Rămâi conectat

Actualitate

Cum va fi vremea în perioada Evaluării Naționale. ANM anunță o lună mai caldă decât normal și cu fenomene meteo extreme

Ziarul Unirea

Publicat

în

Luna iunie va fi mai caldă din punct de vedere climatologic decât o lună „normală”, iar în perioada 15-22 iunie (n.r când are loc Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a) temepraturile vor fi peste medie, a declarat Elena Mateescu, director general Administrația Națională de meteorologie.

„De-a lungul fiecărei luni sau sezon în care ne aflăm, începând din 2000 și până în prezent, putem să consemnăm acest alternanței evidență de vreme mai caldă decât în mod obișnuit urmate de răcire în care să vorbim de perioadă de instabilitate atmosferică accentuată și interval în care toată gama de fenomene meteorologice extreme specifice acestei perioade de instabilitate să fie prezentă.

După o toamnă 2019 cea mai caldă toamnă din istoria măsurătorilor meteorologice, o iarnă 2019-2020, a doua iarna cea mai caldă, a venit o primăvară în care primele două luni au fost mai calde, exceptând, iată, ultima lună a primăverii 2020 cu o abatere termică de -1,6 °C față de norma climatologică, a fost mai rece luna mai față de normalul lunii mai din țara noastră”, a spus directorul ANM.

„Vara a debutat mai degrabă cu o vreme de toamnă, dacă luăm în considerare temperaturile mai coborâte și cerul înnorat, însă chiar de joi vom simți creșteri de la o zi la alta în ceea ce privește evoluția temperaturilor, pentru că joi vom consemna în bună parte din țară, dar mai ales în sudul și sud vestul țării, 27, deja 28 °C.

Vom depăși pragul unei zile de vară, iar începând de vineri, în weekend vom avea chiar 30-31°C în bună parte de țară, în Sud, în Vest, inclusiv pe litoral 24-25 °C. Așadar o vreme frumoasă”, potrivit directorului ANM.
Săptămâna 15-22 iunie: temperaturi mai mari și ploi mai însemnate cantitativ

„Săptămâna 8-15 iunie v-a aduce temperaturi apropiate de normalul climatologic ale acestei perioade, posibil chiar mai ridicate în partea de Sud-Est a țării. Înseamnă valori față de media acelei săptămâni, dacă vorbim de temperaturi situate în jurul valorilor de 15-20 °C, avem abateri termice pozitive mai mari de 2-3 °C.

Și chiar și săptămâna următoare, 15-22 iunie păstrează aceeași tendință în ceea ce privește regimul de temperaturi în aproape toată țara. Vorbim de temperaturi peste ceea ce ar fi normal”, a mai spus Elena Mateescu.

În privința ploilor prognozate pentru perioada 15-22 iunie, săptămâna în care are loc Evaluarea Națională, ANM estimează ploi mai bogate în jumătatea Nord-Vestică a țării, iar în rest regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, conform prognozei pentru următoarele 4 săptămâni.

„La acest moment pare o lună de vară ușor mai caldă decât în mod obișnuit, să nu uităm că luna iunie anului 2019 a fost cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteorologice. Și pentru că mă întrebați de vară, în România nu excludem să avem o vară a extremelor meteorologice. Fenomene meteorologice extreme. Practic, aceste alternanțe de perioade mai calde, urmate de perioade în care fenomenele extreme să fie prezente pentru că luna iunie este cea mai bogată lună în precipitații a anului și cea mai instabilă lună a verii și a anului”, a mai spus directorul ANM.

Calendarul sesiunii “normale” de Evaluare Națională 2020:

2-5 iunie 2020 Înscrierea la evaluarea națională
15 iunie 2020 Limba și literatura română – probă scrisă
17 iunie 2020 Matematica – probă scrisă
18 iunie 2020 Limba și literatura maternă – probă scrisă
22 iunie 2020 (până la ora 14:00) Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
22 iunie (ora 16:00-ora 19:00) – 23 iunie (ora 8:00-ora 12:00) Depunerea contestațiilor
23-26 iunie 2020 Soluționarea contestațiilor
27 iunie 2020 Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Sursa: edupedu.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Recalculare pensii 2024: Exemple de calcul pe noua lege a pensiilor

Unirea Ziarul

Publicat

în

Recalculare pensii 2024: Exemple de calcul pe noua lege a pensiilor Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a adus lămuriri importante despre noua Lege a Pensiilor și a explicat faptul că tinerii vor fi avantajați dacă au studii superioare, aceștia urmând să încaseze sume în plus la pensie. De asemenea, românii care au peste 36 de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea