Curg petițiile pentru reabilitarea drumurilor din Apuseni: Primarul comunei Horea adună semnături din 4 județe, iar moții amenință cu blocarea DN-urilor în zonă
Moții își doresc cu ardoare reabilitarea drumurilor din Apuseni, care le blochează întreaga activitate economică și turistică, și se zbat din răsputeri să primească sprijin cât mai rapid din partea Guvernului.
Pe lângă memoriul pregătit la Câmpeni, a fost inițiată și o petiție de primarul comunei Horea, Corneliu Olar, care declară că de mai bine de o lună adună semnături de la primăriile din toate cele patru județe din zonă (Alba, Cluj, Bihor și Hunedoara) racordate la DN 74, DN 74 A, DN 75 și DN 1 R.
De-a lungul timpului au mai fost depuse numeroase solicitări pentru repararea și modernizarea drumurilor din Țara Moților, însă toate au fost fără răspuns. Pentru a se asigura că petiția va ajunge unde trebuie, edilul comunei Horea spune că de această dată va merge personal pentru a i-o înmâna premierului României, Dacian Cioloș.
Fiindcă șeful Executivului este născut nu departe de Țara Moților (în Zalău), Olar speră să găsească înțelegere pentru alocarea de urgență a unor sume din partea Guvernului pentru reabilitarea acestora.
În cazul în care nici acum nu vor fi băgați în seamă, moții amenință cu blocarea drumurilor din zonă.
Mai jos, petiția pregătită pentru Guvernul României:
”Către,
GUVERNUL ROMÂNIEI
D-Iui PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOȘ
Primarii orașelor şi comunelor din Munţii Apuseni-Țara Moţilor-solicită sprijin în reabilitarea şi modernizarea drumurilor naţionale:
DN 74 Alba Iulia-Zlatna- Abrud-Brad
DN 74 A Cîmpeni- Abrud
DN 75 Turda-Cîmpeni-Lunca ( Bihor)
DN 1 R Albac-Huedin
– Având în vedere starea deplorabilă a drumurilor mai sus menţionate şi solicitările repetate ale populaţiei zonei, deţinătorilor de mijloace de transport, cât şi ale proprietarilor de pensiuni, care îşi asigură veniturile necesare traiului din această activitate de turism, rămasă cam singura sursă de venituri în Apuseni, întrucât alte activităţi economice aducătoare de venituri, ca de exemplu -mineritul- a dispărut în totalitate din zonă, cât şi procurarea şi prelucrarea lemnului, ca urmare a aplicării noului Cod silvic, care favorizează marile firme străine şi nu populaţia care trăieşte în această zonă, distrugând în acelaşi timp şi drumurile;
– O parte a populaţiei din Munţii Apuseni s-a ocupat şi se ocupă şi cu creşterea animalelor, activitate îngreunată şi din cauza întârzierii plăţilor subvenţiilor în agricultură, ceea ce a dus şi duce la scăderea preţurilor la produsele vegetale şi animale;
Transportatorii-deţinătorii de mijloace de transport, proprietarii de pensiuni şi crescătorii de animale, ca de altfel toată populaţia din zonă, AMENINŢĂ cu blocarea drumurilor menţionate. Sunt multe neajunsuri şi multă sărăcie în această zonă – Munţii Apuseni – motiv pentru care facem apel la dvs. pentru a ne sprijini în refacerea infrastructurii rutiere, în vederea dezvoltării turismului şi atragerea investitorilor în zonă pentru crearea de locuri de muncă.
Primarul comunei Horea,
Corneliu Olar (fost deputat al moților)”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
APEL DE URGENȚĂ: Risc de propagare foarte mare al incendiului de la Strungari. E nevoie de mai mulți voluntari în sprijinul echipelor de intervenție
Apel de urgență: Risc de propagare foarte mare al incendiului de la Strungari. E nevoie de mai mulți voluntari în sprijinul echipelor de intervenție Reprezentanții Primăriei Pianu au transmis, miercuri, 2 iulie 2025 un apel de urgență către cei dispuși să contribuie ca voluntari la eforturile echipelor de intervenție aflate pe teren pentru limitarea pagubelor […]
O carieră în minerit: Mircea Goia, director general prin concurs la Cupru Min Abrud Mircea Goia a câștigat concursul pentru postul de director general al Cupru Min Abrud, după o perioadă lungă de interimat la nivelul conducerii companiei. El a asigurat tranziția funcției până la finalizarea procedurii de selecție organizată de firma de resurse umane […]
O femeie de 45 de ani și o fetiță de 8 ani lovite de o mașină la Unirea: Se deplasau pe partea carosabilă
O femeie de 45 de ani și o fetiță de 8 ani lovite de o mașină la Unirea: Se deplasau pe partea carosabilă O femeie de 45 de ani și o fetiță de 8 ani au fost lovite de o mașină la Unirea. Potrivit IPJ Alba, la data de 1 iulie 2025, în jurul orei […]