De la Cărpiniş la Detroit: ÎPS Policarp Moruşcă, primul episcop ortodox al românilor din SUA și Canada

După marea migrație în SUA și Canada, de la sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea, a românilor majoritari din Transilvania, și după mai mulți ani de slujire ca  misionar a primului preot ortodox în SUA, Moise Balea, născut în Cărpiniș, lângă Abrud, se simțea tot mai mult nevoia înființării pe aceste meleaguri americane și canadiene a unei Episcopii Ortodoxe, în scopul păstrării credinței străbune a emigranților.

Prima parohie ortodoxă din SUA a fost înființată în anul 1905 la Cleveland – Ohio, primul preot slujitor fiind moțul Moise Balea, care până în anul 1912, datorită înmulțirii comunităților românești ortodoxe, s-a constituit într-un protopopiat. Într-un Congres ținut în Canada în anul 1929, s-a pus pentru prima dată problema creării unei eparhii, care să reprezinte mai bine comunitatea ortodoxă românească din SUA. Pasul firesc a fost unirea acestor parohii într-o episcopie, care s-a materializat  abia în anul 1935, când a sosit la Cleveland primul ierarh al românilor ortodocși din America, Policarp Morușcă.

Cine a fost Policarp Morușcă? PS Policarp Morușcă, născut Pompei Morușcă, s-a născut la 20 martie 1883 în localitatea Cristești – Dealul Geoagiului, judeţul Alba, fiind fiul preotului Ioan și al preotesei Ana Morușcă, oameni săraci, dar grijulii și strădalnici să dea  o cât mai  bună  creștere și educație  celor șase copii, trimițindu-i pe toți la școală. Copilăria și-a petrecut-o la Craiva, în apropiere de Cricău. După studiile primare făcute la școlile din Ighiu și Alba Iulia, continuă studiile medii la Gimnaziul maghiar din Alba Iulia și la Gimnaziul românesc din Blaj, înființat în anul 1874 (fiind primul liceu de limbă română din  Ardeal), despre care Ion Eliade Rădulescu spunea că: „aici a răsărit soarele românilor”.

În perioada anilor 1902- 1905 a frecventat  cursurile  Institutului Teologic-Pedagogic „Andreian” din Sibiu, având dascăli de înaltă ținută academică și colegi de elită: Onisifor Ghibu, ilustru pedagog și reputat patriot român, Moise Balea, Teodor Scorobeț – viitorul arhiereu vicar. În baza unei vechi cutume din Ardeal, între anii 1905-1908, Policarp Morușcă a fost învățător, funcționând  la trei școli confesionale (susținute de Biserica Ortodoxă Română) din Sebeș  Alba, Ludoșul Mare SB și Pâclișa Alba Iulia.

La data de 19 iunie 1908 a fost hirotonit preot de Mitropolitul Ioan Mețianu  pe seama  parohiei din Seica Mare de lângă Mediaș. În 1917-1918 a fost mobilizat ca preot militar  pentru soldații români din armata habsburgică în Primul Război Mondial. Odată cu mobilizarea pe front, pentru familia preotului  Morușcă destinul a fost unul nemilos, ca al multor familii de preoți din Ardeal.

În această perioadă preoteasa Maria Morușcă a fost arestată și deportată în Ungaria vestică, ca multe alte preotese. Așa a început drama celor doi soți, care s-au separat, iar despărțirea de părintele Policarp a fost definitivă, ducând la divorțul din 1922. Fiindu-i remarcată activitatea de către preoțime și de către Episcopul Grigore Comșa, părintele Morușcă a plecat de la parohia din Șeica Mare  în 1919, când a fost angajat la Consiliul Dirigent cu sediul la Sibiu la departamentul Culte și Instrucție aflat  sub comanda lui Vasile Goldiș, unul din corifeii „Marii Uniri”, ales de Congresul Bisericesc al Mitropoliei Ardealului, în funcția de consilier economic la nou înființată  Episcopie a Clujului (1919-1920).

Se înscrie în paralel la cursurile de religie pentru profesori români ai renumitei universități clujene. În anul 1920 a fost ales secretar general al Asociației „Andrei Șaguna” a clerului din Transilvania și Banat, fiind readus de cumnatul mitropolit Nicolae  Bălan la Sibiu, marcând începutul perioadei sibiene (1920-1924). A lucrat pe lângă Consistoriul Mitropolitan, apoi ca director al Oficiului de Statistică al Consistoriului, apoi ca redactor la „Revista Teologică”, desfășurând o intensă activitate intelectuală, lăsând numeroase scrieri teologice valoroase, concretizate în broșuri, articole și recenzii.

S-a format ca destoinic administrator, apreciat scriitor, veritabil publicist, intelectual rafinat, vizionar și desăvârșit slujitor al Bisericii. Marcat de nefericitul deznodământ al căsniciei, hotărăște să se călugărească și decide să se consacre vieții chinoviale (viață călugărească în comun, în obște), monastice, gând încolțit  în 1925 cu ocazia pelerinajului ca însoțitor al mitropolitului Nicolae Bălan, la Ierusalim, unde i-a fost acordat titlul de „Cavaler al Sfântului Mormânt”. Acest gând al călugăriei a fost materializat în același an 1925, când a fost tuns în monahism sub numele de Policarp, încredințindu-i-se stăreția mănăstirii Hodoș-Bodrog pentru perioada 1925-1935, timp în care a fost hirotesit protosinghel (1925) și arhimandrit în 1926.

Ca stareț și arhimandrit la mănăstirea Hodoș-Bodrog din județul Arad  s-a remarcat prin revigorarea vieții monahale a călugărilor din acest străvechi așezământ mănăstiresc, atestat documentar încă din anul 1177, îngrijindu-se totodată și de viața spirituală a celor patru parohii aparținătoare: Bodrog-Nou,  Bodrog-Vechi,  Vinga Nouă  și Zădăreni, îmbunătățind viața  religioasă a credincioșilor săi prin pelerinajele organizate, prin predicile și cuvântările sale apreciate de toți. Pentru calitățile sale administrative și cărturărești, părintele Morușcă a fost propus de dr. Ioan Matei, cunoscut parlamentar, ziarist și misionar ortodox, ca Episcop al românilor din Statele Unite ale Americii și Canada, iar Sfântul Sinod  a fost de acord cu propunerea.

Înainte de hirotonie ca arhiereu, protopopul Ioan Truță l-a avertizat că: „Un episcop care va veni în America cu stat major, pretenții regale și parade ori angajat politic, nu va avea succes acolo”. La 24 ianuarie 1935, a fost ales Episcop misionar pentru românii ortodocși din America, iar hirotonit întru arhiereu la 24 martie 1935 de către patriarhul Miron Cristea și înscăunat în Detroit la 4 iulie același an, unde a păstorit efectiv până în august 1939. La începutul anilor 1930, parohiile românești din SUA erau auto-organizate într-un Episcopat Misionar Autonom, sub omoforul (epitrahil arhieresc), conducerea Bisericii Ortodoxe Române.  Proaspătul Episcopat Ortodox Român al Americii a solicitat numirea unui episcop.

După întronarea sa la Detroit, Michigan, Episcopul Policarp a început să vindece antipatia dintre cele două facțiuni preoțești din episcopat, luând situația ca atare și punând un nou început, prin declarația sa: „Vă acceptați cum v-am găsit, dar de acuma înainte trebuie să facem ordine și disciplină”. A urmat „Ordinea și disciplina”. Și-a stabilit un program de vizitare a tuturor parohiilor existente. Și-a stabilit scaunul eparhial la Detroit, Michigan, având Biserica „Sfântul Gheorghe” pe post de catedrală arhierească.  A înființat publicația „Solia” ca revistă oficială a eparhiei, publicație ce apare și în prezent împreună cu Calendarul eparhial „Solia”. A supravegheat achiziționarea unei proprietăți în Michigan în 1937, numită „Vatra” și care a devenit sediul central al Episcopatului.

Inaugurarea acesteia a avut loc la 4 iulie 1938. Tot el a început organizarea activităților adiacente ale tinerilor și femeilor din eparhie, dar acestea nu vor avea o formă activă până după cel de-al Doilea Război Mondial. După stabilirea unei fundații ferme a eparhiei, după o bună organizare, a  lăsat români mai rugători, mai bisericoși. În calitatea de episcop, a organizat eparhia  în 6 protopopiate, „având 44 parohii, 62 filii (filiale), cu 43 de biserici și 5 paraclise, deser­vite de 34 preoți. A pus bazele reședinței  eparhiale „Vatra Românească”, cu o fermă, cămin pentru bătrâni și un început de mănăstire. Episcopul Policarp s-a întors în România în august 1939, pentru a participa la sesiunea Sfântului Sinod al BOR.

Odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, călătoria dificilă dar și alte circumstanțe, au împiedicat reîntoarcerea sa în SUA. La sfârșitul războiului, eparhia sa îl aștepta cu nerăbdare să se întoarcă, dar noul regim comunist nu i-a permis să părăsească România. Printr-o scrisoare pastorală din 30 iulie 1947, el și-a informat eparhia de dificultățile reîntoarcerii sale și a adăugat că el încă se consideră episcopul Episcopatului Ortodox Român din America. Câteva luni mai târziu, Episcopul Policarp a scris câteva sfaturi necesare din cauza evoluţiei lucrurilor din România privitor la episcopat, notând faptul  că episcopatul fusese eliminat din  bugetul Bisericii, dizolvându-l efectiv în ochii guvernului comunist.

Comuniștii de la putere au stabilit că un nou lider al eparhiei trebuie să aibă aprobarea guvernului comunist. Drumul episcopului era dirijat pe considerente politice. După 1939, Episcopul Policarp a fost ținut în România captiv, pentru că la un discurs ar fi făcut o aluzie la situația morală în care  se complăcea Regele Carol al II-lea.  După 1945 factorul politic se schimbase și nu vedea cu ochi buni ca un om al vremurilor trecute să-i păstorească pe românii de peste Ocean.

Astfel Policarp arhiereul a rămas în exilul impus de politicul care nu pentru prima dată își impunea hotărârile abuzive în organizarea și funcționarea Bisericii. Rămas în țară, a funcționat ca locțiitor de episcop al Cetății Albe-Ismail (1941-1944), director al Institutului Teologic din București (1944-1945), locțiitor de episcop al Maramureșului cu reședința în Sighetu Marmației (1945-1946), pensionat (pus în retragere) forțat (la fel ca alți mulți ierarhi care deveniseră incomozi prin felul lor de a se manifesta) în 1948  și închinoviat  la catedrala  Reîntregirii din Alba Iulia. Între anii 1955 și 1958 a fost stareț al mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia.

În toată această perioadă a publicat o serie de lucrări cu conținut moralizator și istoric. La data de 26 octombrie 1958, în urmă cu 61 de ani, la vârsta de 75 de ani, a fost chemat la Domnul, părăsind această lume, trupul fiind îngropat la Schitul „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia. Biografia Episcopului Policarp Morușcă, cleric ortodox român, este de o neîndoielnică însemnătate în istoria bisericii noastre, ea ne dezvăluie o personalitate de excepție, un destin tulburător, un episcop prigonit și captiv în propria sa țară, după o perioadă de patru ani (1935-1939), în care s-a dovedit un demnitar bisericesc plin de râvnă pentru păstoriții săi din SUA și Canada.

Cauzele fatalității care s-au abătut asupra lui s-au datorat inițial unor intrigi de Palat, iar apoi unui regim ateu și abuziv, care l-a izolat departe de credincioșii săi din America de Nord, până la moarte. Dragomir  VLONGA

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---