Rămâi conectat

Actualitate

De ce Brașov și Alba au șanse mai mari pentru a deveni capitale în Regiunea Centru decât Sibiul

Ziarul Unirea

Publicat

în

De ce Brașov și Alba au șanse mai mari pentru a deveni capitale în Regiunea Centru decât Sibiul

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat, luni, în emisiunea Proiect de Ţară: România de la Prima News TV, că în privinţa regionalizării, acest lucru trebuie făcut într-o perioadă de acalmie, iar cel mai apropiat este anul 2025.

”Nu numai pentru că anul viitor avem patru alegeri, dar contextul geopolitic, războiul de lângă noi, eu cred că un asemenea subiect trebuie dezbătut. Nu spun că nu avem linişte în ţară, dar acest siubect, sau reorganizarea administrativ- teritorială, că sunt oarecum legate, aduce anumite frământări în societate, ca să nu spun altceva. Fiecare îşi urmăreşte, are argumente pentru a fi centru de comună, oraş, aboarbe altă comună. Cât de cât sunt documentat şi în 1968 au fost convulsii, deşi era alt regim. Acest lucru trebuie făcut într-o perioadă de acalmie”, a arătat ministrul.

Elit - Gustul Desăvârșit

Cseke Attila a precizat că în opinia sa, cel mai apropiat moment ar fi în 2025. Ministrul a mai spus că în privinţa reginalizării, în primul rând trebuie modificată Constituţia.

Cu toate acestea, discuțiile din ultima perioadă reîncep. Președintele Asociației Municipiilor, Emil Boc, a relansat la finalul anului trecut și la începutul acestui an dezbaterea despre reforma de regionalizare a României. Acesta a făcut două propuneri legate de reforma administrativă și regionalizarea României.

Astfel, Emil Boc susține comasarea unor județe care să aibă împreună cel puțin 800.000 de locuitori într-unul mai mare și desființarea comunelor cu mai puțin de 5.000 de locuitori.

În acest fel, nu am vorbi despre regiuni ci despre județe gigant, însă pentru asta nu va fi nevoie de modificarea constituției, care nu prevede noțiunea de regiune.

Emil Boc spune că reforma administrativă este obligatorie și propune implementarea ei după 2024.

Reforma administrativă s-ar putea realiza, potrivit lui Emil Boc, prin două variante: o lege adoptată de Parlament – pentru care este nevoie de votul majorității deputaților și senatorilor; sau reforma constituțională – pentru care este nevoie de votul a două treimi din Parlament.

Ultima reformă administrativ-teritorială s-a realizat în România în timpul regimului comunist, în 1968.

Primarul municipiului Cluj Napoca, fostul premier Emil Boc, crede că prima variantă, o lege sau asumarea răspunderii Guvernului, este mai ușor de realizat, dar reforma nu poate fi adoptată în Parlament înainte de 2025.

Motivul este cel menționat și de Cseke Attila, faptul că în 2024 urmează un val de patru alegeri: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale.

Județul, ca termen administrativ, poate avea însă altă dimensiune decât este cunoscută în prezent și poate juca rolul regiunilor, în viziunea lui Boc, președintele Asociației Municipiilor din România (AMR).

„Două sau mai multe județe să se poată uni, să aibă statutul de regiune și minim 800.000 de locuitori, așa cum spune regula UE. Numai așa se poate da coerență administrativă”, a afirmat Boc, după o reuniune a primarilor de mari municipii.

Regiune cu Alba Iulia – capitală

Liberalii au întocmit în urmă cu 10 ani un proiect de lege privind reorganizarea administrativă a țării, iar stabilirea capitalelor s-a făcut ținând cont de sediul celui mai înalt for de justiție din fiecare regiune. În cazul Regiunii Centru, din care face parte și Sibiul – Alba Iulia.

Legea urma să fie discutată atunci în cadrul USL şi apoi depusă la Parlament, pentru a fi adoptată, însă evident că nu s-a mai ajuns acolo.

Conform proiectului de lege, România urma să fie împărţită în opt regiuni.

Proiectul prevede că alegerile se vor desfăşura o dată la patru ani, iar şeful regiunii, preşedintele va fi ales pentru un mandat de patru ani, prin vot uninominal. Vor fi consilii regionale formate din 10-32 de consilieri, ajutat de doi vicepreşedinţi. Votul va fi direct pentru şefii de consilii judeţene, iar consilierii regionali vor fi aleşi pe liste.

Regiunea urma să ia din atribuţiile Guvernului, dar şi din cele ale actualelor consilii judeţene, pentru că aici se vor găsi organismele intermediare pentru absorbţia de fonduri europene, vor fi principalii negociatori direct cu UE privind absorbţia de fonduri şi, de asemenea, vor putea institui taxe regionale şi multe acte delegate la nivelul regiunilor. Această organizare corespunde cu actualele centre unde se găsesc aceste regiuni de dezvoltare, astfel că printre capitalele acestor regiuni se vor regăsi Piatra Neamţ, Brăila, Alba Iulia sau alte oraşe mai mari ca acestea.

O altă idee era ca noile regiuni să fie în funcție de felul în care sunt împărțite circumscripțiile instanțelor civile. În cazul Sibiului, ar urma să facem parte dintr-o regiune alături de Hunedoara și Alba, iar capitala ar urma să fie tot în Alba Iulia.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Actualitate

Părinții care adoptă un copil au dreptul să stea acasă doi ani. Legea a fost promulgată

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Părinții care adoptă un copil au dreptul să stea acasă doi ani. Legea a fost promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miecuri legea care creşte durata concediului de acomodare pentru părinţii care au adoptat un copil, de la un an, cât este în prezent, la doi ani.

Proiectul prevede că Adoptatorul sau, opţional, oricare dintre soţii familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din activităţi salariale şi asimilate acestora sau, după caz, din activităţi independente, drepturi de autor ori activităţi agricole, denumit în continuare persoană îndreptăţită, poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum doi ani, care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, precum şi de o indemnizaţie lunară, conform Mediafax.

Elit - Gustul Desăvârșit

Iniţiatorul proiectului, deputatul PNL Alin Ignat afirma după votul din Parlament că iniţiativa este pe cât de simplă, pe atât de esenţială pentru persoanele care decid să adopte un copil în România, dar mai ales pentru copiii care primesc şansa unei vieţi în familie, prin adopţie.

”Astăzi, aceste persoane beneficiază, la cerere, de un concediu de acomodare plătit, cu durata maximă de un an. Din nefericire, realitatea ne arată că mulţi dintre copiii adoptaţi şi care au ajuns în sistemul de protecţie socială în urma unui abandon sau a decesului părinţilor, au de depăşit traume severe, procesul de adaptare la noua familie fiind unul complex şi plin de provocări, un proces care de cele mai multe ori presupune recuperare psiho-emoţională, medicală, comportamentală, prin integrarea în diferite programe de specialitate. De la astfel de cazuri am pornit când am gândit şi iniţiat proiectul care vine în ajutorul părinţilor adoptatori acordând posibilitatea unui concediu de acomodare de până la doi ani”, spunea Ignat.

El preciza că acest proiect nu vorbeşte de soluţii care rezolvă doar financiar o problemă, ci despre timp, o resursă de multe ori mai preţioasă. ” În acest caz, despre timpul petrecut împreună de familiile în care adopţia naşte cu adevărat părinţi şi copii, timp tradus în încredere unii în ceilalţi, în sine şi în ziua de mâine, timp tradus în ataşament sigur, nevoi care primesc răspuns şi paşi spre echilibrul emoţional”, mai arăta deputatul liberal.

sursa: stiripesurse.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Creșteri URIAȘE pentru profesorii debutanți: Salariu net de 3.801 lei pentru cadrele didactice la început de drum

Ziarul Unirea

Publicat

în

Creșteri URIAȘE pentru profesorii debutanți: Salariu net de 3.801 lei pentru cadrele didactice la început de drum

Profesorii debutanți ar trebui să aibă o creștere a salariului de aproximativ 62%, potrivit calculelor Edupedu.ro pe baza prevederilor din expunerea de motive a proiectului Legii învățământului preuniversitar.

Bugetul pentru creșterile salariale este de peste 8 miliarde de lei, conform documentului citat anterior. Amintim că proiectele de legi ale Educației se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de miercuri, 29 martie.

Elit - Gustul Desăvârșit

De precizat că adoptarea în Guvern nu presupune aplicarea acestor proiecte de legi. Dacă vor fi aprobate în ședința de Guvern, proiectele vor fi trimise Parlamentului pentru dezbatere. Dacă vor fi aprobate de Camera Deputaților și apoi de Senat, aceste proiecte vor fi trimise la promulgare, la președintele Iohannis. După promulgare și publicarea lor în Monitorul Oficial acestea vor intra în vigoare la data prevăzută în actele normative.

Profesorii debutanți vor avea un salariu echivalent cu salariul mediu brut pe economie, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar. Tot în document este menționat că salarizarea întregului personal didactice se va realiza în mod progresiv, având la bază salariul profesorului debutant.

Art. 129 – (2) În conformitate cu principiul importanței sociale a muncii, salarizarea întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic.

Conform Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, în anul bugetar 2022, câștigul salarial mediu brut a fost de 6.120 lei. Tot în 2022, câștigul salarial mediu net lunar înregistrat a fost de 3.801 lei.

În luna decembrie 2022, în cadrul unei discuții care a avut loc la adoptarea bugetului pentru educație, s-a adus în atenție că salariul unui profesor debutant din învățământul preuniversitar va crește în medie cu 7,31% în 2023. La acea vreme, senatorul USR Ștefan Pălărie a declarat că această creștere de 7.31% ar însemna că un debutant ar avea din acest an 2.344 lei salariul net.

Conform datelor de mai sus, dacă legea s-ar aplica de la 1 ianuarie 2024, cu creșterea prevăzută la articolul proiectului de lege, de la 2.344 de lei, un profesor debutant ar urma să primească un salariu net de 3.801 lei. Acest lucru înseamnă o creștere de aproximativ 1.450 de lei.

Raportat la salariul actual, creșterea ar însemna aproximativ 62% pentru cadrele didactice debutante.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Cine nu-și plătește amenzile ar putea rămâne fără permis! Se pregătește modificarea legislației

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Cine nu-și plătește amenzile ar putea rămâne fără permis! Se pregătește modificarea legislației

Ar putea fi o adevărată lovitură pentru conducătorii auto din România! Șoferii care nu-și plătesc amenzile ar putea rămâne, în curând, pietoni, potrivit unui proiect de lege depus la Parlament.

Conform unui proiect de lege depus la Senat, șoferii care nu-și achită amenzile în 60 de zile riscă să rămână fără permisul de conducere.

Elit - Gustul Desăvârșit

Practic, șoferii care sunt amendați sunt obligați să le achite în maximum două luni. În caz contrar, vor rămâne fără permisul de conducere până ce vor face dovada achitării amenzilor.

Ce susțin inițiatorii

„Principala problemă este aceea că unitățile administrativ teritoriale nu au instrumente pentru a încasa amenzile și a le transforma, deci, în venit la bugetul local. Încasarea acestora este posibilă doar după perioade lungi de timp sau niciodată, ceea ce înseamnă o diminuare a bugetului local. De asemenea, nerealizarea acestui indicator – încasarea amenzilor – implică și o diminuare a cotelor ce sunt repartizate pentru echilibrarea bugetelor locale, fără ca unitățile administrativ teritoriale să aibă vreo vină. Prin urmare, în mod automat, se înregistrează o diminuare a bugetului total local respectiv”, susțin inițiatorii proiectului de lege, conform Antena3.ro.

Măsura suspendării permisului de conducere poate reprezenta şi „o formă de disciplinare a șoferilor, absolut necesară pentru o țară precum România, care înregistrează cel mai mare număr de morți în accidente rutiere, raportat la populație, la nivelul Uniunii Europene: 85 de morți la un milion de locuitori”.

Trebuie precizat că, pentru a intra în vigoare, proiectul de lege trebuie să fie adoptat de Parlament, apoi promulgat de președintele României și publicat în Monitorul Oficial.

sursa: bugetul.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare