Direcţia Agricolă şi Dezvoltare Rurală Alba susţine investitorii de la GRUPPO MILANO, în ideea de cultivare a trufelor prin puieţii de alun micorizat cu spor tuber
– Domnule director, cunoaşteţi ideea de cultivare a trufelor şi pe cei de la SC GRUPPO MILANO ?
– Am avut ocazia să port o discuţie cu investitorii din cadrul firmei, i-am întâlnit la EXPO TRANSILVANIA DIN CLUJ, la seminariile şi simpozioanele organizate de Consiliul Judeţean Alba şi concluzia este că acest tip de cultură este binevenită, o putem privi ca pe o alternativă la cultura noastră tradiţională.
– Credeţi că vor avea succes investitorii de la GRUPPO MILANO, vor fi înţeleşi de către agricultorii români?
– Sunt sigur că vor avea succes, ştiu că deja au început să colaboreze şi să înfiinţeze culturi de alun micorizat in judeţul nostru, iar orice agricultor poate înţelege că înfiinţând o astfel de cultură, costurile cu întreţinerea sunt minime iar valoarea recoltei este ridicată luând în calcul cultura de alune şi trufe în acelaşi timp. Garanţia că trufele se pot cultiva este că în flora spontană au fost găsite deja şi că nu mai reprezintă o himeră pentru agricultorii români. Aşa cum ştim despre francezi, italieni că sunt cultivatori de trufe de peste 20 de ani şi le comercializează în toată lumea, sperăm prin această experienţă a lor ca şi românii să aibă încredere în acest tip de cultură. Am aflat despre profesorul Ionică Sava şi are dreptate când spune că „poţi să fii milionar punând alune pe hectar”.
– Puteţi să ne spuneţi şi alte avantaje ale acestei culturi de trufe prin alunul micorizat?
– Ştiut este faptul că în zona noastră se pretează alunul, stejarul şi carpenul iar durata acestora este de peste 50 de ani, deci şi cultura este viabilă. Despre tipurile de teren sunt propice şi mai ales se pot utiliza terenuri improprii culturii tradiţionale, adică terenuri de deal, păşuni, locuri mărginaşe, sperăm astfel să reducem din suprafaţa terenurilor nelucrate. Am înţeles că o astfel de cultură este foarte ieftină şi uşor de întreţinut.
– Domnule director, aţi auzit să fie cineva care a început o astfel de cultură?
– Ştiu că s-au plantat în Costeşti – Hunedoara, în Gârbova de Sebeş, în Jidvei, şi deja au comenzi pentru la primăvară în Geoagiu de Sus, Poşaga şi alte zone.
– Mai aveţi ceva de transmis cititorilor şi celor care au posibilitate să înfiinţeze o astfel de cultură?
– Aş vrea să-i încurajez pe cei interesaţi şi să le transmit că această cultură de alun micorizat este rentabilă chiar dacă primele roade le găsim după 3-4 ani de la plantare, ca şi în cazul altor culturi (viţă de vie, pomi fructiferi).
Adresa GRUPPO MILANO srl: str. Tudor Vladimirescu nr. 48, tel. 0258/812189, 0726/255501, 0724/801965.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Societate
Regal Vienez ajunge la Alba Iulia pe 13 decembrie! Spectacol extraordinar de Crăciun, cu artiști internaționali, orchestră, cor și balet
Regal Vienez ajunge la Alba Iulia, duminică, 13 decembrie! Spectacol extraordinar de Crăciun, cu artiști internaționali, orchestră, cor și balet Evenimentul face parte dintr-un amplu turneu național care va ajunge și la Sibiu, Deva, Târgu Mureș și Cluj-Napoca, aducând în fața publicului farmecul muzicii vieneze și atmosfera sărbătorilor de iarnă. Alba Iulia va găzdui, duminică, […]
12 noiembrie – Zi cu triplă semnificație pentru Armata României: Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari
12 noiembrie – Zi cu triplă semnificație pentru Armata României: Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari 12 noiembrie ocupă un loc important în calendarul tradițiilor militare românești, fiind data la care sunt marcate Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari. Cele trei aniversări au […]
19 noiembrie 2026 | Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj
Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj Palatul Cultural din Blaj va găzdui joi, 19 noiembrie 2026, de la ora 17.00, deschiderea oficială a expoziției permanente de caricatură, amenajată în curtea interioară a instituției. Evenimentul va include și un show de caricatură susținut de artistul Costel […]
