Dosarul de corupţie al medicului şef de la Penitenciarul Aiud, Mirel Vasile Duda, mutat la Curtea de Apel Bucureşti
Dosarul de corupţie în care este judecat medicul şef de la Penitenciarul Aiud, acuzat de luate de mită, a fost mutat la Curtea de Apel Bucureşti după ce Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenţa. Tribunalul Bucureşti a admis la termenul din 19 decembrie excepţia de necompetenţă invocată de procuror privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor – republicată, categorie din care face parte şi medicul-şef de la Penitenciarul Aiud.
„Admite excepţia de necompetenţă după calitatea persoanei, invocată de reprezentantul Ministerului Public. În temeiul art.42 C.proc.pen. în referire la art.68 alin.4 teza a II-a din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor – republicată, raportat la art.27 pct.1 şi la art.28/1 pct.1 lit.d C.proc.pen., declină competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii Duda Mirel Vasile, Marin Ionel, Moldovan Sorin Gabriel, Hancheş Raul Nicolae (aflaţi în stare de libertate) şi Stanciu Marian (aflat în stare de deţinere în altă cauză), trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 149/P/2010 din data de 18 iulie 2011 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – Secţia Penală. În temeiul art.192 alin.3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina sa. În temeiul art.189 C.proc.pen., onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, în cuantum de 200 lei fiecare (cuvenite doar pentru prezentarea la fiecare termen de judecată, din dispoziţia instanţei, pentru a asigura asistenţa judiciară în caz de neprezentare a apărătorilor aleşi ai inculpaţilor), se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă”, se arată în minuta instanţei.
Pe lângă Mirel Duda, în dosar mai sunt inculpaţi şi Raul Nicolae Hancheş, fost Rus zis “Pricu” trimis în judecată pentru complicitate la dare de mită, Sorin Gabriel Moldovan fost ofiţer la Penitenciarul Aiud judecat pentru complicitate la luare de mită, Ionel Marin, fost deţinut acuzat de dare de mită şi Marian Stanciu învinuit de complicitate la dare de mită.
Procurorii DNA au dispus în iulie 2011 trimiterea în judecată a medicului şef al Penitenciarului Aiud, Mirel Vasile Duda. Potrivit rechizitoriului, în perioada mai – iunie 2010, medicul Mirel Vasile Duda a pretins şi primit de la Ionel Marin suma de 500 de euro pentru a-i facilita transferul la Spitalul Penitenciar Dej unde Ionel Marin spera să obţină un termen mai scurt de rediscutare a propunerii de liberare condiţionată. Marin se afla încarcerat în Penitenciarul Aiud, fiind în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare pentru infracţiuni de crimă organizată.
Banii au fost remişi către medicul şef prin intermediul ofiţerului Sorin Gabriel Moldovan şi Raul Hancheş zis “Pricu”. La rândul său, Marian Stanciu, un alt inculpat în dosar, i-a înlesnit lui Ionel Marin legătura cu Moldovan şi Hancheş, cunoscând intenţiile lui Ionel Marin şi asigurându-se de colaborarea lor.
Ioana PITICARIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Pe 30 iunie, credincioșii îl sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț, dar și Soborul celor 12 Apostoli. Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț s-a nevoit în veacul al XIV-lea, mai întâi că sihastru pe valea pârâului Râmeț din Munții Apuseni și apoi că egumen al Mănăstirii Ramet […]
30 iunie – Ziua Învățătorului, o sărbătoare a recunoștinței față de dascăli. De ce a fost aleasă această dată și ce semnificație avea
30 iunie – Ziua Învățătorului, o sărbătoare a recunoștinței față de dascăli. De ce a fost aleasă această dată și ce semnificație avea De-a lungul anilor, prin munca sa, învățătorului i-au fost recunoscute, măcar declarativ, meritele. Fiind supranumit, în timp: dascăl, apostol, învățător, profesor (un termen mai rece), omului de la catedră i s-a dedicat […]
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
Obiceiuri de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel • Tradiţii de Sfântul Petru • Superstiţii de Sfântul Pavel • Moşii de SÂNPETRU Sfinţii apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi în fiecare an în data de 29 iunie. Această zi, denumită popular SânPetru de Vară, aduce cu sine o serie de obiceiuri, tradiţii şi superstiţii. În popor, […]