Despre oamenii din Săsciori care sfinţesc locul
Un proverb din popor spune că omul sfinţeşte locul şi în mare măsură cred că asta e foarte adevărat. În cele ce urmează am să relatez o serie de aspecte asupra cărora au avut o influenţă oameni cu diferite funcţii la nivelul comunei Săsciori, comună de care aparţinem şi noi, cei din satul Loman, Tonca, Pleşi şi altele. Dacă treci de municipiul Sebeş spre Loman, când te abaţi de şoseaua care străbate Valea Frumoasei, înainte de intrarea în Săsciori trebuie să coteşti spre dreapta, unde se poate observa Dispensarul Veterinar construit în perioada comunismului. Aici a fost instalat un medic, veterinar tânăr, bun profesionist şi gospodar, în persoana lui Dan Nicolae, care a făcut o adevărată reformă în acest sector. La 50 m spre Loman
întâlneşti un dispensar uman în cadrul căreia munceşte un tânăr medic, Ligia Savu, fiica profesorului pensionar Manole Savu, care prin forţe proprii a reuşit ca lângă casă să amenajeze şi un dispensar uman. Ligia Savu e medic de familie, bine pregătită, însă nu ne vindecă doar cu tratament, ci şi cu o vorbă frumoasă. Când urci la Loman îţi iese în cale un drum bine amenajat şi după aproape 1 km te întâmpină drumul asfaltat care îl datorăm în primul rând marelui gospodar Florin Morar şi viceprimarului Vasile Cristea, ei fiind sprijiniţi de Ion Dumitrel. De asemenea, a fost introdus curentul electric la Tonea şi Pleşi, a fost adusă apa, prin cădere, în satul Loman, reţeaua având lungimea de aproape 7 km, din locul numit Valea Pleşilor. Satul Loman se întinde pe 20 km, în amonte de centrul turistic numit Cărări. Din tată în fiu, locuitorii satului se ocupă cu creşterea animalelor. Saivanele sunt aşezate pe creastă, la fel şi stânile ciobanilor. Necazul ciobanilor era lipsa apei, deşi erau izvoare mai jos, dar trebuiau să urce o pantă pentru a ajunge apoi la stână. Cum e inventiv, românul a construit, în urmă cu 40 de ani, un jug identic cu cel al boilor. De ambele capete erau atârnate două sfori cu cârlig de care se agăţau găleţile cu apă. Acum a fost rezolvată şi această problemă, a fost introdusă apa, tot prin cădere, adusă de la aproape 11 km, din locul numit Ţeţ, un izvor mare cu apă bună care acum ajunge şi la stâna ciobanilor. În perioada comunistă, în fiecare an se făcea recensământul animalelor, prin luna februarie, pentru a fi stabilite cotele obligatorii. Un funcţionar mai inimos de la Statistică a anunţat că suprafaţa agricolă din zonele de munte necolectivizate este de 15 la sută, faţă de zona colectivizată, iar numărul de animale reprezintă 47 la sută din totalul animalelor pe ţară. În zonele de deal şi de munte terenurile nu produc la fel ca cele de la şes. Totodată, dacă oamenii din zona montană nu au condiţii minime de trai, cu timpul, terenurile vor rămâne pustii pentru că locuitorii zonelor joase nu vin la munte; ei nu sunt obişnuiţi cu viaţa izolată, cu ierni geroase şi lungi, greu de suportat.
Meftodie STĂNUŞ, Loman
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Ce se întâmplă dacă ți-ai închis balconul sau l-ai unit cu sufrageria fără a avea autorizație: Amenzi de până la 50.000 de lei pentru lucrări fără notificare
Ce se întâmplă dacă ți-ai închis balconul sau l-ai unit cu sufrageria fără a avea autorizație: Amenzi de până la 50.000 de lei pentru lucrări fără notificare Proprietarii de locuințe din România care și-au închis balconul sau l-au unit cu sufrageria fără documentele necesare riscă să plătească un impozit dublu pentru locuință. Noile prevederi ale […]
Atenție, viitori pensionari! Termenul de 30 de zile care vă poate costa bani. Când trebuie depus dosarul la Casa de Pensii
Atenție, viitori pensionari! Termenul de 30 de zile care vă poate costa bani. Când trebuie depus dosarul la Casa de Pensii Românii care se pregătesc să iasă la pensie trebuie să fie atenți la momentul în care depun cererea la Casa Teritorială de Pensii. Întârzierea poate însemna pierderea unor sume de bani, întrucât data de […]
Luca Niculescu, către miniștrii săi, în prima ședință de Guvern: „Prioritatea este îmbunătățirea nivelului de trai al românilor”
Luca Niculescu, către miniștrii săi, în prima ședință de Guvern: „Prioritatea este îmbunătățirea nivelului de trai al românilor” „Prioritatea este îmbunătățirea nivelului de trai al românilor”, le-a transmis noul premier Luca Niculescu miniștrilor în cadrul primei ședințe a noului Guvern. Citește și: Președintele Nicușor Dan, la învestirea Guvernului Niculescu: „Colaborarea dintre partide este un semn […]
