Cultură Educație
Din partea moţilor din Lumineşti, comuna Sohodol
Adrian Drăgoi, Candin Şortan şi Traian Oargă, în numele a peste 175 de locuitori din satul Lumineşti şi al copiilor noştri cu familiile lor (cu peste 5.500 membri şi afiliaţii lor), ne adresăm dumneavoastră cu rugămintea de a ne ajuta cu pietruirea şi asfaltarea drumului din Îndole până la Lumineşti, de aproximativ 5,5 km. Fundaţia drumului este din piatră. Pietrişul de diferite dimensiuni, de la 15 la 35 mm, este la mijlocul distanţei acestui drum, în zona noastră, doar trebuie încărcat în autobasculante şi întins pe drum, peste care mai este necesar un covor de asfalt şi refacerea rigolelor cu utilaje. Noi, aşa cum putem, asigurăm oameni pentru a lucra la tot ce este necesar. Acest drum cu acces nenorocit a distrus totul aici la noi, nici salvarea nu mai vine, trebuie să ducem bolnavii cu căruţa până în Ponorel, căci spre Sohodol este dezastru. Drumul l-au făcut comuniştii, de peste 40 ani, dar de 20 de ani nimeni nu ne-a mai ajutat, numai promisiuni (de la fostul primar din Sohodol). Satul nostru, Lumineşti, aparţine în prezent comunei Sohodol, în trecut a aparţinut de Vidra şi mereu a rămas între promisiunile primarilor din Sohodoi şi Vidra. Excepţie face o porţiune pietruită de primarul din Vidra, pe care-l felicităm şi aşteptăm să-l susţinem. Suntem convinşi că ne va susţine în continuare, fiindcă este un bun gospodar şi supraveghează toate lucrările în timpul execuţiei. Suntem cuprinşi de disperare: copiii noştri au plecat de aici, acum sunt prin oraşele Câmpeni, Abrud, Alba Iulia, Brad, Deva sau Cluj-Napoca, din păcate mulţi dintre ei în şomaj şi, din cauza drumului, dezastruos, nu se pot întoarce acasă; aici, datorită terenurilor cu păşuni şi celor arabile se creşteau mii de vaci, boi, viţei, cai şi mii de oi, satul Lumineşti, pe aceste dealuri, fiind vestit prin creşterea animalelor şi prin meseriaşii dulgheri. Acum, terenurile sunt pustii, mai sunt aproape 150 de capete de animale în gospodării; copiii noştri s-ar întoarce în aceste locuri şi ar reîncepe activitatea de creştere a vitelor şi alte activităţi economice; în doi ani s-ar construi peste 100 de pensiuni turistice; în prezent, tot ce se face pe drumul lui AVRAM IANCU, pe o parte şi alta a drumului, este tăierea pădurilor, în cârdăşie cu paznicii numiţi de instituţiile statului în domeniu (paznicii nu sunt localnici). Toate pădurile de foioase sau de brad sunt masacrate de aproape 10 ani. Este o adevărată crimă împotriva naturii, care se produce aici la noi, sub privirile noastre şi nimeni nu ia nici o măsură. Sunetul tulnicelor de altădată este înlocuit de sunetul drujbelor (în special în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică); urmare a transporturilor de lemn cu maşini mari, cu TAF-uri, a trunchiurilor copacilor trase pe drumurile şi aşa precare, toate acestea au făcut ca aceste căi de comunicaţie să fie impracticabile; dacă copiii noştri veneau acasă la o săptămână, acum, de peste 10 ani nu mai pot veni, drumul fiind un dezastru; în luna august 2009 şi în august 2010 ne-am întâlnit aici, noi şi copiii noştri cu familiile lor, peste 2.250 de cetăţeni din oraşele Câmpeni, Abrud, Brad, Alba lulia, Deva, Ţebea, Cluj-Napoca şi din alte localităţi unde timpurile acestea i-au împrăştiat.
Fiind moţi cu adevărat, am hotărât: 22 de familii, în anii 2011 – 2012, ar construi 22 de pensiuni turistice; 75 de familii ar organiza ferme de animale; 4 familii vor să înfiinţeze 4 abatoare; 12 familii de specialişti vor să se implice în recoltarea de plante medicinale; 14 familii vor să devină crescători de albine; 28 familii vor să înfiinţeze societăţi comerciale pentru colectarea fructelor de pădure (fragi, zmeură, mure, afine fragi,etc); 4 familii vor să organizeze herghelii de cai; două familii vor să construiască în zonă teleschiuri; două familii vor să pună bazele unor fabrici de mobilier rustic şi alte activităţi comerciale; 3 familii vor să înfiinţeze plantaţii de afin. Oferta turistică este deosebită, iar dealurile şi zonele carstice reprezintă una din cele mai frumoase zone din Apuseni: aici este drumul Iui AVRAM IANCU sau „drumul lancului”, Vidra – Ponorel – Lumineşti – Abrud sau Vidra – Ponorel – Lumineşti – Blăjeni – Brad – Ţebea, Izvorul Crişului Alb – cu un izvor bulbuc de 1,5 m diametru, Pişoaia – o cascadă de peste 65 m, Corofana – o zonă calcaroasă în formă de „V”, Vârful Mâţului – o zonă turistică deosebită, zona Scohia, zona Râşilor, Vârful Răchita, Valea Lupului, drumul Găina (Târgul de fete de la muntele Găina) şi alte zone turistice deosebite. Aici vin turişti din toată ţara, dar şi din multe ţări ale Europei, dar rămân miraţi de calitatea drumului şi se întorc acasă.
Suntem cuprinşi de disperare, dar prin ajutorul şi sprijinul dumneavoastră de urgenţă se rezolva problema noastră. Contribuiţi la reînvierea vieţii moţilor, care astăzi sunt în şomaj în diferite locuri din ţară. În 2-3 ani aici totul va renaşte, iar noi vă vom susţine în orice problemă. Vă mai informăm că Primăria Sohodol a beneficiat de fonduri în cadrul unui proiect european pentru romi (satul Lumineşti are şi o comunitate de 70 romi), dar fostul primar ne-a spus că nu au ajuns banii pentru drum, numai până în satul Peleş. În privinţa drumului, nu avem un deviz de lucrări, dar afirmăm că nu sunt mari cheltuielile: fundaţia drumului există şi este din piatră; piatră se găseşte, mărunţită, aici în zonă, doar trebuie transportată, împrăştiată, cilindrată şi turnat asfaltul; trebuie refăcute rigolele, cu utilaje speciale; drumul are o lăţime de 4 – 5 m; comuna Blăjeni (HD) a rezolvat drumul pe teritoriul lor administrativ. Doamna ministru, aşteptăm răspunsul dumneavoastră, atât noi, cât şi alţi gospodari din localităţile Sohodol, Peleş, Poiana, Valea Verde, Ponorel, Vidra, Pleşcuţă, Valea Morii, Câmpeni, Abrud, Brad, Ţebea etc, care au terenuri în zona noastră. Aşteptăm răspunsul ca pe un semn de la Dumnezeu, răspuns care va reînvia şi viaţa moţilor de aici. Doamna ministru, aveţi mari responsabilităţi în ţară, dar vă rugăm să înţelegeţi şi „STRIGĂTUL MOŢILOR”. Ne-am adresat Consiliului Judeţean Alba, dar promisiunile nu s-au transformat în drum. Primarii comunelor Vidra şi Sohodol ne-au comunicat că fără sprijinul conducerii judeţului nu pot face nimic pentru ca drumul să fie practicabil.
Cultură Educație
La LPS Alba Iulia, vineri, Târg școlar de Crăciun | Tombolă cu premii de la Feli Donose, Nicolae Stanciu și Andreea Fleșer
Vineri, 16 decembrie, între orele 12.00-18.00, la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia, va avea loc Târgul şcolar de Crăciun, organizat de către elevii și profesorii instituției, pentru strângerea de fonduri în vederea realizării unui teren de sport acoperit.
Fiecare clasă de gimnaziu și liceu va avea un stand de prezentare a produselor realizate de elevi și expuse pentru vânzare, se va organiza și o tombolă și un concert de colinde. Se vor premia cel mai bine organizat stand, cea mai frumoasă clasă de ciclu primar și clasa cu cea mai bună vânzare. În cadrul tombolei printre premiile speciale sunt 3 cadouri de la cântăreața Feli Donose (din Sebeș), un tricou al echipei naționale de fotbal a României, purtat de căpitanul primei reprezentative Nicolae Stanciu, două maieuri de baschet de la Andreea Fleșer, ultimii doi foști elevi ai LPS Alba Iulia, plus alte 100 de cadouri speciale. Biletele pentru tombolă pot fi achiziționate între orele 12.00-13.00, iar extragerea câștigătorilor va fi la ora 14.00.
“Iubesc acest liceu, iubesc profesorii care mi-au predat și care m-au ajutat-modelat să pot ajunge un om educat în primul rând și pe urmă un sportiv de performanță disciplinat și cu un caracter puternic. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au lucrat în acest liceu și celor care încă activează acolo pentru profesionalismul de care dau dovadă, pentru căldura și modul în care tratează și lucrează cu elevii, pentru faptul că te ajută să îți urmezi visul și cel mai important pentru faptul că acest liceu a dat și dă în continuare sportivi de performață pentru orașul și țara noastră”, a transmis Nicolae Stanciu (China, Wuhan Three Towns), completat de baschetbalista Andreea Fleșer (FCC Baschet Arad): “Am fost elevă și sportivă la Liceul cu Program Sportiv Alba, liceul mi-a rămas drag în suflet, deoarece a fost locul ce m-a ajutat să devin ceea ce sunt astăzi și anume o sportivă de performanță, având o viață sănătoasă și bine organizată”.
Cultură Educație
24 ianuarie 2022: Unirea Principatelor Române, sărbătorită de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba în mediul online
24 ianuarie 2022: Unirea Principatelor Române, sărbătorită de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba în mediul online
Luni, 24 ianuarie 2022, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba propune publicului un program dedicat Unirii Principatelor Române, care poate fi urmărit online, pe pagina de socializare a instituției, începând cu ora 09.00.
Citește și: 24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza
Pornind de la simbolistica evenimentului rămas în istorie și sub numele de Mica Unire, documentat în colecțiile bibliotecii de Ana Maria Pienar, bibliograful instituției, echipa bibliotecii a pregătit diverse momente și materiale, care vor fi postate pe tot parcursul zilei.
Recomandări de carte pentru copii și adulți, expoziții tematice, lecturi și prezentări video, informații inedite despre evenimentul care a contribuit la realizarea statului național unitar român, dar și incursiuni în memoria culturală a românilor, oferite de prof. Daniela Floroian, prin intermediul unor tablouri și fotografii celebre ce ilustrează atât portul popular la 24 ianuarie 1859, cât și hora la români, Hora Unirii, toate se regăsesc în programul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
Dincolo de oferta online, vă așteptăm să ne treceți pragul și să descoperiți numeroasele titluri dedicate primului domnitor al Principatelor Unite, volume în care puteți găsi atât corespondențe, acte, scrisori și documente, cât și legende și mărturii despre Alexandru Ioan Cuza și Mica Unire.
Activitățile sunt organizate de Consiliul Județean Alba și de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și se derulează în cadrul proiectului 4.7 Zile Speciale.
Cultură Educație
24 ianuarie 2022: Un mini-documentar dedicat unuia dintre cele mai cunoscute tablouri despre Unirea Principatelor va fi lansat la New York
24 ianuarie 2022: Un mini-documentar dedicat unuia dintre cele mai cunoscute tablouri despre Unirea Principatelor va fi lansat la New York
Un episod special al seriei permanente „Istoria României într-un obiect”, dedicat uneia dintre cele mai cunoscute lucrări de artă asociate acestui important moment istoric, „Proclamarea Unirii Principatelor – un tablou de Theodor Aman”, va fi lansat la ICR New York pe 24 ianuarie.
Citește și: 24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza
Luni, începând cu ora 21.00, ora României, pe canalele de social media ale Institutului (Facebook, Instagram, YouTube) va avea loc premiera mini-documentarului „Proclamarea Unirii Principatelor – un tablou de Theodor Aman”, care va explica publicului american circumstanţele unirii Moldovei şi Ţării Româneşti pornind de la viziunea plastică a unuia dintre întemeietorii picturii româneşti moderne.
Proiectul este realizat în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti (MNIR), textul şi prezentarea video aparţinându-i specialistei MNIR, dr. Cristina Păiuşan-Nuică. Conceptul filmului este semnat de Bogdan Opreanu.
Tabloul „Proclamarea Unirii Principatelor” surprinde momentul în care, la Bucureşti, în sala Adunării Elective, Alexandru Ioan Cuza este ales domn al Ţării Româneşti după ce, în prealabil, avusese loc alegerea sa în fruntea Moldovei. Potrivit Cristinei Păiuşan-Nuică, „Proclamarea Unirii Principatelor, capodoperă din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României şi simbol al naţiunii române, poate fi asemănat, ca importanţă istorică şi tehnică de a surprinde tensiunea momentului, cu lucrarea lui John Trumbull Declaration of Independence, păstrată în rotonda Capitoliului, tablou-simbol al naţiunii americane”.
Una dintre seriile cel mai bine primite ale programului nostru, „The History of Romania in One Object”/ „Istoria României într-un obiect” a fost lansată în luna mai a anului 2020 şi derulată în parteneriat cu câteva mari muzee româneşti: Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, Muzeul de Istorie a Moldovei din Iaşi, Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia şi Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa.
Prin intermediul acestui proiect au fost prezentate până acum nu mai puţin 38 de exponate, artefacte şi vestigii reprezentative pentru istoria ţării noastre.
sursa: news.ro
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Buna Vestire: Zi aducătoare de veste minunată în care oamenii nu au voie să se certe. Credincioșii au dezlegare la pește
-
Opinii - Comentariiacum 18 ore
24 martie: Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei
-
Ştirea zileiacum 12 ore
Cât contribuie județul ALBA la PIB-ul României: Economiile din 28 de județe reprezintă fiecare sub 2%
-
Ştirea zileiacum 13 ore
APEL UMANITAR pentru Andrei, un polițist de 27 de ani, din Alba, diagnosticat cu anevrism disecant pe artera cerebrală: Are nevoie de intervenție chirurgicală costisitoare la o clinică din străinătate
-
Ştirea zileiacum 15 ore
Elis Pavaje și Liceul Tehnologic ”Dorin Pavel” din Alba Iulia, parteneriat de succes pentru formarea viitorilor profesioniști în construcții
-
Sportacum 16 ore
Sâmbătă, Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia | Derby “de Alba”, la ora 15.00, cu miză locul secund în play-off