Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Coral IMPEX, firma implicată în afaceri penale cu câteva primării PDL-iste din Transilvania, ”DERATIZEAZĂ” din nou municipiul Alba Iulia în urma unui contract obținut prin achiziție directă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Coral IMPEX, firma implicată în afaceri penale cu câteva primării PDL-iste din Transilvania, ”DERATIZEAZĂ” din nou municipiul Alba Iulia în urma unui contract obținut prin achiziție directă

Primăria Alba Iulia a atribuit recent, prin cumpărare directă, un contract în valoare de 67.836 de lei firmei Coral IMPEX. Achiziția vizează Servicii de dezinsecție, dezinfecție și deratizare pentru instituțiile de învățămant, instituțiile publice și domeniul public al municipiului.

Reamintim că firma este de aproape 2 ani ”în vizorul” DNA, procurorii anticorupție suspectând că ar exista nereguli în privința contractelor încheiate cu mai multe administrații locale din Transilvania conduse, la vremea respectivă, de primari PDL.

În cursul zilei de 7 octombrie 2015, au fost efectuate percheziții domiciliare în 32 de locații situate în județele Cluj, Alba, Sălaj, Sibiu, Mureş şi Prahova, din care 5 au fost sediile unor instituţii publice (primării), restul reprezentând sediile unor societăți comerciale şi domiciliile unor persoane fizice. În Alba Iulia au fost verificate documente aflate la primărie și la sediul firmei Coral Impex SRL care a concesionat serviciul de deratizare și dezinsecție din municipiu.

La data de 8 octombrie 2015, DNA preciza într-un comunicat de presă că ”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj efectuează acte de urmărire penală într-o cauză complexă din care a rezultat că, în perioada 2013 – 2015, persoane reprezentând SC Coral Impex SRL Ploieşti, ar fi oferit diferite sume de bani şi bunuri cu titlu de mită unor funcţionari din cadrul instituţiilor publice situate pe raza mai multor judeţe, cu care societatea respectivă derula relaţii contractuale de prestări de servicii (dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare).

CITEȘTE ȘI: Un angajat al firmei Coral Impex SRL și doi funcționari de la o primărie puși sub urmărire penală pentru infracțiuni de corupție

Analiza coroborată a informaţiilor disponibile în anchetă a evidenţiat faptul că, în mod curent, sumele de bani şi foloasele necuvenite erau remise pentru a-i determina pe funcţionarii cu atribuţii de control şi decizie să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu sau să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intră în sfera atribuţiilor acestora, cum ar fi:
– aprobarea creşterii tarifelor pentru serviciile prestate de către societatea comercială menţionată,
– includerea de noi suprafeţe pentru realizarea deratizării şi dezinsecţiilor prin încheierea de acte adiţionale la contractele deja existente,
– prelungirea contractelor anterior încheiate, fără verificarea legalităţii
– avizarea nejustificată a statelor de plăţi (chiar şi în cazul în care serviciile atribuite în acte nu au fost prestate deloc ori au fost prestate parţial, ori în condiţii de calitate inferioară),
– aprobarea preferenţială a decontării facturilor emise de societatea menţionată.

În desfăşurarea tuturor acestor activităţi s-a urmărit satisfacerea propriilor interese ale persoanelor implicate, în dauna interesului public, şi anume, încasarea sumelor de bani de la instituţiile publice prin maximizarea profitului, respectiv obţinerea de foloase materiale necuvenite”.

Potrivit unui articol publicat la acea dată de Evenimentul Zilei, ”descinderile făcute DNA la primăriile din Transilvania, care au avut relații comerciale cu societatea Coral Impex SRL, au la bază un alt dosar vechi de un an și șase luni. Informațiile despre posibilele acte de corupție comise de funcționarii publici exista din luna aprilie 2014, pe vremea când procurorii DNA Cluj instrumentau dosarul de corupție care se referă la Horea Uioreanu, fostul președinte al Consiliului Județean Cluj”. (SURSA: evz.ro)

Din 2015 și până în prezent relaţia contractuală a primăriilor respective cu firma Coral a continuat, nicio persoană nu a fost trimisă în judecată, ci doar s-a început urmărirea penală faţă de două angajate ale Primăriei Cluj-Napoca şi faţă de un angajat al companiei.

Într-un răspuns pentru „Adevărul“, proprietarul Coral, spune că în această perioadă a câştigat mai multe licitaţii la diverse primării din ţară – Deva, Oradea, Râmnicu Vâlcea şi la Primăria Generală a Municipiului Bucureşti.

„În cadrul Serviciului Teritorial Cluj se află în lucru un dosar în care se fac acte de urmărire penală cu privire la infracţiuni de luare şi dare de mită, abuz în serviciu, evaziune fiscală, spălare de bani, comise în perioada 2011-2015. Obiectul constă în exercitarea de activităţii de corupere de către reprezentanţi din cadrul S.C. Coral Impex S.R.L. a unor funcţionari din cadrul unor primării de pe raza judeţelor Cluj, Alba, Sălaj, Sibiu, Mureş şi Prahova, precum şi a unor funcţionari din cadrul Consiliului Judeţean Cluj în legătură cu atribuirea/executarea unor contracte de deratizare“, se arată într-un răspuns trimis redacţiei „Adevărul” de Biroul de Presă al DNA. (SURSA: adevarul.ro)

La Alba Iulia, Coral Impex SRL a făcut dezinsecție, dezinfecție și deratizare din anul 2011 până în martie 2017 după ce, în urma unei licitaţii, a concesionat pe 5 ani serviciul. Valoarea estimată a contractului a fost de 950.000 de lei în fiecare an, iar în acest timp a fost majorată de două ori. Primăria a demarat în februarie 2017 licitaţia, însă deoarece procedura nu s-a finalizat până la expirarea contractului anterior, în 22 mai 2017, administrația locală a publicat o invitaţie de participare pentru concesionarea serviciului prin achiziţie directă. Acest contract, caștigat tot de Coral IMPEX SRL se va derula până la sfârşitul anului 2017 sau până la finalizarea licitaţiei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO Micul Patriot din Alba, cântece patriotice pentru românii din diaspora, la Bruxelles: Vino iar la Alba frățioare, ia din ladă straiul strămoșesc, prinde-te și joacă-n hora mare, lânga cei cu suflet românesc!

Ziarul Unirea

Publicat

în

Micul Patriot din Alba, cântece patriotice pentru românii din diaspora, la Bruxelles: Vino iar la Alba frățioare, ia din ladă straiul strămoșesc, prinde-te și joacă-n hora mare, lânga cei cu suflet românesc! Tudor Limbean, cunoscut ca și Micul Patriot din județul Alba, nu putea lipsi de cel mai mare eveniment dedicat diasporei românești din Belgia […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea