Politică Administrație

Cupru Min Abrud – la mâna tovarășului Ponta

Ioana Oprean

Publicat

în

Clement Negrut02Cupru Min a câştigat o bătălie deosebit de importantă prin rezultatul dat de justiţie în procesul cu Energo Mineral SA Bucureşti. Bătălia însă nu s-a sfârșit încă. Cel mai mare producător de cupru din România, mai are de parcurs un drum destul de dificil până când va ajunge să funcționeze așa cum ar trebui, adică să beneficieze de retehnologizare și de un număr suficient de angajați care să asigure o producție profitabilă atât pentru statul român cât și pentru zona unde este situată exploatarea.

Cupru Min reprezintă una din temele care mă preocupă în mod constant pentru că are o legătură strânsă cu domeniul în care m-am specializat, dar mai ales pentru impactul social și economic pe care această exploatare îl are la nivelul județului Alba. Mereu m-am exprimat în favoarea exploatării zăcămintelor miniere pe care ni le-a dat Dumnezeu aici. Această bogăție a pământului înseamnă pentru locuitorii din Apuseni locuri de muncă, bunăstare și un câștig important pentru județ și pentru țară. La Abrud, după cum bine știți se găsește unul din cele mai importante zăcăminte de cupru din Europa. Însă pe cât de bogat este acest zăcământ pe atât de mare este și indiferența actualilor guvernanți față de soarta lui. În repetate rânduri, lideri ai actualei puteri au afirmat că exploatarea de la Cupru Min reprezintă o prioritate pentru ei; dar dacă stăm să ne uităm la felul cum au gestionat problema avem impresia că prioritatea lor este să-l pună pe butuci.

Ne amintim foarte bine de isprăvile ministrului Varujan Vosganian, acuzat de subminarea economiei naţionale. În 2007, acest Varujan Vosganian era cel care, în urma asocierii în participaţiune cu un investitor bine găsit de AVAS, a determinat închiderea Cupru Min. Peste 360 de angajaţi și-au pierdut atunci locurile de muncă. În perioada 2007-2009, investitorul, nimeni altul decât Energo Mineral, a făcut praf utilajele exploatând intensiv zăcământul realizând un profit de 6 milioane de euro, din vânzarea producţiei. A lăsat în schimb societatea cu datorii de peste 60 milioane lei, în condiţiile în care avea obligația să investească 150 milioane de euro conform obligațiilor din contract. De altfel nici investițiile de mediu nu au fost realizate; în schimb tot ei s-au considerat nedreptățiți și au pretins din partea Cupru Min, despăgubiri în valoare de 17 milioane de euro!

Investițiile necesare în retehnologizare s-ar ridica la aproximativ 100 de milioane de euro. Acest lucru vedem însă că nu se mai întâmplă, deoarece actualii guvernanți nu au nicio strategie în acest sens, iar pe la ministerul Economiei se perindă unul după altul, miniștri incompetenți. Din vara anului 2013, atât de la nivel guvernamental cât și de la nivel politic local au venit promisiuni peste promisiuni, termene peste termene; toate s-au înscris însă în stilul unei propagande mincinoase care caracterizează de fapt PSD-ul.

Deputatul Ioan Dîrzu știe foarte bine să promită. Dar cam atât. Din lipsă de realizări șeful celei mai slabe organizații a PSD-ului din țară promite vizite ale miniștrilor de la București. Se pare însă că nici aici nu reușește mare lucru, deoarece, potrivit anumitor surse vizita ministrului Economiei, Constantin Niță, la Cupru Min, nu va mai avea loc. Oricum am văzut suficient care este interesul actualului guvern față de exploatarea de la Abrud. Pe de altă parte nu cred că oamenii din Apuseni i-ar fi făcut o primire prea frumoasă unui reprezentant al Guvernului care a majorat abuziv prețurile la carburanți.

 Președinte PMP Alba, deputat Clement Negruț


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Marius Hațegan: Așa nu se mai poate guverna! PSD își merită titlul de cel mai toxic partid de pe scena politică!

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat de presă | Marius Hațegan: Așa nu se mai poate guverna! PSD își merită titlul de cel mai toxic partid de pe scena politică! N-aveam așteptări mari de la PSD, la momentul în care s-a format actuala coaliție care guvernează România. Iar timpul mi-a dat dreptate. Încet, încet, pesedișii și-au dat arama pe față […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Prețul apei în Alba, plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării. Ion Dumitrel: ,,Vrem să extindem rețelele de canalizare în toate localitățile județului”

Ioana Oprean

Publicat

în

Prețul apei în Alba, plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării. Ion Dumitrel: ,,Vrem să extindem rețelele de canalizare în toate localitățile județului” Prețul apei în județul Alba va fi plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării de talie medie, a anunțat joi, 12 februarie 2026, președintele Consiliului Județean Alba, Ion […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Canalizare extinsă pe o lungime de o jumătate de kilometru într-o comună din Alba: „Accesul la facilitățile de bază este normal și pentru locuințele noi sau cele ridicate în marginile satelor”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Canalizare extinsă pe o lungime de o jumătate de kilometru într-o comună din Alba: „Accesul la facilitățile de bază este normal și pentru locuințele noi sau cele ridicate în marginile satelor” Au început lucrări de extindere a canalizării, pe o lungime de aproximativ 500 de metri, în comuna Sîntimbru, a anunțat, miercuri, 11 februarie 2026, […]

Citește mai mult