Cugireanul Marian Codrea (Unirea Alba Iulia), împotriva fostei echipe | “Cugirul este dragostea dintâi, care nu se uită niciodată!”, a afirmat atacantul de sub Drăgana

PRO ROMÂNIA - Alegeri parlamentare 2020

Pentru Marian Codrea, atacantul în vârstă de 21 de ani al “alb-negrilor”, ultimul derby “de Alba” al anului, CSO Cugir – Unirea Alba Iulia, reprezintă mai mult decât o simplă partidă de fotbal.

Masivul vârf este originar de sub Drăgana, produs 100 la sută al “roș-albaștrilor”, iar acest meci al orgoliilor este unul special pentru actualul component al grupării din Cetatea Marii Uniri, la care a ajuns în vară, împreună cu fratele său Mario. “Când joc împotriva echipei Cugirului, la Cugir, mă încearcă, întotdeauna, sentimente foarte puternice dar și amestecate. Pe de o parte, mă onorează încrederea acordată de către club și colegi și mă motivează suplimentar să dau tot ce am mai bun din mine pentru a o confirma. Îmi doresc foarte mult victoria, dar îmi doresc, suplimentar, și să putem obține acel efect de admirație pentru jocul prestat și – de ce nu? – să fim aplaudați la finalul meciului și pentru victorie și pentru modul în care o vom fi obținut! Nu ar fi prima dată în sport când se întâmplă așa ceva! Eu știu cât de pătimași sunt fanii și e justificat, pentru cât de mult își iubesc și își susțin echipa, iar cugirenii sunt un foarte bun exemplu de fani iubitori și pătimași (în sens bun!), dar mai cred și că un adevărat suporter al oricărei echipe poate și trebuie să-și iubească echipa proprie, dar fără să urască echipa adversă. Și cunosc, la Cugir și la Alba Iulia, mulți oameni în acest sens. Așa că, de ce nu?”, a spus Marian.

USR - Alegeri parlamentare 2020

Cugireanul a mai fost în trei rânduri adversar al Metalurgistului Cugir, echipă pe care a părăsit-o în 2018, de fiecare dată ieșind din teren cu capul plecat. În ediția 2018/ 2019, cu FC Avrig au fost două eșecuri (1-3 acasă, 0-3 la Cugir), iar în septembrie, în runda inaugurală a actualului sezon, pe “Cetate”, 4-1 pentru CSO.

PMP - Alegeri parlamentare 2020

“La Alba Iulia ne-am dorit și am sperat la mai mult, dar după eliminarea lui Radu Scrob (n.r., la scorul de 1-1, în startul reprizei secunde) și rămânând în 10, am fost nevoiți oarecum să fim mai prudenți, iar acest lucru a permis echipei CSO Cugir să crească ritmul și intensitatea atacurilor. Acum, în retur, sperăm să ne putem exprima cât mai bine, frumos și consistent și să câștigăm noi, pe merit și cu eleganță. Pe de altă, dragostea dintâi nu se uită niciodată! CSO Cugir și Metalurgistul Cugir sunt cluburile unde am fost inițiat și am crescut ca jucător de fotbal și nu numai. Este locul unde am experimentat primele trăiri sportive: am gustat pentru prima dată o victorie muncită și meritată, un egal dramatic sau o înfrângere tristă și dureroasă. Aceste experiențe au forjat în mine tot ceea ce am devenit acum. Cugirul este locul unde au fost puse în mine semințele sportului și sportivității, ale respectului și ale caracterului, ale jertfei și ale dăruirii, ale dragostei față de sport și față de oamenii din sport. Toate aceste semințe semănate de antrenorii mei de atunci, au produs multe roade în viața mea și produc multe roade chiar și acum. Cu toate acestea, fiind jucător profesionist, trebuie să mă comport ca atare. Trebuie să îmi respect munca și să reprezint cu onoare echipa unde sunt acum. Va trebui să respect, înainte de orice, tot ceea ce m-au învățat ei în copilărie și juniorat, antrenorii și conducătorii de la Cugir: să joc fotbal din și cu plăcere și să dau randament maxim pe teren, indiferent pentru cine sau împotriva cui evoluez!

Eu voi dat totul pe teren pentru ca echipa noastră, Unirea Alba Iulia, să iasă victorioasă. Iar dacă voi contribui și eu la succes va fi și o formă de omagiu adus lor, că m-au învățat și m-au format foarte bine! Bucuria mea să devină și bucuria lor pentru că, dincolo de rezultat, jocul de fotbal trebuie să aducă bucurie, tuturor!”, este mesajul admirabil, plin de sportivitate, transmis de atacantul cugirean ce îmbracă tricoul formației rivale. Cât a evoluat pentru Metalurgistul, Marian i-a avut alături în vestiar, printre alții, pe Lucian Itu, Tăban, M. Neagu, Șaucă, Șuteu, Șt. Radu sau N. Bănică, actualii echipieri ai Cugirului.

*Golgheter al Unirii, alături de Al. Giurgiu

În actuala stagiune, Marian Codrea a înscris în 4 rânduri pentru Unirea Alba Iulia, la Jucu (3-1 cu Sănătatea Cluj), acasă cu Unirea Dej (3-1), la Galda (2-1, gol în minutul 90) și la Hunedoara (1-1, punctând în ultimele două etape), jocuri în care “alb-negrii” nu au pierdut.

“Încă de la început m-am simțit foarte bine și binevenit la club și la echipă. M-am integrat foarte bine, deoarece colegii au fost foarte deschiși și m-au ajutat foarte mult în acest sens. Pot spune că m-au primit cu brațele deschise. Căpitanul Selagea, un simbol pentru Unirea, m-a încurajat constant și mi-a insuflat spiritul echipei Unirii pentru a fi cât mai motivat și mai determinat. De asemenea, m-a ajutat foarte mult și faptul că eram împreună cu Mario, fratele meu, care era deja cunoscut și, de asemenea, un cunoscător al clubului, el jucând ca junior și fiind debutat la echipa mare a Unirii, care avea atunci în componență mare parte dintre jucătorii emblematici de acum. Din păcate, așa cum știți, am fost și noi atinși de COVID-19, altfel, eu sunt sigur că rezultatele echipei noastre ar fi fost mult mai elocvente și mai consistente”, a adăugat Marian, ce are 4 goluri în acest sezon, la fel ca Alexandru Giurgiu.

Trăiesc un sentiment aparte de fiecare dată când înscriu pentru echipă! Nu doar pentru că îmi ajut colegii, ci și pentru că înscriu pentru o echipă specială și aparte, echipa Unirii. Doresc să amintesc că meritul este al întregii echipe și vreau să îmi exprim și eu, la rândul meu, gratitudinea că fac parte din această echipă și că datorită antrenorilor și a colegilor mei de pe teren, eu ajung să finalizez cu gol munca tuturor!”, a încheiat vârful cugirean ce va avea parte sâmbătă de un meci cu totul special, acasă, în postura de adversar, într-o nouă rundă a rivalității Alba Iulia – Cugir.

Dan HENEGAR

1 comentariu

Alin 13 noiembrie 2020 at 11:14

,,să fim aplaudați la finalul meciului și pentru victorie și pentru modul în care o vom fi obținut! ” apludeți ….de cine ca se joaca fara public.

Comentariile sunt oprite