Crescătorie de porci, la doi paşi de… primărie!
O vorbă românească spune: „Dacă tăceai, filosof rămâneai”. Aşa a procedat şi doamna Dorina Deoancă, din Ciugud, care a venit deunăzi cu jalba-n proţap la conducerea ziarului nostru şi m-a ameninţat că mă va acţiona în instanţă. În acest context, e bine să facem nişte precizări cu privire la exploataţia domniei sale. Dânsa a primit finanţare pentru „un amărât de proiect” în valoare de 25.000 de euro. Cererea domniei sale se intitula „Dezvoltare, exploatare, creşterea suinelor”, dar pe site-ul agenţiei, acolo unde ne-a „pasat” să verificăm proiectele conducerea OJPDRP Alba, nu apare şi ADRESA exploataţiei. Prin urmare, când noi ne-am prezentat la Ciugud şi am întrebat de „ferma de porci a lui Deoancă” ni s-a indicat o zonă „în deal”, unde nu am găsit decât o fundaţie şi o construcţie de lemn cât o… privată. Niciun animal! Am făcut fotografii şi acestea au apărut în cotidianul nostru. Acum dânsa ne acuză că nu am căutat-o ACASĂ, pentru că acolo are domnia sa animalele: str. Principală, nr. 42, Ciugud. Păi eu de unde era să ştiu unde ţine domnia sa animalele? Oare cererea de finanţare e făcută chiar pe locaţia respectivă, la adresa respectivă? Înseamnă că dânsa a primit 25.000 de euro ca să crească porcii acasă? Iar aici mai apare un aspect: adresa cu pricina este, din câte ştim, la doi paşi de primăria comunei. Cum au aprobat aşa ceva experţii OJPDRP Alba? Dar cei de la urbanism ce au de zis? Se pot creşte porci la doi paşi de primărie? Oricum, probabil că aş fi fost la dânsa acasă la vizita în teren, dar, repet, onor OJPDRP Alba nu ne-a pus nici acum la dispoziţie (măcar parţial) datele solicitate, iar pe site-ul agenţiei, se află zeci de mii de proiecte din toată ţara, aşadar degeaba am căutat, că nu am găsit nici adresele (doar localitatea), nici numele consultantului…
În final, doamna Deoancă spune că „nu a luat banii nimănui”. Fals! A luat banii Uniunii Europene, pe care sigur că nu dânsa îi rambursează, ci noi, toţi românii, care cotizăm la bugetul european! Dar, să fie clar: dânsa a insinuat că eu, personal, aş avea ceva cu doamna director Morariu de la OJPDRP Alba sau cu dânsa. Din nou o eroare: eu am ce am cu „sistemul” prin care se accede la fondurile europene, care e defectuos şi lasă loc de arbitrariu din partea OJPDRP-urilor. Ca să nu mai spun că avem suspiciunea (determinată de nişte informaţii recente), că tocmai cei de la OJPDRP (şi apropiaţii lor) întocmesc anumite cereri de finanţare, pe care ulterior tot ei le verifică în teren şi, desigur, le consideră eligibile. Deci, să fie clar: românii ar trebui să se sature să plătească un funcţionar de trei ori, cum se întâmplă acum. Căci în momentul de faţă noi toţi le plătim salariile, apoi când mergem cu solicitări la ei le plătim „bunăvoinţa”, iar dacă ne mai şi consiliază la negru… iar plătim! Şi tot noi toţi cotizăm la bugetul european, adică acolo de unde vin aceste fonduri. QED!
Ioan HĂNŢULESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Cultură Educație
31 iulie – 8 august 2025 | Workshop „Restaurarea și conservarea bunurilor culturale confecționate din piatră” în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” din Sebeș: Înscrieri până în 18 iulie
31 iulie – 8 august 2025 | Workshop „Restaurarea și conservarea bunurilor culturale confecționate din piatră” în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” din Sebeș: Înscrieri până în 18 iulie Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prin Muzeul Municipal „Ioan Raica”, în parteneriat cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și cu Universitatea „1 Decembrie 1918″ din […]
FOTO | Absolvenții merituoși din Câmpeni, premiați și în acest an de profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu. Cum au luat naștere premiile „Gheorghe Drăgoiu” și „Viorica Drăgoiu”
Absolvenții merituoși din Câmpeni, premiați și în acest an de profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu. Cum au luat naștere premiile „Gheorghe Drăgoiu” și „Viorica Drăgoiu” Începând din anul 2006, profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu, originar din „Capitala Țării Moților”, oferă premii în bani elevilor merituoși, absolvenți de clasa a XII-a de la Colegiul Național „Avram Iancu”, iar […]
FOTO | Grupa Mică „Ciupercuțe”, de la Grădinița cu program prelungit Scufița Roșie – Alba Iulia – Exploratori ai Naturii în Proiectul eTwinning „STEAM for the Ecosystem”
Grupa Mică „Ciupercuțe”, de la Grădinița cu program prelungit Scufița Roșie – Alba Iulia – Exploratori ai Naturii în Proiectul eTwinning „STEAM for the Ecosystem” Steam for the Ecosystem este un proiect Etwinning, desfășurat la grupa mica Ciupercuțe de la Gădinița cu program prelungit Scufița Roșia – Alba Iulia, în perioada februarie – iunie 2025. […]