CSM Unirea Alba Iulia, primul antrenament al anului | Puține noutăți pentru “alb-negri”
CSM Unirea Alba Iulia are astăzi primul antrenament al anului, până în prezent fiind puține noutăți pentru “alb-negri”
În această după-amiază, la Stadionul “Cetate”, divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia are prima ședință de pregătire a anului, gruparea din Cetatea Marii Uniri reunindu-se sub comanda lui Alexandru Pelici, antrenor care a prevăzut două stagii de pregătire în această iarnă (al doilea, extern, în Antalya, începând din 6 februarie).
“Vrem să ne pregătim cât mai bine. Nu am renunțat la ideea de a intra în play-off și vom face tot ceea ce depinde de noi pentru a reuși acest lucru”, a precizat Pelici.
“Alb-negrii” iernează pe poziția a 6-a a Seriei 9, fiind în luptă directă cu CSU Alba Iulia (două puncte în față) și ACS Tg. Mureș (un punct mai mult), asta după ce în urmă cu jumătate de an obiectivul declarat era de atacare a promovării în Liga 2.
*Portarul Raț, a 3-a plecare
Pe lângă algerianul Adnan Benkirat și atacantul Toni Suciu, portarul Andrei Raț (venit în iarna anului trecut) va fi a treia plecare din această pauză competițională. În privința transferurilor, este certă venirea goalkeeperului Laurențiu Toma (n. 2005, împrumutat de la CS Miovani) și se mai discută și alte achiziții. Între buturi, în partea secundă a campionatului, uniriștii vor miza pe un jucător under, avându-i la dispoziție pe L. Toma, Al. Stoian și R. Pauletti (apără la Under 19), dar se mai caută un portar (tot under).
Mijlocașul moldovean Valerii Macrițchi (27 de ani) va semna un contract cu CSM Unirea Alba Iulia, care însă va intra în vigoare doar de la vară întrucât ar fi la al treilea club din acest sezon după Minaur Baia Mare și Milsami Orhei. În plus sunt semnale că apărătorul central Nenad Lalici (sârb, 24 de ani, ultima dată la CSC Dumbrăvița) ar accepta propunerea, fiind posibil să fie prezent la reunire. Alte două nume sunt mijlocașii Alexandru Luca (n. 2004, CSC Șelimbăr) și Rareș Enceanu (n. 1994, ex-CSA Steaua București).
“În ultimele meciuri ale anului trecut s-a observat un progres în evoluțiile echipei. Nu vor fi multe modificări în efectiv în această perioadă, dar vizăm să aducem un fundaș central și un mijlocaș”, a mai adăugat Pelici.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Alba în SuperLigă: abrudeanul Ovidiu Bic, victorie uriașă cu „U” Cluj, cu FCSB, pe „Cluj Arena”! Aiudeanul Andrei Cordea a refuzat să joace pentru CFR Cluj în confruntarea de pe „Ilie Oană” cu Petrolul Ploiești (1-1, „lupii galbeni”, revelația stagiunii, păstrându-se pe locul 4)! Extrema dreaptă din Alba a apelat la acest gest extrem nemulțumit […]
Dansatorii de la Life is Dance Alba Iulia, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia, remarcați la Transylvania Grand Prix
Dansatorii de la Life is Dance Alba Iulia, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia, remarcați la Transylvania Grand Prix, competiția internațională de la Cluj-Napoca Un weekend plin de emoție, eleganță și rezultate frumoase pentru sportivii albaiulieni. În acest sfârșit de săptămână, la Cluj-Napoca, în cadrul spectaculosului Wonderland Resort, s-a desfășurat prestigioasa competiție internațională […]
Campioana CSM Unirea Alba Iulia, debut în Conference Cup, în Bazinul Olimpic, în 6-8 noiembrie 2026 | Adversari de calibru din Grecia, Spania și Ungaria, vezi programul
Campioana CSM Unirea Alba Iulia, debut în competiția continentală, cu adversari de calibru din Spania, Grecia și Ungaria. În Bazinul Olimpic din Alba Iulia, grupă de Conference Cup, în 6-8 noiembrie. În weekend, în perioada 6-8 noiembrie, în Bazinul Olimpic din Alba Iulia, CSM Unirea Alba Iulia, campioana României la polo feminine, găzduiește o grupă […]
