CS Ocna Mureș – campanie masivă de achiziții, cu opt transferuri | Urmează Goguța și Coltor?
Cu siguranță CS Ocna Mureș se va prezenta total schimbată în partea a doua a campionatului Ligii a 3-a, în condițiile în care ultima clasată a Seriei a 4-a și-a înnoit efectivul într-o proporție însemnată.
Până în prezent “Soda dragă” a înregimentat opt jucători, transferând în toate compartimentele și nu dă semne că vrea să se oprească. Au ajuns în “alb-albastru” portarul Angeru (FC Universitatea Craiova), fundașii L. Dan și Cl. Marcu (Unirea Alba Iulia), mijlocașii S. Culda (Astra Giurgiu), F. Morar (Unirea Alba Iulia), Bedelean (Industria Galda), atacanții P. Muntean (Sportul Petrești) și Brie (Olimpia Aiud).
Grație acestor mutări menite să întărească o grupare ce încearcă să evite retrogradarea deși șansele sunt minuscule, în contextul acelui singur punct cucerit în toamnă, antrenorul Mihai Manea are de unde alege și la nivelul juniorilor (pe lângă cei vechi cum ar fi Decean, Șandor, Cimpoieșu sau S. Șimandi, variante suplimentare la acest capitol sunt Angeru, L. Dan sau Bedelean).
Conform unor informații plauzibile, echipa ocnamureșeană contină să caute jucători, purtându-se discuții în aceste zile pentru alte doi fotbaliști din județ: atacantul Coltor (dacă își va rezolva situația cu Sportul Petrești) și mojlocașul Goguța (liber de contact, dacă se va ajunge la un acord în urma negocierilor).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU Alba Iulia), campioană la naționalele Under 23, în proba de 3000 metri obstacole Atleta Mihaela Blaga, legitimată la AC „Mica Romă” Blaj și CSU Alba Iulia, a cucerit titlul național în proba de 3.000 de metri obstacole, sâmbătă, 5 iulie 2025, la Craiova, în cadrul Campionatelor Naționale Under 23. Citește […]
Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare
Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare Mișcări de trupe la divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia, formație care are prevăzută reunirea joi, 10 iulie, la Stadionul „Cetate”. Astfel, portarul Darius Roman nu s-a înțeles cu oficialii „alb-negrilor” și nu va […]
Dacă va continua în eșalonul terț, CSU Alba Iulia, buget redus considerabil în viitoarea ediție
Dacă va continua în eșalonul terț, CSU Alba Iulia, buget redus considerabil în viitoarea ediție CSU Alba Iulia nu e sigură dacă va continua în eșalonul terț în ediția 2025/2026, situația rămânând în continuare încurcată pentru formația universitară. Citește și: Divizionara terță CS Universitar Alba Iulia, tot în zodia incertitudinilor | Semne mari de întrebare în […]