Controale ale ANRE la Hidroelectrica, după ce a întârziat emiterea facturilor timp de câteva luni de zile
Controale ale ANRE la Hidroelectrica, după ce a întârziat emiterea facturilor timp de câteva luni de zile
Hidroelectrica a fost verificată de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, după ce compania de stat a întâtziat mai multe luni emiterea facturilor pentru clienți.
Informaţia a fost confirmată de repezentanţii companiei, potrivit economedia.ro.
De partea cealaltă, conducerea Hidroelectrica dă vina pe desele modificări legislative din ultimul an și spune că lucrează la modificarea sistemului informatic.
Hidroelectrica a intrat recent pe piaţa de furnizare de energie electrică, oferind cele mai mici prețuri de pe piață. Din acest motiv, numărul de clienți atrași a fost impresionant.
Practic, într-o perioadă relativ scurtă, compania a ajuns de la circa 800 de locuri de consum pe segmentul casnic în anul 2019, la peste 500.000 la acest moment. În plus, în ultimele luni au avut loc schimbări dese la lege privind facturarea.
Bogdan Badea, preşedinte al Directoratului Hidroelectrica, a declarat în ianuarie la Antena 3 CNN că facturile la electricitate care au întârziat în ultimele luni nu vor veni cu teancul, aşa cum s-a speculat, ci pe rând, eșalonat.
Facturile au început să fie emise și vor veni eșalonat, la interval cam de o săptămână sau o săptămână și jumătate. Cei care doresc să facă plata eșalonat, pot face acest lucru la cerere.
„Nu vor veni teancuri de 9-10 facturi. Procesul de facturare pentru perioada anterioară a început la Hidroelectrica, s-a facturat luna aprilie și am luat decizia ca, totuși, facturile să nu vină într-un singur calup, ci să vină pe fiecare lună în parte, cu un anumit decalaj.
Facem asta pentru a încerca să diminuăm numărul de solicitări de eșalonare pe care le pot face clienții în cazul în care nu pot plăti contravaloarea facturilor”, a spus reprezentantul Hidroelectrica.
Compania Hidroelectrica a anunţat la începutul anului că restanțierii pot opta pentru eșalonarea sumelor, pe o perioadă de șase luni.
Facturile Hidroelectrica pot fi plătite într-un interval destul de larg, de 45 de zile în cazul clienților casnici, respectiv de 30 de zile în cazul consumatorilor non-casnici, perioade pentru care nu sunt percepute penalități.
Eșalonarea se solicită online, prin completarea unui formular tip, sau direct la sediile sucursalelor. Hidroelectrica ocupă a treia poziție în topul furnizorilor de energie electrică din țara noastră.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Rovinieta s-ar putea scumpi cu aproape 80% de la 1 iulie 2025. Ce alte măsuri îi vor afecta pe şoferi
Rovinieta s-ar putea scumpi cu aproape 80% de la 1 iulie 2025. Ce alte măsuri îi vor afecta pe şoferi Șoferii din ROmânia vor fi printre cei mai afectaţi de planul de măsuri fiscale. Conducătorii auto mai primesc o lovitură în plus de la 1 iulie 2025, când rovinieta ar putea să se scumpească cu […]
Noi reguli de la Comisia Europeană: Fermierii obligați să renunțe la cuști în 2026, pentru anumite categorii de animale
Noi reguli de la Comisia Europeană: Fermierii obligați să renunțe la cuști în 2026, pentru anumite categorii de animale Comisia Europeană intenționează începând cu 2026 o legislație care să elimine treptat utilizarea cuștilor în creșterea anumitor specii și categorii de animale. Printre acestea se numără găinile ouătoare, porcii, vițeii, puicuțele, puii de carne și de […]
24-26 iunie 2025 | COD GALBEN de CANICULĂ în Alba și alte județe din țară. Disconfort termic ridicat și maxime de 38 de grade Celsius
24-26 iunie 2025 | COD GALBEN de CANICULĂ în Alba și alte județe din țară. Disconfort termic ridicat și maxime de 38 de grade Celsius Meteorologii ANM au emis marți dimineața noi avertizări cod galben de caniculă, valabile în Alba și alte județe din țară în intervalul 24-26 iunie 2025. Potrivit specialiștilor, disconfortul termic va […]