Rămâi conectat

Ştirea zilei

Doi bărbați din București, trimiși în judecată la Blaj pentru înșelăciune prin metoda ”accidentul”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Doi bărbați din București au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj pentru comiterea a mai multe fapte de înșelăciune, respectiv tentativă la această infracțiune.

Ursache Valentin Florin și Zanfir George, cu vârste de 36, respectiv 33 de ani, s-au specializat în escrocarea oamenilor prin metoda accidentul. Au fost prinși de poliție la Blaj, în noiembrie 2017, în flagrant delict, după ce au încercat să înșele o femeie.

Femeia a fost sunată de unul dintre cei doi indivizi care a pretins că este medic şi care i-ar fi cerut suma de 7.500 de euro, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate victimei unui accident rutier ce ar fi fost provocat de nepoata femeii apelate. Ulterior, la locuinţa femeii s-a prezentat un bărbat, pentru a ridica suma de bani, însă, în momentul în care şi-a dat seama că femeia verificase veridicitatea datelor transmise, a încercat să-şi asigure scăparea.

La foarte scurt timp, acesta a fost depistat de poliţişti, în timp ce, împreună cu celălalt bărbat, încercau să se ascundă. De atunci, cei doi inculpați sunt în arest preventiv, măsură care ve fi pusă din nou în discuția magistraților în zilele următoare. În dosarul sunt șase părți vătămate, victime ale celor doi escroci. Până la pronunțarea unei decizii definitive, inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei Imagini superbe cu mai mulți lupi au fost surprinse într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei. Lupul este un carnivor care trăiește în haită. Haita este formată din perechea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat Liceul Teoretic Teiuș se mândrește cu patru eleve de 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie 2025.  Citește și: FOTO | Cum au devenit mai mulți elevi de ciclul primar din Teiuș ambasadori „3R”: „Consumul responsabil, o […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora

Ziarul Unirea

Publicat

în

Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba au fost avertizați, luni, 30 iunie 2025, cu privire la intensificarea prezenței urșilor. Citește și: Prezența unui URS, semnalată la Ohaba. A fost emis mesaj […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea