Rămâi conectat

Ştirea zilei

Dosarul exploziei de la Fabrica de Arme Cugir: Compania a cerut noi expertize în încercarea de a scăpa de acuzații

Ziarul Unirea

Publicat

în

Dosarul exploziei de la Fabrica de Arme Cugir: Compania a cerut noi expertize în încercarea de a scăpa de acuzații

Dosarul exploziei din 2018, de la Fabrica de Arme Cugir, a ajuns pe rolul Curții de Apel Alba Iulia. Compania încearcă să scape, în apel, de condamnarea penală și daunele morale pe care ar trebui să le achite în cazul exploziei ce a avut loc în noiembrie 2018, soldată cu decesul unei angajate.

Judecătoria Alba Iulia a condamnat compania de stat, aflată în subordinea Romarm, la plata unei amenzi penale în valoare de 173.333 lei pentru infracțiunile de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă și ucidere din culpă.

De asemenea magistrații au obligat Fabrica de Arme Cugir la plata a 110.000 de euro, daune morale către familia femeii decedate, respectiv 50.000 de euro pentru soț și câte 30.000 de euro pentru cele doua fiice.

Elit - Gustul Desăvârșit

Potrivit procurorilor, la data de 12.11.2018, în jurul orei 10.30, în timp ce angajații schimbului întâi și doi efectuau trageri în scopul verificării armamentului, la linia de tragere nr. 7 din cadrul tunelului subteran nr. 4 al Atelierului de probe – tragere, s-a produs o explozie urmată de un incendiu care s-a extins imediat la întregul atelier. „Angajata B. nu a mai reușit să se evacueze, decedând în urma intoxicației acute cu monoxid de carbon, totodată incendiul punând în pericol viața celorlalți angajați, creându-se și un prejudiciu material în valoare de peste 117.577,5 lei societății angajatoare”, se precizează în rechizitoriul Parchetului.

Dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, unde, reprezentanții societății au solicitat realizarea unui supliment la raportul de expertiză efectuat de INCD Insemex Petroșani.

Se solicită, printre altele, stabilirea tipului de zgomot produs la momentul aprinderii resturilor de pulbere neexplodată existente în poligonul subteran (fâsâit sau bubuit), respectiv stabilirea distanţei dintre standul de tragere (gura ţevii) şi locul în care au fost sesizate primele flăcări.
Verificarea unui posibil scurtcircuit electric

De asemenea, se mai solicită descrierea modului în care se răspândesc particulele incandescente din gura ţevii armei Micro Draco, cu indicarea direcţiei şi a distanţei la care sar faţă de gura ţevii, precum și stabilirea timpului de propagare a incendiului, de la prima flacără din „Precizie – tunelul nr. 7” până când a ajuns la uşa de evacuare din „Funcţionare” înspre casa scării, unde se afla iniţial victima.

Se mai cere stabilirea condițiilor în care victima ar fi avut timpul necesar să se evacueze împreună cu ceilalţi angajaţi, fără a fi în pericol de deces.

În plus, magistrații de la Curtea de Apel au aprobat ca prin suplimentul de expertiză să se stabilească „dacă sursa probabilă a incendiului ar fi putut fi un scurtcircuit electric de la monitorul situat în interiorul tunelului nr. 7, lângă trăgător, ori de la priza din care se făcea alimentarea electrică a acelui monitor, ori de la cablul electric ce alimenta priza, respectiv monitorul, sau a altor cabluri electrice existente în acel loc, situate la aproximativ 50 cm – 1 metru faţă de trăgător, precum și tipul de zgomot produs de un astfel de scurtcircuit”.

Tot suplimentul de expertiză ar urma să stabilească dacă „măsurile de spălare a vetrei tunelului de tragere săptămânal cu mopul, umectarea zonei zilnic, la începutul fiecărei ture, adunarea cartuşelor, măturarea zonei, erau sau nu apte să înlăture pericolul unui incendiu pe tunelul de tragere”. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 4 aprilie 2023.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Ştirea zilei

FOTO| Satele Vingard și Șpring au acces la rețeaua de apă potabilă. A fost făcută recepția lucrărilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Satele Vingard și Șpring au acces la rețeaua de apă potabilă. Urmează și montarea căminelor de branșament si finalizarea în satele Cunța și Drașov. Anunțul a fost făcut de edilul comunei, Iulia Stănilă.

”Astăzi este una dintre cele mai importante zile din activitatea mea de primar, ziua în care am făcut receptia pentru rețeaua de apă în satele Vingard și Șpring!

Elit - Gustul Desăvârșit

Urmează și montarea căminelor de branșament si finalizarea în satele Cunța și Drașov! De aproape 3 ani o întreagă echipă din Primăria Șpring a muncit și a luptat pentru APĂ!

Da, apa, sursa indispensabilă vieții, pentru care oamenii din satul Vingard nu vor mai fi nevoiți să meargă cu cisterna în comuna învecinată sau cu bidoanele și cu gălețile la fântâna din centrul satului, la fel ca și cetățenii din satul Șpring care pe timpul secetei au rămas fără apă în fântâni.

Mi-e și rușine să spun că avem apă la rețea în anul 2023, ceea ce pentru alte comune este normalitate poate de zeci de ani…

Nu este o laudă, este bucuria enormă pe care vreau să o împărtășesc cu dumneavoastră.

A fost mult de muncă, drumuri la minister, suplimentări de fonduri, dispoziții de șantier, probleme de rezolvat, mai jos aveți poze realizate în Iulie 2020 (de unde se vede clar situația în care se afla comuna)…

Rog cetățenii care au instalaţii de utilizare a apei să se racordeze la căminul de branșament din fața locuințelor si să nu folosească apa decât după ce vor semna un contract cu APA CTTA, societate la care va fi predată rețeaua de apă.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu, mulțumesc întregii echipe și nu în ultimul rând, cetățenilor pentru răbdare și înțelegere!”, a scris primarul Iulia Stănilă, pe Facebook.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Ştirea zilei

Noi informații în cazul bărbaților din ALBA, reținuți după ce ar fi omorât un câine cu sapa

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Noi informații în cazul bărbaților din ALBA, reținuți după ce ar fi omorât un câine cu sapa

Noi informații apar în cazul celor doi bărbați de la Rădești, reținuți ieri de polițiști după ce ar fi bătut până la moarte un câine, cu o sapă.


Se pare că, în seara zilei de 23 martie 2023, cei doi ar fi urmărit câinele unui vecin, care scăpase din curtea acestuia și l-ar fi prins în curtea unuia din ei, context în care cel de 29 de ani i-ar fi aplicat mai multe lovituri, cu o sapă.

Câinele ar fi reușit să sară gardul imobilului, iar ulterior a fost găsit mort, pe un câmp, de către proprietar, care a anunțat poliția.

Elit - Gustul Desăvârșit

Se pare că oamenii din sat s-ar fi plâns în trecut de agresivitatea animalului atât cu oamenii, cât și cu alți câini.

Surse ale ziarulunirea.ro spun că sătenilor le era frică de patruped din cauza repetatelor instanțe în care câinele a devenit agresiv din senin. De asemenea, câinele ar fi prezentat și semne de turbare, după cum descriu sursele: ”se aruncă furibund cu ochii înroșiți, cu bale curgând spre copii, adulți și animale domestice”.

Se pare că ciobănescul mioritic de 50 de kilograme a omorât în trecut alți doi câini de talie mică.

Consătenii nu sunt de-acord cu decizia polițiștilor

Mai multe voci din sat spun că bărbații care au fost reținuți au recurs la gestul extrem pentru autoapărare: ”În apărarea sa, din teamă pentru integritatea fizică și psihică a familiei consăteanul meu s-a apărat de câinele atacator cu ce i-a venit la mâna, aplicăndu-i câinelui câteva lovituri. În baza corecțiilor respective, câinele se retrage de pe proprietatea sa, fugind. La câteva zile (două , trei) câinele agresiv este găsit de proprietar, mort. Și acum cetățeanul revoltat alertează toate instituțiile posibile. Instituțiile își fac treaba și arestează consăteanul meu și pe prietenul său.”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Ştirea zilei

Un deținut condamnat la închisoare pe viață pentru omor, vrea în LIBERTATE după 24 de ani de detenție: Cererea de liberare condiționată, RESPINSĂ de Judecătoria Aiud

Ziarul Unirea

Publicat

în

Un deținut condamnat la închisoare pe viață pentru omor, vrea în LIBERTATE după 24 de ani de detenție: Cererea de liberare condiționată, RESPINSĂ de Judecătoria Aiud

Un deținut din Cugir, încarcerat la Penitenciarul Aiud și condamnat la închisoare pe viață pentru omor deosebit de grav, a fost refuzat pentru a șaptea oară în demersul său de a fi liberat condiționat.

Bărbatul (Robert S.) are de ispășit pedeapsă pentru omor deosebit de grav. De data aceasta, comisia de liberare condiționată din penitenciar a fost de acord cu eliberarea deținutului, dar propunerea a fost respinsă de Judecătoria Aiud. Decizia instanței din 22 martie 2023 a fost contestată de către deținut.

Elit - Gustul Desăvârșit

Bărbatul a fost condamnat la detențiune pe viață pentru omor deosebit de grav. Acesta a început executarea pedepsei în 9 februarie 1999. Un calcul simplu arată că se află în spatele gratiilor de 24 de ani, având în prezent peste 60 de ani. Potrivit legislației, condamnatul trecut de vârsta de 60 de ani pentru bărbaţi şi de 55 de ani pentru femei poate fi liberat condiţionat după executarea efectivă a 15 ani de detenţiune, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege. de

„Respinge ca neîntemeiată propunerea comisiei din cadrul Penitenciarului Aiud de liberare condiţionată a condamnatului S. R. T., deţinut în Penitenciarul Aiud în executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă aplicate prin sentinţa penală nr. 163/1999 pronunţată de Tribunalul Alba. În temeiul art. 587 alin. (2) C. pr. pen., cererea/propunerea va putea fi reînnoită ulterior datei de 21.08.2023”, se precizează în minuta hotărârii de la Judecătoria Aiud.

Cererea anterioară de liberare condiționată a fost depusă la sfărșitul anului trecut, dar a fost respinsă de ambele instanțe.

„La data analizei de către comisie, deţinutul executase 8.591 de zile de închisoare, iar durata minimă care trebuia executată este de 7.305 zile de închisoare. De asemenea, din acelaşi proces verbal rezultă că deţinutul a obţinut în perioada detenției 444 de zile considerate executate pe baza muncii prestate, astfel că şi condiţia referitoare la stăruinţa în muncă este îndeplinită”, se precizează în hotărârea anterioară.

Din analiza situației disciplinare a condamnatului, instanța constată că acesta a comis șase abateri disciplinare, toate sancţiunile fiind ridicate. Totodată, se constată că a fost recompensat de 47 de ori.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare