Rămâi conectat

Actualitate

Din 1 ianuarie crește volumul de date ce pot fi consumate în roaming fără taxe suplimentare – ANCOM

Ziarul Unirea

Publicat

în

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) informează că Volumul de date ce pot fi consumate în roaming (Uniunea Europeană – UE şi Spaţiul Economic European – SEE) fără taxe suplimentare va creşte cu 22%, începând cu data de 1 ianuarie 2018, ca urmare a scăderii tarifului reglementat la nivel de gros.

Începând cu data de 15 iunie 2017, datele (internetul mobil – MB/ GB) consumate în roaming în UE/SEE se tarifează, în principiu, la fel ca în România. Totuşi, în cazul celor mai multe dintre planurile tarifare, furnizorii pot stabili un volum de date care pot fi consumate în roaming în UE/SEE fără costuri suplimentare într-o perioadă de facturare (volum de consum rezonabil).

Începând cu 1 ianuarie 2018, volumul de consum rezonabil va creşte cu aproximativ 22% faţă de cel aplicat în perioada 15 iunie – 31 decembrie 2017.

După depăşirea volumului de consum rezonabil, furnizorii pot să aplice o suprataxă, chiar şi în cazul în care traficul inclus nu a fost complet epuizat.

În prezent, suprataxa este de maxim 7,7 Euro/GB (0,77 Eurocenţi/MB), dar începând cu 1 ianuarie 2018 aceasta va scădea la maximum 6 euro/GB (0,6 eurocenţi/MB), fără TVA.

Utilizatorii pot verifica volumul de date pe care îl pot consuma în roaming atunci când călătoresc în ţările UE sau SEE, accesând aplicaţia ANCOM, disponibilă pe site-ul arbitrului telecom. Aplicaţia, care în prezent utilizează tariful de 7,7 euro/GB valabil până la sfârşitul anului, va fi actualizată cu tariful de 6 euro/GB începând cu data de 1 ianuarie 2018.

Aceasta oferă rezultate relevante pentru toţi utilizatorii de planuri tarifare cu acces la roaming, cu excepţia celor ai RCS&RDS S.A., operator autorizat să aplice suprataxe de roaming de la prima unitate de consum.

Ţările din SEE sunt: Austria, Belgia, Bulgaria, Croatia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franta, Germania, Gibraltar, Grecia, Guadelupa, Guyana Franceza, Insulele Reunion, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria.

Sursa Agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră

Ziarul Unirea

Publicat

în

Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră Luna iulie 2025 are 31 de zile şi începe într-o zi de marţi, când avem prăznuirea Sfântului Leontie de la Rădăuţi şi a Sfinţilor Cosma şi Damian, doctorii fără de arginţi. Deşi prima zi a lunii iulie […]

Citește mai mult

Actualitate

Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse

Ziarul Unirea

Publicat

în

Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse Guvernul condus de Ilie Bolojan pregătește o măsură drastică pentru reducerea cheltuielilor statului: angajații din sectorul bugetar ar putea fi trimiși în concediu fără plată timp de 5 zile în fiecare lună, potrivit unor surse sindicale citate de Profit.ro. […]

Citește mai mult

Actualitate

Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză” „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”. este de părere analistul economic Adrian Negrescu. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea