Rămâi conectat

Actualitate

Diplomele de Bacalaureat 2023 vor fi eliberate de școli înainte de afișarea rezultatelor finale

Ziarul Unirea

Publicat

în

Diplomele de Bacalaureat 2023 vor fi eliberate de școli înainte de afișarea rezultatelor finale

Diplomele de Bacalaureat 2023 vor fi eliberate de școli înainte de afișarea rezultatelor finale, pentru absolvenții de liceu care nu depun contestații, potrivit unei informări trimite de Ministerul Educației către inspectoratele școlare.

Amintim că probele scrise de la Bacalaureat 2023 au loc între 26 și 29 iunie, conform calendarului oficial.

Documentul este semnat de Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației.
Dacă vor diploma mai repede, pot alege să nu mai depună contestații. Contestațiile presupun un efort logistic uriaș pentru sistemul de învățământ, pentru că necesită recorectarea în alte centre. Numărul lor foarte mare, în fiecare an, arată neîncrederea absolvenților în sistemul în care au învățat timp de 12 ani.

Concret, diplomele de bacalaureat vor fi eliberate elevilor care au promovat examenul și nu au depus contestație. Acestea vor fi eliberate înainte de afișarea rezultatelor finale, dar numai după finalizarea perioadei pentru depunerea contestațiilor.

„Diplomele de bacalaureat pot fi eliberate, la cerere, candidaților care au promovat examenul de bacalaureat în sesiunea specială mai 2023, sesiunea iunie-iulie 2023, respectiv sesiunea august-septembrie 2023 și nu au depus contestație, înainte de afișarea rezultatelor finale, dar numai după finalizarea perioadei pentru depunerea contestațiilor”, se arată în documentul Ministerului Educației.
Pentru cine se recomandă eliberarea cu prioritate a diplomei de BAC

Potrivit sursei citate, se recomandă „eliberarea, cu prioritate, a diplomei de bacalaureat candidaților a căror înscriere la instituții de învățământ superior în perioada imediat următoare finalizării examenului de bacalaureat este condiționat de prezentarea acesteia.”
Absolvenții de liceu care au susținut probele în alt județ

Pentru candidații care au susținut examenul de bacalaureat în alt județ se aplică prevederile art. 6 și 7 din Ordinul nr. 3.844 din 24 mai 2016 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii și al documentelor școlare gestionate de unitățile de învățământ preuniversitar. Iată ce apare la art. 7:

Cum se completează diploma de Bacalaureat

„Diploma de bacalaureat se completează pe verso, în rubricile prevăzute pentru probele scrise, cu denumirea probei susținute la examenul de bacalaureat și mențiunea „scris”, și nu cu denumirea programei de bacalaureat. Astfel, de exemplu, pentru proba E. d), – disciplina Biologie, pentru care există două programe, respectiv două tipuri de subiecte, se va completa Biologie, și nu denumirea programei – Biologie vegetală și animală sau Anatomie umană, genetică și ecologie umană.”

Condițiile pe care un elev trebuie să le îndeplinească pentru a promova examenul de Bacalaureat sunt:

să-și fi echivalat sau recunoscut (după metodologia de Bacalaureat 2022) toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
să susţină toate probele scrise şi să obțină nota 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
să obţină media generală 6(cel puţin) la probele scrise.

Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de Bacalaureat. Acolo unde candidaţii obţin media generală 5,99, media generală se rotunjeşte la 6,00.

Candidaţii care s-au prezentat la toate probele de examen, dar nu îndeplinesc
simultan condiţiile, precum şi candidaţii care s-au prezentat la unele, dar nu la toate probele de examen sunt declaraţi „respinşi”.
Despre numărul contestațiilor depuse la BAC în 2022, 2021 și 2020

49.091 de contestații au fost făcute de candidații de la BAC 2022, în prima sesiune, cu 6.889 mai puține decât în 2021, potrivit Biroului de presă al Ministerului Educației la solicitarea Edupedu.ro.

La prima sesiune de Bacalaureat 2021 au fost depuse 56.000 de contestații, după cum a anunțat ministrul Educației, iar în 2020 au fost 62.790 de contestații.

Calendarul simulării probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat 2023

29 mai – 02 iunie 2023: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
2 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

12 – 14 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
14 – 15 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
14 – 16 iunie 2023: Evaluarea competențelor digitale – proba D
19 – 21 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C

26 iunie 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
29 iunie 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
4 – 6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor
7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale

Calendarul Bacalaureatului de toamnă 2023

17 – 24 iulie 2023: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe

7 – 8 august 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
8 august 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
9 august 2023: Evaluarea competențelor digitale – proba D
10 – 11 august 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C

16 august 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
17 august 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
18 august 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
21 august 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

25 august 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)
26 – 28 august 2023: Rezolvarea contestațiilor
29 august 2023: Afișarea rezultatelor finale


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

PENSII 2025: Vechimea în muncă se scumpește de la 1 ianuarie. Românii trebuie să dea mai mulți bani pentru plata retroactivă a contribuțiilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

PENSII 2025: Vechimea în muncă se scumpește de la 1 ianuarie. Românii trebuie să dea mai mulți bani pentru plata retroactivă a contribuțiilor De la data de 1 ianuarie 2025, plata retroactivă a contribuțiilor pentru pensie va crește din cauza majorării salariului minim brut pe economie. Această informație este una pe care toți românii care […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea