Controale la tot ce mișcă, efectuate zilnic în Alba de polițiștii din cadrul IPJ, în perioada premergătoare sărbătorilor
În perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba vor desfăşura zilnic acţiuni care vizează combaterea infracţiunilor de natură economică, a celor comise prin violenţă, a celor la regimul circulaţiei rutiere, a furturilor, dar şi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale.
Controalele efectuate, ieri, 11 aprilie a.c., de structurile de investigare a fraudelor, investigaţii criminale, ordine publică, poliţie rutieră, transporturi şi acţiuni speciale s-au concretizat în constatarea a 14 infracţiuni, dintre care 3 de evaziune fiscală. Potrivit IPJ Alba, “au fost aplicate 355 sancţiuni contravenţionale, din care 273 pentru nerespectarea regulilor privind circulaţia pe drumurile publice, 23 pentru nerespectarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 33 pentru abateri privind comerţul, restul constituind alte încălcări ale normelor legale în vigoare. Valoarea sancţiunilor aplicate este de 81.530 lei.
Cu ocazia acestor acţiuni au fost verificaţi 97 agenţi economici şi oprite în vederea efectuării de controale, 385 mijloace de transport.
Au fost indisponibilizate mărfuri în valoare de 1.744 lei şi ridicate în vederea confiscării bunuri în cuantum de 10.894 lei.
Acţiunile poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, în cadrul acestui plan, vor continua şi în perioada următoare.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Bogdan Glăvan: „Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor. Deci, cine plătește? Ați ghicit, cetățenii”
Bogdan Glăvan: „Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor. Deci, cine plătește? Ați ghicit, cetățenii” Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor, așa cum a avut și supra-taxa pe bănci, adică supra-taxa introdusă deja și va fi plătită tot de cetățeni, spune profesorul de economie Bogdan Glăvan. ”Supra-supra-taxa pe […]
Admitere liceu 2025: Cum se calculează media de admitere la liceele militare, tehnologice și vocaționale
Admitere liceu 2025: Cum se calculează media de admitere la liceele militare, tehnologice și vocaționale Admiterea la liceu în 2025 se face pe baza rezultatelor obținute la Evaluarea Națională, iar media de admitere este, în majoritatea cazurilor, echivalentă cu media de la examenele naționale. Primele rezultate la Evaluarea Națională 2025 se afișează pe 3 iulie, […]
PENSII 2025 | Anunț de ultimă oră pentru cei ce ies la pensie. Greșeala care taie adânc din banii de pensie ai românilor trecuți de 55 de ani
PENSII 2025 | Anunț de ultimă oră pentru cei ce ies la pensie. Greșeala care taie adânc din banii de pensie ai românilor trecuți de 55 de ani Anunț de ultimă oră pentru cei care ies la pensie. Alegerile pe care le facem pentru momentul când ieşim la pensie se numără printre cele mai mari […]