Curier Județean
Deputatul PSD Radu Coclici cere explicaţii Guvernului pentru blocarea adopţiilor
Deputatul PSD de Alba Radu Coclici consideră că autorităţile statului român sunt vinovate pentru că România a ajuns să fie ţara cu cei mai mulţi copii abandonaţi din Europa. Deputatul Coclici a trimis o interpelare Guvernului României, prin care cere lămuriri cu privire la situaţia de blocaj existentă în privinţa adopţiilor. „Legea care reglementează sau ar trebui să reglementeze adopţia le dă dreptul părinţilor să-şi ţină copiii prizonieri în sistem, fără să le ceară nimic în schimb. Majoritatea copiilor adoptabili au vârsta mai mare de cinci ani, deoarece părinţii lor au refuzat să-i dea în adopţie şi, cu timpul, au uitat de ei. Sunt de părere că autorităţile statului sunt vinovate pentru aceste realităţi, deoarece este nefiresc să refuzi dreptul unor copii la şansa unei vieţi normale”, a subliniat deputatul Radu Coclici. El a adăugat că este cazul ca autorităţile statului să recunoască faptul că Uniunea Europeană nu a cerut niciodată României să blocheze adopţiile internaţionale. „Dimpotrivă, Uniunea Europeană a recomandat statului român să respecte şi să aplice deciziile organismelor internaţionale cu privire la adopţia internaţională când aceasta se face în interesul copilului”, se arată în documentul înaintat Executivului de deputatul PSD Radu Coclici. La finalul interpelării, parlamentarul PSD de Alba a cerut lămuriri reprezentanţilor Guvernului în legătură cu numărul copiilor adoptabili din România, în prezent, precum şi în privinţa pierderilor suportate de statul român, anual, pentru că sunt blocate adopţiile. (A.D.T.)

Curier Județean
Voucherele sociale vor putea fi folosite și în magazinele LIDL. Retailerul deține 3 magazine în Alba Iulia
LIDL a transmis că plata cu tichetele sociale din programul „Sprijin pentru România” se poate face începând din această lună, şi în magazinele sale din ţară, însă numai cu cardurile emise de Sodexo (județul Alba) şi UP România.
Mai exact, începând de azi, 10 august 2022, beneficiarii voucherelor pentru alimente pot merge şi la magazinele Lidl pentru cumpărături.
Compania precizează că deocamdată sunt acceptate cardurile sociale emise de Sodexo și Up România, ceea ce înseană că nu sunt acceptate şi voucherele Edenred.
„Momentan, se va putea face plata doar cu tichetele sociale emise de Sodexo şi UP România”, a informat Lidl.
„Cu ajutorul acestor carduri se pot achiziționa doar produse alimentare, produsele din celelalte categorii disponibile în magazinele Lidl România se vor plăti separat, prin orice altă metodă de plată acceptată de retailer”, a adăugat compania.
Curier Județean
18-19 august| Concursul de muzică „Universul copilăriei”, parte din sărbătoarea estivală a Sebeșului
18-19 august| Concursul de muzică „Universul copilăriei”, parte din sărbătoarea estivală a Sebeșului
Între 18 și 21 august 2022, toți locuitorii Sebeșului și oaspeții orașului sunt invitați să participe la sărbătoarea verii: „Zilele Municipiului Sebeș”!
Atmosfera de festival este deschisă pe note muzicale de cei mai mici artiști, participanți la Concursul național de muzică ușoară și folk – „Universul Copilăriei”, pe care municipiul Sebeș are plăcerea să îl organizeze, în parteneriat cu Clubul Copiilor Sebeș. Competiția este structurată pe două secțiuni: muzică ușoară și folk, jurizarea fiind asigurată de reprezentanți ai vieții culturale și ai mass-mediei naționale și de muzicieni.
În cadrul concursului se acordă peste 40 de premii, categoriile de vârstă fiind 5 – 8 ani, 9 – 12 ani, 13 – 15 ani și 16 – 19 ani, pentru interpretări solo și de grup, respectiv muzică ușoară și folk. Regulamentul este avizat de Inspectoratul Școlar Județean Alba, iar concursul, aflat la cea de-a VIII-a ediție, este cuprins în calendarul Ministerului Educației Naționale. În mod tradițional, partener al concursului este Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș. S-au înscris circa 100 de copii din întreaga țară.
Nu vor lipsi nici copiii și tinerii Sebeșului care activează în diverse proiecte culturale susținute de municipalitate: Școala de muzică „DoReMi” și Grupul vocal „Felician Fărcașiu”, Trupele de teatru „Gepetto” și „Pied Piper”, Clubul Fantasy Dance, Trupa de dansuri săsești și Ordinul Scutierilor de Mühlbach.
Organizatorii evenimentului sunt: Primăria Municipiului Sebeș, Consiliul Local al Municipiului Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș.
Curier Județean
FOTO| Nou director la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Alba Iulia: Ana Maria Bleanț, experiență de aproape 20 de ani în domeniul asistenței sociale
FOTO| Nou director la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Alba Iulia: Ana Maria Bleanț, experiență de aproape 20 de ani în domeniul asistenței sociale
Primarul Municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a anunțat faptul că postul de Director al Căminului pentru Persoane Vârstnice din Alba Iulia a fost ocupat de către Ana Maria Bleanț, în urma câștigării concursului.
„Astăzi am avut o întâlnire de lucru cu doamna Ana Maria Bleanț, care va ocupa, în urma câștigării concursului, postul de Director al Căminului pentru Persoane Vârstnice din Alba Iulia și cu doamna Adina Gădălean, fostul director interimar.
Doamna Ana Maria Bleanț vine cu o experiență vastă, de aproximativ 20 de ani, în domeniul asistenței sociale, dobândită în cadrul Direcției de Asistență Socială Alba Iulia, care sunt sigur că o va ajuta la o bună coordonare și conducere a Căminului pentru Persoane Vârstnice din municipiu.
Pe această cale transmit un mesaj de mulțumire doamnei Adina Gădălean, pentru profesionalismul și dedicarea de care a dat dovadă în desfășurarea activității sale, iar doamnei director Ana Maria Bleanț îi urez mult succes, putere de muncă și reușite în noua funcție din cadrul instituției”, a transmis primarul Gabriel Pleșa, prin intermediul paginii de socializare.
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
10 august: Ziua internațională a leneviei
-
Actualitateacum 12 ore
Minivacanță de TREI zile în România: 15 august, Adormirea Maicii Domnului, zi liberă pentru angajați
-
Actualitateacum 15 ore
Pensionare anticipată 2022: Care sunt documentele necesare și care sunt pașii de urmat
-
Actualitateacum 17 ore
Daimler, grupul care deține fabricile de la Sebeș și Cugir, a cerut ajutor de stat de 185 milioane de lei pentru o noua investiție în România
-
Ştirea zileiacum 16 ore
FOTO UPDATE| INCENDIU la Șibot. O șură a izbucnit în flăcări. Intervin pompierii cu trei autospeciale
-
Actualitateacum 15 ore
Românii încep să pună bani deoparte: Care este principalul motiv de îngrijorare al oamenilor
-
Curier Județeanacum 15 ore
„Pană” de curent în Alba Iulia, pe mai multe străzi din Centru și din zona Stadion. Se lucrează la remedirea defecțiunilor
-
Actualitateacum 14 ore
Luna iulie 2022, cea mai călduroasă lună înregistrată în istorie. Datele Organizației Meteorologice Mondiale