Rămâi conectat

Ştirea zilei

Din Alba Iulia, oraşul cu un teatru de păpuşi, Cristina Nichimiş a ajuns la Teatrul de Operă „La Scala” din Milano

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Când a terminat Colegiul Național „Horea Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, visa să intre la regie-film la București, să facă regie pentru reclame. A optat însă pentru Comunicare, un domeniu apropiat de Științele Umaniste. Masterul de la București l-a făcut la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, un parteneriat între Universitatea de Arhitectură și Universitatea București, un master aplicat pe studii teatrale.

A mai participat la intern­shipuri în Anglia și Germania. Recent, a fost selectată să participe la un program interdisciplinar desfășurat în contextul Festivalului de la Salzburg, finanțat de o companie farmaceutică, unde au participat circa 100 de studenți din toată lumea, din zona artistică, dar și din zona chimie-biologie. Este de 10 ani stabilită în București, dar se întoarce, de fiecare dată, cu drag, acasă, la Alba Iulia. Cristina Nichimiș este fiica fostului fundaș al Unirii Alba Iulia, Iulian Nichimiș, personaj cunoscut în lumea sportului din Alba.

Nu a „împrumutat” nimic din agitația conaționalilor noștri din sud: e modestă, politicoasă, cu un zâmbet optimist veșnic pe buze. N-ai zice, întâlnind-o pe cărările Cetății Alba Carolina, că tânăra aceasta lucrează la Teatrul de Operă „La Scala” din Milano, unul dintre cele mai faimoase teatre de operă din lume. De anul acesta, din februarie, a început o practică în cadrul departamentului de presă al Teatrului de Operă „La Scala” din Milano. Și aici a învățat direct din experiența unor profesioniști din domeniul operei, nu neapărat teoreticieni.

Un mod de predare non-academic. Vorbește engleză și italiană, înțelege alte limbi. „Au fost o serie de întâlniri care m-au condus pe acest drum. Din anul II de facultate am început să lucrez part-time la Teatrul Odeon din București. Domeniul comunicării culturale mi s-a părut unul foarte interesant. Am continuat apoi cinci ani la Teatrul Național de Operetă. A urmat apoi Opera din București, tot pe zona de comunicare culturală, un domeniu destul de nou în România. De exemplu, în momentul în care am intrat eu la Teatrul Odeon nici nu exista un departament de comunicare.

Exista un secretariat artistic, dar nu un departament de marketing și comunicare propriu-zis. După ce am terminat liceul, am avut șansa să o întâlnesc pe Alina Moldovan, omul care m-a ghidat pe acest drum, un profesionist cu multă experiență în această zonă, un manager cultural foarte bun. Ea a fost director de marketing, director adjunct și apoi general la Operetă, apoi director adjunct la Operă și am lucrat cu ea în toți anii aceștia. Fiind la Operetă, am avut acest proiect de formare profesională realizat în colaborare cu Academia Teatrului «La Scala» – Accademia d’Arti e Mestieri dello Spettacolo – unde am și mers să fac Masterul, 30 la sută în limba italiană, 70 la sută în limba engleză. Academia Teatrului «La Scala» are ca scop declarat pregătirea noilor generații de muzicieni și personal tehnic din domeniul artelor spectacolului.

Cei de la Academia «La Scala» au venit la Opereta din București pentru a susține cursuri de formare pentru o serie de meserii tehnice și administrative specifice teatrului / operei. Am fost și într-un schimb de experiență la Milano, unde am vizitat laboratoarele Teatrului «La Scala» și am participat la câteva spectacole. Pentru unul dintre cursuri am fost și formator pentru meseria de organizator de spectacole. De anul acesta, Academia a deschis mai larg porțile pentru studenții străini, pentru masterul internațional la care am participat și eu. A fost o experiență utilă pentru mine, am învățat de la o serie de practicieni din domeniul artelor spectacolului și am avut ocazia să intru în culisele unor spectacole de înalt nivel artistic”, ne povestește Cristina Nichimiș. Am întrebat-o dacă s-ar întoarce să lucreze în România.

M-aș întoarce în România”, mi-a răspuns fără să ezite. „Aș putea să încerc ceva în zona de comunicare digitală aplicată artelor spectacolului, un domeniu foarte bine pus la punct în majoritatea teatrelor din zona anglo-americană, dar la noi mai puțin. Sunt foarte mulți artiști pe care i-am cunoscut la Scala, probabil cei mai importanți din zona artistică, din lume. Dar nu întâlnirile acestea mi-au marcat existența, nu m-aș defini prin aceste întâlniri. Aceasta face «La Scala», îi valorifică pe cei mai buni artiști ai momentului. Mă interesează mai mult cum aș putea gestiona personalități de acest tip, pentru că sunt tipuri de artiști cu cerințe cu totul speciale”, spune Cristina.

În prezent s-a înscris la doctorat, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”, la București. „Încă nu m-am oprit din studiat, poate o să mă opresc la un moment dat. Domeniul academic mi se pare important, special, cred că m-aș putea întoarce la un moment dat la catedră, să fac asta. Mi se pare important pentru că de acolo ar trebui pornit, cu informații oferite oamenilor care vor să facă ceva. Acolo e baza, la catedră. Și nu vorbesc doar de universități, ci despre sistemul de educație, în general. Sunt niște lipsuri mari, cel puțin în zona culturală, care trebuie suplinite. Iar dacă sunt oameni care au dobândit experiență în alte țări, ar fi util să se întoarcă în România, să împărtășească din experiența lor. Să facă ceva pentru România, să dea și altora din experiența lor. Dacă țin doar pentru ei tot ce au acumulat, nu au rezolvat nimic.

Așa aș putea să îmi pun și eu niște poze cu Plácido Domingo pe perete și să mă uit la ele. Nu rezolv nimic. De asta nu mi se par importante contactele acestea de moment, personale. Sunt însă niște lucruri care trebuie construite și cred cu tărie că trebuie construite de oameni care au experiență, care pot să facă ceva. Cred că pentru a schimba sistemul, trebuie să pătrunzi înlăuntrul său, să-i aduci corecții. Asta este necesar pentru a schimba lucrurile la nivel macro. Altfel, pot să mă apuc și eu să fac, în curtea mea, un mini-festival. Bine și așa. Dar dacă vrei să faci ceva pentru un întreg oraș, e bine să ai structura, instituția publică, autoritatea…”, explică Cristina Nichimiș.

Șansa sa în viață se numește Alina Moldovan. Din Blaj. Manager cultural. ”Am avut noroc să o întâlnesc pe Alina Moldovan, manager cultural, organizator de festivaluri, cu un doctorat chiar publicat pe tema festivalurilor de teatru. A inițiat un festival chiar la Alba Iulia, «Povești pentru copii și oameni mari», pe care l-am organizat apoi și la Opereta din București, la Biblioteca Națională, pentru două-trei ediții. Am avut șansa să o întâlnesc și am lucrat cu ea peste tot pe unde a fost. Începând de la Teatrul Odeon, continuând cu Teatrul de Operetă «Ion Dacian» și apoi la Operă. Domeniul marketingului cultural nu este însă prea deschis. Sunt puțini specialiști în comunicare culturală cu competențe dobândite în urma unor studii de specialitate. Există un singur masterat, la UNATC, pe teatrologie, marketing și management cultural. Mai există o diferență: în străinătate, instituțiile culturale nu sunt finanțate 80-90 la sută din banii statului, ca în România. Statul are o contribuție de maximum 30-40 la sută.

Așa este și în cazul Teatrului «La Scala» din Milano. Restul se obține din sponsorizări și din vânzări de bilete”, ne spune Cristina. Despre actul cultural din provincie, respectiv Alba Iulia, Cristina consideră că: „Chiar se întâmplă multe lucruri acum în Alba Iulia, din punct de vedere cultural, cel puțin ca număr. E bine că există. În orice dezvoltare, trebuie să existe o bază pe care să crești. La Alba Iulia există această bază. Ar trebui să fie exploatate în continuare spațiile din Cetate, din punct de vedere cultural, în mod constant și organic, nu doar prin evenimente punctuale ici-acolo. Paradoxal, eu am plecat dintr-un oraș în care nu există decât un teatru de păpuși, de teatru muzical nici vorbă. Am învățat din mers. Am avut o mare lipsă din punctul acesta de vedere. Iar oamenii care locuiesc acum în Alba Iulia ar merita să nu se mai confrunte cu această lipsă. N-ai cum să fii consumator de operă sau operetă dacă nu ai așa ceva în oraș. Trebuie creată oferta de bază.

Când Alina Moldovan a inițiat la Alba Iulia Festivalul «Povești pentru copii și oameni mari» a încercat să dea oamenilor niște repere, să le ofere posibilitatea de a afla ce se întâmplă în țară, în lume, care este nivelul actului artistic în alte părți. Există baza pe care se poate construi la Alba Iulia, mai trebuie să existe și voință. Nu cred că este totul pierdut aici, s-a reconstruit Cetatea, sunt acum multe spații care pot fi valorificate. Golul mai trebuie umplut cu oameni competenți care să dorească să facă ceva bun pentru oraș, pentru oamenii din oraș. Nu numai să bifeze niște evenimente și câteva concerte, cum se întâmplă de multe ori. Ca să schimbi ceva în peisajul cultural trebuie să ai o viziune și o strategie pe termen lung și o instituție în spate, singur nu poți, în orice caz. Trebuie să convingi oamenii că este bine ce faci, să te sprijine. Doar din interior poate veni schimbarea”, sugerează Cristina. Peste cinci ani se vede în țară, făcând ceva pentru țară: ”În București. Dacă aș putea să dau ceva și orașului Alba Iulia din ceea ce știu, cu mare plăcere o voi face”, ne-a promis Cristina. Îi urăm mult succes!

Nicoleta IDITA-TOMUŢA


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Accident GRAV, între 4 mașini, pe autostrada A1 sensul Sebeș-Vâlcea: O persoană încarcerată și trafic BLOCAT total. A fost solicitat și elicopterul SMURD

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident GRAV, între 4 mașini, pe autostrada A1 sensul Sebeș-Vâlcea: O persoană încarcerată și trafic BLOCAT total. A fost solicitat și elicopterul SMURD Un accident rutier grav a avut loc joi, în jurul orei 13.00, pe autostrada A1, la km 230, zona Veștem, pe sensul Sebeș – Valcea, cu 4 autovehicule implicate. Traficul este blocat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea