Deputat PNL Florin Roman: ”Solicit PSD să nu transforme România în țara cu cei mai mulți demnitari din lume”
În calitate de președinte al Comisiei de Administrație Publică din Camera Deputaților, solicit imperativ PSD să retragă acel amendament prin care directorii de servicii deconcentrate devin demnitari ai statului român, cu rang de subsecretar de stat.
Adoptarea acestui amendament, discutat și amânat deocamdată, ar transforma România în țara de pe glob cu cel mai mare număr de demnitari, circa 2000, doar ca urmare a trecerii acestui amendament.
Trecerea acestor directori la rangul de subsecretar de stat aduce nu doar calitatea de demnitar, ci și salarizarea aferentă. Asta în condițiile în care, în prezent, Guvernul PSD-ALDE este cel mai stufos la nivelul țărilor europene, cu 28 de ministere și, atenție, cu aproximativ 250 de secretari de stat și asimilați ai acestora!
Totodată, prin sporirea puterilor prefecților, care practic sunt transformați în adevărați prim-secretari de partid, PSD îi pune într-o poziție de inferioritate pe aleșii locali, desemnați prin votul cetățenilor, nu printr-o numire de partid.
Admit ca PSD își asumă politic aceste amendamente, însă Codul Administrativ trebuie gândit pentru cetățeni, nu pentru clientela de partid. Orice criteriu de competență este înlocuit de “carnetul roșu” primit de la partid! Dar este o linie “roșie” peste care nu se poate trece, altfel vom întoarce întreaga administrație pe vremea lui Adrian Năstase, din slujba cetățeanului, în slujba politicienilor!
Practic, PSD-ALDE folosește Codul Administrativ pentru a-și forma, din banii cetățenilor, echipele de campanie pentru anul electoral 2018, având în frunte prefectul, iar la baza piramidei directorii de deconcentrate legiferați ca și subsecretari de stat.
PNL propune reducerea numărului ministerelor de la 28 la 15, dar și reducerea la jumătate a direcțiilor deconcentrate. Unele chiar pot fi desființate întrucât s-au transformat în adevărate cazemate de partid. În plus, multe dintre acestea se calcă în picioare pe partea de control, iar altele nu-și mai au obiectul muncii.
PNL solicită PSD să nu transforme România în țara din lume cu cei mai mulți demnitari politici pe cap de locuitor! E prea mult și aruncăm în derizoriu un Cod Administrativ care are și părți bune, al cărui principal scop ar trebui să fie eficientizarea administrației în raport cu cetățeanul!
Deputat Florin ROMAN, vicepreședinte PNL
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
VIDEO | Lucrări de eficientizare energetică a celui mai înalt bloc din Blaj: Care este termenul de finalizare
Lucrări de eficientizare energetică a celui mai înalt bloc din Blaj: Care este termenul de finalizare La Blaj se desfășoară lucrări de eficientizare energetică a celui mai înalt bloc din municipiu. Citește și: VIDEO | Lucrări de reamenajare a zonelor verzi din perimetrul a patru blocuri din Blaj: Când vor fi încheiate „Este o lucrare […]
Florin Roman, atac la conducerea PNL: ”Nu suntem slugi! Deciziile se iau fără dezbatere, doar pentru a hrăni un ego”. Deputatul de Alba nu va participa la Consiliul Național al partidului
Florin Roman, atac la conducerea PNL: ”Nu suntem slugi! Deciziile se iau fără dezbatere, doar pentru a hrăni un ego”. Deputatul de Alba nu va participa la Consiliul Național al partidului Florin Roman, deputat PNL de Alba, a lansat duminică, 29 iunie 2025, un atac dur la adresa actualei conduceri a Partidului Național Liberal, anunțând […]
Noul UPU Alba Iulia, extins şi modernizat, deschis din toamna 2025: Investiţia se ridică la peste 11,1 milioane lei
Noul UPU Alba Iulia, extins şi modernizat, deschis din toamna 2025: Investiţia se ridică la peste 11,1 milioane lei A fost aprobată o nouă prelungire, până la data de 30 septembrie 2025, a perioadei de implementare a proiectului „Extindere și Dotare Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia”, finanţat în cadrul Programului […]