Daniel Breaz, rectorul Universității ”1 Decembrie 1918”, a fost ales vicepreședinte al Consiliul Național al Rectorilor
Daniel Breaz, rectorul Universității ”1 Decembrie 1918”, a fost ales vicepreședinte al Consiliul Național al Rectorilor
Vineri, 18 septembrie 2020, la Braşov – Universitatea „Transilvania”, în cadrul reuniunii Plenului Consiliului Naţional al Rectorilor din România (CNR), în prezenţa unui număr de 69 de rectori – reprezentanţi ai universităţilor româneşti, a fost aleasă, prin vot secret, noua conducere a C.N.R., cu 68 de voturi „Pentru” şi un vot „Împotrivă „.
Noua conducere este formată din:
PREŞEDINTE
* CÎMPEANU Sorin Mihai – Universitatea de Ştiinte Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti
SECRETAR GENERAL
* COSTOIU Mihnea Cosmin – Universitatea Politehnica din Bucureşti
VICEPREŞEDINŢI:
* ABRUDAN Ioan Vasile – Universitatea „Transilvania” din Braşov
* AZAMFIREI Leonard – Universitatea de Medicină şi Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş
* BREAZ Valer Daniel – Universitatea „1 Decembrie 1918 ” din Alba Iulia
* BÂRSAN Ghiţă – Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu din Sibiu
* CAŞCAVAL Dan – Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi
* CRISTUREANU Cristiana – Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti
* DAVID Daniel – Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj
* ISTUDOR Nicolae – Academia de Studii Economice din Bucureşti
* JINGA Viorel – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti
* MOŞ Diana Asinefta – Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti
* NEGRICEA Iliuţă-Costel – Universitatea Româno – Americană din Bucureşti
* PIRTEA Marilen Gabriel – Universitatea de Vest din Timişoara
* POPA Valentin – Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava
* PREDA Marian – Universitatea din Bucureşti
* RADU Sorin – Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
* SPÎNU Cezar Ionuţ – Universitatea din Craiova
* VĂCĂREANU Radu – Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti
Cu această ocazie, Plenul CNR a validat şi obiectivele pentru a construi, în următoarea perioadă, un mediu universitar pregătit să răspundă atât provocărilor situaţiei epidemiologice, cât şi standardelor de calitate şi cerinţelor pieţii muncii astfel încât, chiar şi în condiţii speciale, să se poate menţine continuitatea şi creşterea calităţii activităţilor didactice şi de cercetare ştiinţifică, a competitivităţii fiecărei universităţi şi a învăţământului superior ca sistem în noul cadrul european.
Sorin Mihai Cîmpeanu este rectorul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, preşedinte al Agenţiei Universitare a Francofoniei şi preşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor. A fost Ministru al educaţiei şi cercetării ştiintifice în perioada 2014-2015 şi Prim-Ministru interimar al României.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani
Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 21.30, la Cenade. Un copilaș de 2 ani s-ar afla în stare de inconștiență după ce ar […]
Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare
Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare Un bărbat din Zlatna, care a provocat un accident mortal pe autostrada A1, în zona municipiului Sebeș, a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare, […]
VIDEO | „Noaptea Pricolicilor” la Limba: Focul lui Zamolxe, defilarea copiilor costumați și concurs de radioamatori
„Noaptea Pricolicilor” la Limba: Focul lui Zamolxe, defilarea copiilor costumați și concurs de radioamatori „Noaptea Pricolicilor” sau Carnavalul de la Limba se desfășoară sâmbătă seara în comuna Ciugud, fiind a 19-a ediției a evenimentului organizat de Asociația „Limbenii” împreună cu Primăria Comunei Ciugud. Participanții s-au întâlnit la ora 17.00, la Biserică şi au participat la […]