Actualitate

Din 2021, românii vor putea să-și cumpere oricând vechime de pensie

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Din 2021, românii vor putea să-și cumpere oricând vechime de pensie

Românii vor putea face plăți retroactive la pensii, pentru perioade însumate de cel mult cinci ani în care nu au cotizat la sistemul public de pensii, potrivit noii legi a pensiilor, care a fost publicată recent în Monitorul Oficial, scrie avocatnet.ro. Față de mecanismul plăților retroactive care s-a aplicat în trecut, la noul mecanism vor putea apela, teoretic, mai multe persoane.

Cumpărarea vechimii pentru pensie pentru perioadele neasigurate din trecut este prevăzută de Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, publicată pe 9 iulie în Monitorul Oficial nr. 563, dar intrarea în vigoare a prevederii referitoare la plata retroactivă a contribuției la pensii se va lăsa așteptată — mai exact, până în 2021.

Potrivit noii legi a pensiilor, oricine are măcar un stagiu de cotizare de 10 ani va putea să facă un contract de asigurare socială cu casa de pensii și să-și plătească, în rate, raportat la salariul mediu, contribuții pentru perioade din urmă care să totalizeze maximum cinci ani (perioade de necontributivitate, adică în care nu s-a plătit contribuția la pensii).

”(2) Orice persoană care a realizat un stagiu minim de cotizare de cel puțin 10 ani se poate asigura în sistemul public de pensii în baza unui contract de asigurare socială.

(3) În sistemul public de pensii se poate încheia contract de asigurare socială și pentru perioadele de timp de maximum 5 ani anteriori lunii încheierii contractului, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, cu respectarea prevederilor alin. (2).

(4) Perioadele de timp pentru care se poate efectua plata contribuției de asigurări sociale, în cazul contractului de asigurare socială prevăzut la alin. (3), sunt cele care se încadrează în intervalul de timp cuprins între data dobândirii capacității de muncă și data încheierii contractului de asigurare socială.

(5) Perioada pentru care se încheie contractul de asigurare facultativă prevăzut la alin. (3) constituie stagiu de cotizare și se valorifică pentru obținerea unei pensii potrivit prezentei legi”, scrie în textul de lege.

Cumpărarea vechimii pentru pensie se putea face și până la finele lui 2018, dar acum este inaplicabil. Mecanismul din trecut prevedea însă ca plata retroactivă să se refere la o perioadă de cinci ani consecutivi, în timp ce noua lege a pensiilor nu mai conține această condiție. De asemenea, va fi o măsură disponibilă pentru mai multe generații, față de vechiul mecanism.

Avantajul noii reglementări a fost subliniat și de reprezentanții ministerului, când legea a fost pusă în dezbatere. ”Astfel, dacă în actuala lege se poate plăti doar pentru cinci ani consecutivi retroactivi, pe viitor, persoana își va putea alege perioade diferite necontributive ca să totalizeze 5 ani“, explicau cei de la Ministerul Muncii în comunicatul din 2018 de prezentare a proiectului de lege.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Foto | Doi turiști, blocați în abruptul Pietrei Secuiului: Salvamontiștii din Alba i-au evacuat cu ajutorul corzilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi turiști, blocați în abruptul Pietrei Secuiului: Salvamontiștii din Alba i-au evacuat cu ajutorul corzilor Doi turiști din Oradea au rămas blocați, sâmbătă seara, în abruptul Pietrei Secuiului, după ce au părăsit traseul turistic și au încercat să urce pe o rută dificilă spre creastă. Salvamontiștii din Alba au intervenit și i-au evacuat în siguranță […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum se coc vinetele și cum le păstrăm la borcan sau în congelator. Rețete cu vinete pentru iarnă

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum se coc vinetele și cum le păstrăm la borcan sau în congelator. Rețete cu vinete pentru iarnă Vinetele coapte au un gust deosebit, cu o aromă bogată, ușor afumată, dar și o textură cremoasă, lucru care le face extrem de versatile în bucătăria oricărei gospodine. Coacerea le scoate în evidență dulceața naturală și aroma […]

Citește mai mult

Actualitate

Când sunt programate vacanțele în anul școlar 2026-2027: Calendarul oficial

Ioana Oprean

Publicat

în

Când sunt programate vacanțele în anul școlar 2026-2027: Calendarul oficial Primul interval de cursuri, conform calendarului oficial al anului școlar 2026-2027, este programat în perioada 7 septembrie – 23 octombrie 2026, urmat de vacanța de toamnă, între 24 octombrie și 1 noiembrie 2026 Al doilea interval de cursuri se va desfășura între 2 noiembrie și […]

Citește mai mult