Rămâi conectat

Ştirea zilei

Creşterea taxei de poluare scumpeşte maşinile second-hand

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Majorarea taxei de poluare în ceea ce priveşte motorizările Euro 4 a dus la creşterea preţurilor maşinilor la mâna a doua deja înmatriculate în România, în timp ce tot mai mulţi din cei care aduc maşini din Vest preferă să le vândă neînmatriculate. Maşinile deja înmatriculate în România se vor scumpi, sau cel puţin aşa este logic pe măsură ce se vor importa tot mai puţine maşini la mâna a doua, declară mai mulţi dealeri auto. Astfel că numărul maşinilor care vor fi vândute ca neînmatriculate se va reduce în următoarele luni pe fondul majorării taxei de poluare. Potrivit calculelor Ziarului Financiar, taxa de poluare ce trebuie achitată acum pentru maşinile second-hand importate a crescut chiar şi de peste trei ori, majorare care conform declaraţiilor lui Fabrice Cambolive, directorul comercial al Group Renault România, va înfrâna importul de automobile la mâna a doua în acest an. În cazul unui Volkswagen Golf din 2008, cu motor diesel de 1,9 litri TDI, se plătea o taxă de aproximativ 550 de euro până la 31 decembrie, în timp ce de la 1 ianuarie valoarea acesteia a crescut la aproape 2.800 de euro. În acelaşi timp, aceeaşi maşină tranzacţionată pe piaţa second-hand are un preţ de aproape 8.900 de euro neînmatriculată şi 9.500 deja înregistrată în România. În primele 11 luni ale anului trecut pe piaţa locală numărul de maşini second-hand importate a scăzut cu aproape 18%, potrivit statisticilor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, la peste 173.500 de maşini, adică de peste două ori volumul celor noi înmatriculate în aceeaşi perioadă. (Z.F.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Elevii din Alba, protest în Piața Cetății din Alba Iulia, față de tăierea burselor școlare: ”Vocea elevilor trebuie și ascultată, nu doar auzită”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Elevii din Alba, protest în Piața Cetății din Alba Iulia, față de tăierea burselor școlare: ”Vocea elevilor trebuie și ascultată, nu doar auzită” Aproximativ 20 de tineri din Alba s-au strâns joi după-masa, în 3 iulie 2025, în Piața Cetății din Alba Iulia, pentru a protesta pașnic față de decizia de tăiere a burselor școlare. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, condamnat la aproape 30 de ani de închisoare. Victimele, șase fete minore, printre care și fiica sa

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, condamnat la aproape 30 de ani de închisoare. Victimele, șase fete minore, printre care și fiica sa Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, a fost condamnat la 29 de ani și 4 luni de închisoare. Victimele sale […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | În timp ce la Sibiu se construiește pe fonduri „Gusterland”,o zonă de agrement pe 33 de hectare de pârloagă, la Alba Iulia nu există nici măcar un ștrand. Va avea instalație de sanie și bob, tiroliană, turn de aventură, pârtie de schi și tubing

Ziarul Unirea

Publicat

în

În timp ce la Sibiu se construiește pe fonduri „Gusterland”,o zonă de agrement pe 33 de hectare de pârloagă, la Alba Iulia nu există nici măcar un ștrand. Va avea instalație de sanie și bob, tiroliană, turn de aventură, pârtie de schi și tubing La Sibiu va fi construit până în anul 2028 o zonă […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea