Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Politică Administrație

Contractul pentru transportul public local de persoane a fost aprobat

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Transportul public local de persoane nu mai este în pericol de a fi suspendat. Consilierii locali din Alba Iulia au aprobat astăzi, în ședință extraordinară, Proiectul de Hotărâre privind contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local prin curse regulate, ce se va încheia între Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia (AIDA) și Societatea de Transport Public SA Alba Iulia (STP), după ce ieri același proiect a fost respins pentru că majoritatea aleșilor locali s-au abținut de la vot.

Proiectul a fost aprobat cu o singură abținere (consilierul local Marius Costinaș, obligat de lege să nu voteze în acest caz), însă nu înainte ca reprezentantul AIDA să facă unele clarificări cu privire la această asociație și la licitația organizată pentru încheierea contractului, deoarece, principala nelămurire a consilierilor a fost legată de modalitatea de atribuire (prin încredințare directă, deoarece la licitație a participat o singură firmă – STP Alba Iulia).

De altfel, consilierul liberal a și declarat că există în continuare suspiciunea că pentru această licitație caietul de sarcini a fost întocmit ”cu dedicație”.

”În ședința de ieri făceam referire la faptul că există mari dubii  în ceea ce privește caietul de sarcini și chiar licitația. Știți bine că acolo au fost nemulțumiri. Să nu vă surprindă deloc votul nostru de ieri pentru că votând această delegare de gestiune înseamnă că suntem de acord cu caietul de sarcini care a fost făcut foarte special, cu licitația făcută, la care colegii noștri care erau în consiliu atunci s-au abținut sau au votat împotrivă. Au avut legătură voturile date de colegii din mandatul trecut, atunci când caietul de sarcini era, așa cum continui eu să cred, făcut cu dedicație și votul de ieri când nu am făcut delegarea de gestiune”, a spus Buglea.

De asemenea, acesta a mai spus că declarațiile făcute ieri de primarul Mircea Hava (vezi video AICI), după ce proiectul a fost respins, sunt jignitoare pentru toți consilierii.

”Nu este un consiliu local care lucrează împotriva cetățeanului, domnule primar! Ne-am abținut de la vot în ceea ce privește acest punct de pe ordinea de zi iar dumneavoastră nu aveați toți colegii în sală. Ați format o majoritate, chemați-vă colegii la serviciu!”, a încheiat consilierul liberal.

Imagini din timpul dezbaterii proiectului:


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă Dragoș Crișan (candidat pentru Primăria Aiud): Vreau să fac echipă cu aiudenii pentru o adevărată administrație de nota 10!

Ziarul Unirea

Publicat

în

Dragoș Crișan (candidat pentru Primăria Aiud): Vreau să fac echipă cu aiudenii pentru o adevărată administrație de nota 10! Aiudul merită mai mult! Știu că fiecare aiudean crede asta și așteaptă schimbarea reală a municipiului și a localităților aparținătoare. Acesta este motivul pentru care am decis să candidez pentru funcția de primar al municipiului Aiud […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea