe timpul transportului, distribuției, depozitării sau comercializării;
– asigurarea temperaturilor adecvate pentru menţinerea lanţului frigorific în timpul transportului;
– interzicerea comercializării şi punerii în consum a cărnurilor care nu sunt inspectate, ştampilate şi certificate sanitar veterinar.
Ce sunt toxiinfecțiile alimentare?
Toxiinfecțiile alimentare sunt boli acute, având cauza toxică sau infecțioasă, apărute după consumul unor alimente contaminate cu microorganisme sau toxinele lor.
Care sunt simptomele?
Simptomele unei toxiinfecții alimentare pot varia în funcţie de cauzele/factorii care au generat-o. Printre simptomele comune se includ: diaree, stări de vomă, ameţeală, cefalee, crampe abdominale şi uneori stări febrile. De obicei, aceste simptome durează doar câteva zile, însă ocazional o toxiinfecţie alimentară poate fi foarte serioasă şi poate cauza moartea. Aveţi grijă la igiena alimentaţiei, evitând în acest fel toxiinfecţiile alimentare.
Ce se întâmplă cu organismul?
Atunci când consumaţi alimente care conţin anumite tipuri de bacterii sau toxine ale acestora, puteţi face toxiinfecţie. După o anumită perioadă de la ingestia alimentelor contaminate încep să apară diverse simptome. Este aşa numita perioadă de incubaţie. Acest lucru este cauzat de faptul că microorganismele care generează toxiinfecțiile au nevoie de timp pentru a se multiplica în organism. Perioada de incubaţie depinde de tipul de microorganism şi de cantitatea ingerată. Aceasta poate dura de la mai puţin de câteva ore până la câteva zile. Agenţii patogeni, care ajung în tubul digestiv odată cu alimentele ingerate sau apa de băut, produc la acest nivel primele simptome. Astfel, puteţi să prezentaţi: stări de ameţeală, vomă, crampe abdominale şi diaree sau orice combinaţii ale acestora.
Reamintim consumatorilor că pot sesiza nereguli din domeniul siguranței alimentelor, înregistrate pe teritoriul județului Alba, la nr. de telefon 0258/835915 sau se pot adresa circumscripțiilor sanitar-veterinare teritoriale
Lista Circumscripțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor din județul Alba:
- C.S.V.S.A. Aiud Tel. 0258/861658
- C.S.V.S.A. Blaj Tel. 0258/710102
- C.S.V.S.A. Câmpeni Tel. 0258/771514
- C.S.V.S.A. Sebeș Tel. 0258/731038
- C.S.V.S.A. Alba Iulia Tel. 0258/835701
- C.S.V.S.A. Teiuș Tel. 0258/851717

Curier Județean
FOTO| Elevii Colegiului Militar din Alba Iulia, la APEL pentru donare de sânge: Spirit social și responsabilitate civică, pentru semenii în nevoie
FOTO| Elevii Colegiului Militar din Alba Iulia, la APEL pentru donare de sânge: Spirit social și responsabilitate civică, pentru semenii în nevoie
Centrul de Transfuzie Sanguină Alba a lansat recent un apel la donare. Necesitatea de sânge a Spitalului Județean și a pacienților internați depășește cantitatea de sânge colectat de la cetățeni ce aleg să doneze.
Astfel, mai mulți elevi de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia au dat dovadă de spirit social și responsabilitate civică răspunzând pozitiv la APEL, pentru semenii în nevoie.
Reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină Alba au transmis mulțumiri publice, atât elevilor de la Colegiul Militar, cât și tuturor persoanelor ce au înțeles, în urma apelului, că sângele, la ora actuală, nu are înlocuitor, iar singura modalitate prin care poate fi asigurat necesarul de multe ori vital și componentele din spitale este aceea de a dona.
„Mulțumim elevilor de la Colegiul Militar , de asemenea tuturor persoanelor care au răspuns cu promptitudine solicitării noastre de a dona sânge.” au transmis reprezentații CTS Alba, reiterând invitația către alte persoane: „Vă așteptăm în continuare la donare!”
Curier Județean
89 de sancțiuni și un permis reținut de polițiștii din Alba după o acţiune cu efective suplimentare, la Vinţu de Jos
89 de sancțiuni și un permis reținut de polițiștii din Alba după o acţiune cu efective suplimentare, la Vinţu de Jos
Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos au aplicat 89 de sancţiuni contravenţionale, în urma unei acţiuni cu efective suplimentare, desfăşurată pe raza localităţilor aflate în competenţă.
La data de 25 mai 2022, polițiștii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos au organizat, pe raza localităţilor rurale aflate în competenţă, o acţiune cu efective suplimentare care a avut ca scop prevenirea şi combaterea infracțiunilor şi creşterea siguranţei rutiere.
Cu ocazia acestei acţiuni, poliţiştii au aplicat 89 de sancțiuni contravenționale, toate la regimul rutier, a fost reținut un permis de conducere și au fost identificate două persoane care sunt bănuite de săvârșirea de infracțiuni.
Curier Județean
Tânăr din Vințu de Jos „țepuit” de un băcăuan de 19 ani: Ce a vrut să-și cumpere și ce a primit
Tânăr din Vințu de Jos „țepuit” de un băcăuan de 19 ani: Ce a vrut să-și cumpere și ce a primit
La data de 25 mai 2022, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au identificat un tânăr de 19 ani, din Buhuș, județul Bacău, ca persoană bănuită de înșelăciune.
Acesta ar i-ar fi promis unui tânăr din comuna Vințu de Jos că o să-i livreze jocuri, contra sumei de 200 de lei, dar i-ar fi trimis produse diferite față de cele comandate.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii sale activități infracționale.
-
Ştirea zileiacum 3 ore
UPDATE FOTO| Alertă în Alba: Femeie de 58 de ani din Ciuruleasa, dată DISPĂRUTĂ: A fost găsită în timp ce se deplasa pe DN 74
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
La vară vom putea face baie la Complexul Balnear de la Ocna Mureș. Silviu Vințeler: „Dacă vreți să îmbinați tratamentul cu distracția aici puteți face asta”
-
Actualitateacum 21 de ore
A murit Sylvia Hoișie, inventatoarea Polidinului: La vârsta de 13 ani a fost deportată în Transnistria
-
Ştirea Taacum 22 de ore
FOTO ȘTIREA TA| „ATENȚIE, zonă frecventată de urși”: Noul semn instalat pe pista de biciclete de pe dealul Mamut din Alba Iulia
-
Ştirea zileiacum 9 ore
L-AȚI VĂZUT? Alertă în România: Polițiștii caută un bărbat suspectat că şi-a ucis iubita şi a abandonat-o pe un câmp
-
Ştirea zileiacum 3 ore
FOTO VIDEO| „CADOUL” primit de un diriginte din Alba, din partea elevilor săi, cu ocazia încheierii clasei a XII-a: „Avea nevoie de un tuning”
-
Curier Județeanacum 9 ore
FOTO| Șofer din Alba, judecat pentru ucidere din culpă: A provocat un accident soldat cu decesul fiului său. Ce a hotărât Judecătoria Aiud
-
Ştirea Taacum 21 de ore
FOTO ȘTIREA TA| Intervenție „de urgență” la fântâna din Piața Cetății din Alba Iulia: ISU și Salvamont au ajutat la scoaterea mizeriei și sticlelor aruncate în ea
-
Curier Județeanacum 7 ore
FOTO| Imagini inedite în Apuseni: Un RÂS, surprins tolănit la soare în zona Dealul Piciorului
-
Actualitateacum 8 ore
Pensiile de stat și salariu minim vor crește substanțial în Rusia de la 1 iunie 2022. Anunțul președintelui Vladimir Putin
-
Actualitateacum 24 de ore
Experții francezi recomandă a cincea doză de vaccin anti-COVID
-
Actualitateacum 20 de ore
Ungaria taxează companiile cu profituri mari: Încasările merg către armată şi plata energiei