Economie

DEMO METAL VEST 2017- un reper în agenda specialiștilor din domeniul industriei prelucrării metalelor

Ioana Oprean

Publicat

în

Miercuri, 24 mai 2017, la Expo Arad s-a deschis cea de a-VI- a ediție a  Demo Metal,  unul dintre cele mai mari târguri internaționale organizate în România în domeniul industriei prelucrării metalelor, anul acesta pentru prima oară în Vestul țării.

Petrecerea Divorțaților

DEMO Metal Vest,  se desfașoară în perioada 24-27 mai 2017, cu scopul de a susține evoluția afacerilor locale, de  a atrage investiții și a încuraja parteneriate internaționale.  Această ediție a Demo Metal reunește cei mai mulți expozanți (peste 90 de companii) și prezintă ultimele noutăți dedicate industriei prelucrării metalelor.

„Suntem aici pentru nivelul avansat de dezvoltare a industriei și pentru deschiderea internatională naturală a acestei zone. Alături de implicarea companiilor participante și a partenerilor noștri tradiționali ACAROM (Asociația Constructorilor de Automobile din România), AHK (Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană), CCIFER (Camera Franceză de Comerț și Industrie în România), am beneficiat și de un sprijin important din partea Camerei de Comerț și Industrie Arad. Încă de la această primă ediție, spațiul expozițional a fost neîncăpător pentru numărul mare al solicitărilor. Suntem siguri că efortul companiilor expozante va fi răsplătit de participarea numeroasă a vizitatorilor, profesioniștii companiilor din zona de vest, în primul rând, dar și a celor dintr-o mai largă proximitate regională (Timișoara, Alba, Sibiu, Bihor, Hunedoara, Cluj, Sălaj etc.) “ a declarat dl. Onuț Iliescu, directorul Tehnic Media, organizatorul DEMO METAL.

Forumul „Business opportunities and support for industrial companies in West of Romania”, primul eveniment  al târgului, s-a bucurat de prezența  domnilor Sebastian METZ, Director Executiv AHK România, Adrian SANDU, Secretar General ACAROM, Gheorghe SECULICI, Președintele CCI Arad și de cea a oficialităților din  Arad, Timișoara și Oradea și altor  personalități din mediul de afaceri , precum Peter HOCHMUTH – Asociația Clubul Economic German Banat, Dan BEDROS – Asociația Oamenilor de afaceri Francezi, Raluca CIBU-BUZAC, ADR Vest, Ramona LILE, Rectorul Universității ,,Aurel Vlaicu” din Arad. Forumurile organizate pe tot parcursul evenimentului vor înlesni dialogul și schimbul de experiențe între profesioniști.  De aceste întâlniri vor beneficia și viitorii specialiști, studenți de la Universitățile din Timișoara, Arad, Oradea și Hunedoara, împreună cu profesorii lor.

Dintre inovațiile expuse, putem remarca lansarea roboților colaborativi Fanuc în România și soluțiile pentru Industria 4.0 prezentate de Bosch Rexroth, acestea nefiind însă singurele. Atât organizatorii, cât și companiile expozante pregătesc mai multe surprize pentru vizitatori. La standul Teximp, aceștia vor vedea un monopost de Formula 1 și vor participa la un concurs în care pot câștiga un week-end la orice Grand Prix F1 în 2018!

La standul Hoffmann vizitatorii vor putea trăi experiența unei curse DTM, pe simulatorul „race-seat”, gata de start și patru dintre cei mai norocoși vor câștiga în urma  tombolei, propuse de revista T&T – Tehnică și Tehnologie, o participare la EMO Hannover 2017, cel mai important eveniment internațional al industriei prelucrărilor mecanice. Cât privește DEMO METAL ediția de VEST va fi un eveniment anual care va reuni cele mai importante companii din  industrie și va crește vizibilitatea zonei de vest la nivel național și internațional.

Detalii despre eveniment găsiți pe site-ul Demo Metal Vest (http://demometal.ro/vest/)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Economie

Economie

Comunicat de presă – 30 septembrie 2026: Lansare proiect „Eficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale din municipiul Blaj – 4 componente – Cerere 1”

Dana Opruta

Publicat

în

Comunicat lansare proiect Eficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale din municipiul Blaj – 4 componente – Cerere 1 Scopul proiectului: Scopul proiectului este creșterea eficienței energetice a 102 locuințe din municipiul Blaj, prin reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră concomitent cu îmbunătățirea condițiilor de locuire. Beneficiar: UAT MUNICIPIUL BLAJ […]

Citește mai mult

Economie

Comunicat de presă – 30 septembrie 2026: Lansare proiect „Eficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale din municipiul Blaj – 3 componente – Cerere 3”

Dana Opruta

Publicat

în

Comunicat lansare proiect Eficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale din municipiul Blaj – 3 componente – Cerere 3 Scopul proiectului: Scopul proiectului este creșterea eficienței energetice a 117 locuințe din municipiul Blaj, prin reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră concomitent cu îmbunătățirea condițiilor de Ic Beneficiar: UAT MUNICIPIUL BLAJ […]

Citește mai mult

Economie

Anunț de mediu – 28 septembrie 2026: Solicitare obținere aviz de mediu pentru PUZ, în vederea amenajării unei zone mixte de agrement și servicii în localitatea Petrești

rlucian

Publicat

în

De

Solicitare obținere aviz de mediu pentru PUZ, în vederea amenajarii unei zone mixte de agrement și servicii în localitatea Petrești – extravilan, CF 81945, nr. cad. 3336 , jud. Alba. S.C. LINCOLN PLUS S.R.L., prin Cibu Gheorghe, cu sediul în municipiul Sebeș, strada Schweighofer nr. 6, județul Alba, titular al proiectului de plan „Introducere în […]

Citește mai mult