Deși a promis că va fi gata în 2017, PSD va finaliza autostrada Sebeș-Turda cel mai devreme în anul 2023!
Plata ajutoarelor sociale către electoratul dependent de PSD din alte zone ale României lasă Transilvania și județul Alba fără autostrăzi până în anul 2023.
Ieri, în ședințele Comisiilor Camerei Deputaților, Ministrul Interimar al Transporturilor, Rovana Bumb, se lăuda că anul acesta vor fi gata 180 de km de autostradă. Cifrele cu care chiar ea a venit la ședință o contrazic însă și dovedesc că totul este doar o mare minciună.
În cazul județului Alba, valoarea rămasă de finanțat la 31.12.2018, pe cele două tronsoane în lucru ale autostrăzii Sebeș-Turda, era de 955,71 milioane lei.
În proiectul de buget susținut de dna Plumb sunt însă alocați, pentru 2019, doar 338 de milioane lei din credite bugetare și 32,96 milioane lei din credite angajament. Adică, în total, puțin peste o treime din suma necesară! Diferența de bani este eșalonată, în fișa obiectivului de investiții anexată la proiectul de buget prezentat ieri, astfel: 100 de milioane de lei pentru anul 2020, alte 24,5 milioane de lei pentru anul 2021 și 1,3 milioane de lei pentru anul 2022.
Suma cea mai mare, adică 491,88 milioane de lei este alocată după anul 2022! În plus, din cei 180 de km de autostradă cu care se laudă dna Plumb, se lucrează acum doar pe 146 de km. Pentru restul de 34 de km nu s-au făcut nici măcar studiile și proiectele necesare, ce să mai vorbim de licitații. Iată deci că PSD ne minte încă o dată și că autostrada Sebeș-Turda nu va fi gata decât, cel mai devreme în anul 2023!
Vom vedea, probabil, în perioada următoare, câteva lucrări electorale și diverși lideri PSD în vizite de lucru pe șantierele din Alba, dar nimic nu va fi dat în folosință până în 2023! (Z.U.)
Sorin Ioan BUMB, deputat PNL de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
VIDEO | Lucrări de eficientizare energetică a celui mai înalt bloc din Blaj: Care este termenul de finalizare
Lucrări de eficientizare energetică a celui mai înalt bloc din Blaj: Care este termenul de finalizare La Blaj se desfășoară lucrări de eficientizare energetică a celui mai înalt bloc din municipiu. Citește și: VIDEO | Lucrări de reamenajare a zonelor verzi din perimetrul a patru blocuri din Blaj: Când vor fi încheiate „Este o lucrare […]
Florin Roman, atac la conducerea PNL: ”Nu suntem slugi! Deciziile se iau fără dezbatere, doar pentru a hrăni un ego”. Deputatul de Alba nu va participa la Consiliul Național al partidului
Florin Roman, atac la conducerea PNL: ”Nu suntem slugi! Deciziile se iau fără dezbatere, doar pentru a hrăni un ego”. Deputatul de Alba nu va participa la Consiliul Național al partidului Florin Roman, deputat PNL de Alba, a lansat duminică, 29 iunie 2025, un atac dur la adresa actualei conduceri a Partidului Național Liberal, anunțând […]
Noul UPU Alba Iulia, extins şi modernizat, deschis din toamna 2025: Investiţia se ridică la peste 11,1 milioane lei
Noul UPU Alba Iulia, extins şi modernizat, deschis din toamna 2025: Investiţia se ridică la peste 11,1 milioane lei A fost aprobată o nouă prelungire, până la data de 30 septembrie 2025, a perioadei de implementare a proiectului „Extindere și Dotare Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia”, finanţat în cadrul Programului […]