Rămâi conectat

Ştirea zilei

CONTROL JUDICIAR timp de 60 de zile, pentru Gheorghe Vlad, primarul comunei Vințu de Jos și contabilul șef al primăriei, Valentin Groza

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Primarul comunei Vinţu de Jos, Gheorghe Vlad, aflat în arest la domiciliu după ce a fost reținut, săptămâna trecută, de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia fiind suspectat de comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu în formă continuată, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Decizia a fost luată, vineri, 27 februarie, de magistrații de la Tribunalul Alba. Aceeași decizie a fost luată de judecători și în privința contabilului șef al primăriei, Valentin Groza, reținut odată cu primarul.

george vlad-primar comuna vintu de jos

Tribunalul Alba a admis contestațiile formulate de cei doi inculpați la decizia de arest la domiciliu, pronunțată de Judecătoria Alba Iulia și a dispus, prin sentință definitivă, punerea lor sub control judiciar.

Referitor la cei doi inculpați, anchetatorii au precizat că aceștia, ”în perioada 2013 – 11 august 2014 au angajat, înregistrat şi efectuat cheltuieli şi consumuri nejustificate de materiale de curăţenie, precum şi de produse ce nu se regăsesc în inventarul entităţii, iar în unele cazuri a achiziţionat materiale – piese pentru autoturism (pentru o altă marcă de autoturism ce nu se află în dotarea primăriei).

De asemenea, au angajat, ordonanţat şi efectuat plata de cheltuieli cu carburanţi (benzină, motorină şi uleiuri minerale) fără respectarea prevederilor legale. O parte din carburant a fost consumat de suspectul Vlad Gheorghe pentru deplasări în interes personal, precum şi de alte persoane cu acceptul acestuia. Același suspect a dispus unui martor, şofer în cadrul Primăriei Vinţu de Jos să efectueze lucrări cu buldoexcavatorul unei persoane fizice a cărei contravaloare nu a fost achitată. Activitatea infracţională a mai constat în faptul că, suspectul a angajat, înregistrat şi efectuat cheltuieli şi plăţi nelegale pentru prestarea unor servicii de cazare şi masă la hoteluri din Băile Felix judeţul Bihor.

Suspectul Groza Valentin Nicolae, în perioada efectuării controlului de audit, le-a determinat pe două martore să antedateze înscrisuri şi să modifice menţiuni în registrele de corespondenţă ale Primăriei”.

În dosar, investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul I.P.J. Alba, Direcţia Generală Anticorupţie Alba – Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba.     Suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de S.R.I. – Direcţia Judeţeană de Informaţii Alba. Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare.

Reamintim că în luna septembrie 2014 la sediul Primăriei Vințu de Jos procurorii au efectuat descinderi și au fost ridicate mai multe documente.

Gheorghe Vlad se află la primul mandat de primar al comunei Vinţu de Jos, însă lucrează în această instituţie din anul 1994, unde a fost casier şi inspector la taxe şi impozite.

Comuna Vinţu de Jos este printre cele mai mari din Alba, având 4.800 de locuitori.

Faptele au fost săvârşite în perioada în care primarul era membru al PNL Alba. La scurt timp de la momentul descinderilor, profitând de Ordonanața “traseiștilor”, Gheorghe Vlad a migrat de la PNL, partidul cu care a câștigat primăria, la PSD.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio formă să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO Georgiana Pavelescu, o tânără din Alba, ambasadoare a cântecului popular de pe Valea Sebeșului, la „Primăvara românească la Bruxelles”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Georgiana Pavelescu, o tânără din Alba, ambasadoare a cântecului popular de pe Valea Sebeșului, la „Primăvara românească la Bruxelles” Georgiana Pavelescu, o tânără originară de pe Valea Sebeșului, județul Alba, a fost weekend-ul trecut ambasadoarea Cântecului Popular Românesc în cadrul evenimentului „Primăvara românească la Bruxelles”, eveniment prin care Europarlamentarul PSD, Victor Negrescu, continuă an de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea