Actualitate

Crin Antonescu ţinteşte 25% la europarlamentare. Lista de candidaţi PNL a fost depusă la BEC

Dragoş Suciu

Publicat

în

PNL a depus, luni, la Biroul Electoral Central lista de candidaţi la europarlamentare, împreună cu aproximativ 1,2 milioane de semnături de susţinere, preşedintele PNL Crin Antonescu precizând că speră ca numărul de voturi obţinut în alegeri să-l depăşească cel al susţinătorilor declaraţi. Preşedintele PNL Alba Iulia, Florin Roman ocupă locul 12.

„Depunem aceste candidaturi cu speranţa unei reprezentări demne în Europa, cu convingerea că propunem oameni care – mă refer la cei care au mai avut un mandat – şi-au făcut datoria pe deplin şi de asemenea cu speranţa că ideile, proiectele liberalilor din România se vor face simţite în structurile europene, în Parlamentul European”, a declarat Antonescu, după înregistrarea candidaturilor pentru europarlamentare, citat de Mediafax.ro

Lista PNL pentru alegerile europarlamentare este deschisă de Norica Nicolai, urmată de Adina Vălean, Ramona Mănescu, Cristian Buşoi, Renate Weber, Eduard Hellvig, Mihai Ţurcanu, Claudia Benchescu, Romeo Stavarache şi Andrei Muraru.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Acciza la motorină urmează să fie redusă cu 30 de bani pe litru, iar prețurile vor putea crește o singură dată pe zi. Măsura urmează să fie adoptată de Guvern.

Bogdan Ilea

Publicat

în

Acciza la motorină urmează să fie redusă cu 30 de bani pe litru, iar prețurile vor putea crește o singură dată pe zi. Măsura urmează să fie adoptată de Guvern. Guvernul României a anunțat joi, 2 aprilie, reducerea accizei la motorină cu 30 de bani pe litru, în încercarea de a tempera scumpirile accelerate din […]

Citește mai mult

Actualitate

Preotul Constantin Necula, mesaj dur la o conferință susținută în Alba: „Vă daţi seama că unii riscă pacea ţării pentru interesele funcţiilor lor politice?”

Ioana Oprean

Publicat

în

Preotul Constantin Necula, mesaj dur la o conferință susținută în Alba: „Vă daţi seama că unii riscă pacea ţării pentru interesele funcţiilor lor politice?” Preotul Constantin Necula a semnalat că, deşi se vorbeşte despre pace, în realitate, în România nu este pace politică, întrucât există război la nivel politic şi un front „invizibil”, dar „greţos, […]

Citește mai mult

Actualitate

AMENZI date direct și răspundere penală pentru administratori pentru abateri grave în domeniul prevenirii incendiilor

Ioana Oprean

Publicat

în

AMENZI date direct și răspundere penală pentru administratori pentru abateri grave în domeniul prevenirii incendiilor Începând cu data de 12 aprilie 2026, regulile privind sancțiunile în domeniul apărării împotriva incendiilor se modifică radical, responsabilitatea administratorilor devenind mult mai mare, a anunțat ISU Alba joi, 2 aprilie 2026. Iată ce trebuie să știți despre noile prevederi […]

Citește mai mult