Rămâi conectat

Curier Județean

Demersuri pentru redeschiderea unui punct de lucru al Administrației Financiare la Ocna Mureș

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Primăria Ocna Mureş îi invită pe toţi agenţii economici din oraş şi din localităţile aparţinătoare să adreseze Prefecturii Alba o cerere prin care să solicite redeschiderea Administraţiei Financiare, punct de lucru Ocna Mureş, desfiinţată în urma evenimentelor din decembrie 2010.

Cererile tip pot fi ridicate de la Camera nr.1 între orele 7.30 -16.00, de luni până joi şi 7.30 – 13.30 vinerea și după completare pot fi depuse la sediul Primăriei, Camera nr.1 până cel târziu vineri 20 iulie 2012 sau sâmbăta şi duminică, 21-22 iulie 2012, la poarta primăriei.

Vă reamintim că în urma surpării de teren produse în data de 23 decembrie 2010, în centrul orașului, clădirea Administraţiei Financiare din Ocna Mureş a fost avariată, pagubele fiind estimate la acea vreme la o valoare de 300.000 de lei.

FOTO: primariaocnamures.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare După aproximativ 60 de ore de intervenție continuă, incendiul din zona Strungari – Loman a fost lichidat. Peste 180 de pompieri și 400 de persoane […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor” Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, a fost premiată la etapa națională a concursului de literatură și arte vizuale „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”, ediția a XX-a, 2024-2025.  […]

Citește mai mult

Curier Județean

2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea