Rămâi conectat

Ştirea zilei

DOCUMENT| Cursuri cu prezență FIZICĂ pentru elevii din Miraslău și Galda de Jos, în urma scăderii incidenței. Hotărâre a CJSU

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Toți elevii de la Şcoala Gimnazială Miraslău şi Şcoala Gimnazială “Nicolae Drăgan” Galda de Jos, din județul Alba vor participa fizic la cursuri, în urma scăderii ratei incidenței.

Văzând situația epidemiologică din analiza indicatorului ratei de incidență a cazurilor de COVID–19 din ultimele 14 zile, la nivelul tuturor unităților administrativ–teritoriale din județ, transmisă Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba de către Direcția de Sănătate Publică Alba prin adresa nr. 6299/07.06.2021 pentru 07.06.2021;

Luând în dezbatere solicitările de modificare a scenariilor de funcţionare pentru Şcoala Gimnazială Miraslău şi Şcoala Gimnazială “Nicolae Drăgan” Galda de Jos, avizate și înaintate Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba de către Inspectoratul Școlar Județean Alba prin adresa nr. 3157/07.06.2021, precum și avizate de către Direcția de Sănătate Publică Alba;

Având în vedere prevederile H.G. nr. 531/10.05.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 mai 2021 cu modificările şi completările ulterioare;

În temeiul Ordinului comun ME/MS nr. 3805/703/2021, privind modificarea și completarea Ordinului ministrului educației și al ministrului sănătății nr. 3.235/93/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2;

Ținând cont de prevederile O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și de prevederile art. 10 din Regulamentul-cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă aprobat prin H.G. nr. 1491/2004;

În conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba, aprobat prin Ordinul Prefectului județului Alba nr. 336/25.07.2017, cu modificările și completările ulterioare;

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba, convocat în ședință extraordinară în data de 07.06.2021,

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. Având în vedere că incidenţa cumulată la 14 zile la nivelul comunei Miraslău este de 0,00/1000 de locuitori şi la nivelul comunei Galda de Jos este de 0,67/1000 de locuitori, la data de 07.06.2021, se aprobă modificarea scenariilor de funcționare pentru unitățile de învățământ Şcoala Gimnazială Miraslău şi Şcoala Gimnazială “Nicolae Drăgan” Galda de Jos, județul Alba, din scenariul galben în scenariul verde, începând cu data de 08.06.2021.

Art 2. Hotărârea de aprobare a modificării scenariilor de funcționare pentru unitățile de învățământ menţionate la art.1, se transmite la Inspectoratul Școlar Județean Alba pentru a fi comunicată unităților de învățământ, membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba, U.A.T.–urilor Galda de Jos, Livezile şi Miraslău. Totodată, prezenta hotărâre va fi comunicată Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă și la Departamentul pentru Situații de Urgență de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „UNIREA” al judeţului Alba. De asemenea, hotărârea se va afișa pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

LIVE VIDEO Retro Parada Primăverii 2024, în Cetatea Alba Carolina: Un Citroen fabricat în 1923, printre cele peste 80 de bijuterii de epocă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Retro Parada Primăverii 2024, în Cetatea Alba Carolina: Un Citroen fabricat în 1923, printre cele peste 80 de bijuterii de epocă Sâmbătă, 20 aprilie 2024 , între orele 10-14, Cetatea Alba Carolina a găzduit Retro Parada Primaverii 2024 cu participarea estimativă a 85 de vehicule de epocă. Bijuteriile pe patru roți au fost expuse în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea