Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Consiliul Județean Alba i-a „bătut” definitiv, în instanță, pe austriecii de la PORR

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Consiliul Județean Alba i-a „bătut” definitiv, în instanță, pe austriecii de la PORR

Constructorul celui mai mare depozit ecologic de deşeuri din Transilvania, compania austriacă PORR Construct, a pierdut procesul cu Consiliul Judeţean Alba prin care a solicitat daune de 7.758.529 de lei, plus dobând afarentă. Curtea de Apel Alba Iulia a respins, definitiv, în 28 noiembrie 2022, acțiunea companiei din Austria.

”Respinge în întregime acţiunea formulată reclamantele Asocierea Porr Construct SRL – Porr Bau Gmbh – Entsorga Italia SPA prin Liderul Asocierii Porr Construct SRL, Porr Construct SRL, Porr Bau GmbH, Entsorga Italia SPA, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean Alba şi Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Alba. Menţine dispoziţiile sentinţei privind respingerea în rest a cererii de chemare în judecată”, se precizează în minuta hotărârii pronunțate de instanța de judecată. Societatea a fost obligată să plătească cheltuieli de judecată în valoare de 123.368 de lei. La instanța de fond, asocierea de firme care a construit depozitul ecologic şi staţia de sortare a deşeurilor de la Galda de Jos a obţinut daune de 900.000 de lei, plus TVA, de la Consiliul Judeţean Alba. Hotărârea instanței de fond a fost anulată în apel.

Asocierea Porr Construct SRL – Porr Bau GmbH – Entsorga Italia SpA a derulat investiţia privind construirea Centrului de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) de la Galda de Jos, în valoare de circa 24 de milioane de euro, recepţionată în septembrie 2017. Austriceii au cerut ca banii să fie plătiţi în compensare pentru stabilizarea unui taluz de pământ, care nu ar fi fost prevăzute în proiectul iniţial. În timpul execuţiei lucrărilor au apărut alunecări de teren, fiind nevoie de 46 de ziduri, fundate pe micro-piloţi foraţi la partea de jos şi ancoraţi în partea de sus, ziduri menite să stabilizeze taluzul. În plus, a fost nevoie de un sistem de drenaj care să preia apa.

Lucrări suplimentare, imprevizibile

Lucrarea a prelungit recepţia finală cu câteva luni de zile, iar reprezentanţii constructorului au considerat că a fost determinată de un eveniment imprevizibil, motiv pentru care au solicitat decontarea sumei cheltuite, de către Consiliul Judeţean. Reprezentanții instituției au refuzat să și-o asume, considerând că responsabil este constructorul care de altfel a realizat și proiectarea, nu doar execuția. Astfel s-a ajuns la acest proces care s-a derulat pe parcursul a patru ani și jumătate.

”Studiile preliminare ce au condus la adoptarea soluției tehnice pentru taluzul alunecat au fost corecte și complete (conform normativelor și standardelor) fapt pentru care incidentul nu reprezintă culpa uneia dintre părți, ci este determinat de factori ce nu ar fi putut fi prevăzuți în etapa de proiectare. Conform expertizelor tehnice, calculele de stabilitate derulate inclusiv în urma executării unui număr suplimentar și semnificativ de foraje geotehnice, reliefează stabilitatea taluzului – fapt contrazis de realitatea din teren din cauza apariției izvoarelor subterane de apă. În cazul în care taluzul primește infiltrații de apă, coeficientul de stabilitate scade, ceea ce determină alunecările locale, cât și necesitatea adoptării unor soluții tehnice constructive”, au susținut reprezentanții PORR Construct. Aceștia au completat că ”antreprenorul nu își poate asuma responsabilități cu privire la execuția pe cheltuiala proprie a unor lucrări suplimentare, imprevizibile, care nu au fost introduse în scopul/obiectul contractului prin instrucțiunile și modificările Inginerului”.

CJ Alba: ”Trebuiau să prevadă măsuri de îndepărtare a apelor meteorice”

De cealaltă parte, cei de la CJ Alba au precizat că ”în perioada anterioară ofertării și respectiv preliminară încheierii contractului de lucrări, Antreprenorului i-au fost puse la dispoziție, de către beneficiar, toate datele relevante pe care acesta le avea în posesie la data respectivă, referitoare la structura geologică, la condițiile hidrologice de pe șantier și la aspectele legate de mediu, acesta participând la vizita în teren a amplasamentului organizată de către Beneficiar”.

”Încă din faza de inițiere a procedurii de atribuire a contractului de lucrări, Consiliul Județean Alba a efectuat toate demersurile legale și procedurale pentru a prezenta situația cât mai exactă a amplasamentului pe care urma a se edifica Centrul de management integrat al deșeurilor (depozit de deșeuri, stație de sortare, stație de tratare mecano-biologică) Galda de Jos. Antreprenorul a avut la dispoziție în vederea informării atât Studiul geotehnic aferent depozitului de deșeuri din cadrul CMID Galda de Jos, publicat în SEAP în cadrul documentației de atribuire, cât și vizita organizată la amplasamentul CMID Galda de Jos din perioada de publicitate în SEAP a documentației de atribuire, astfel că reclamantele nu se pot prevala de faptul că nu aveau cunoștință de faptul că terenul este instabil în contact cu apa din precipitații, că, prin proiectare, trebuiau să prevadă măsuri de îndepărtare a apelor meteorice din vecinătatea construcțiilor, pentru a evita alunecările de teren”, au mai susținut reprezentanții instituție.

Construcţia CMID la Galda de Jos a durat circa doi ani şi jumătate, fiind finanţată din fonduri europene, donduri de la bugetul naţional şi de la cel judeţean. Este cel mai mare centru de acest gen din Transilvania şi unul dintre cele mai mari din România. Investiţia se compune dintr-un depozit ecologic cu o capacitate de aproximativ 543.000 de tone pe an, o staţie de sortare cu o capacitate de 42.000 de tone pe an şi o staţie de tratare mecano-biologică cu o capacitate de peste 65.000 de tone pe an. Depozitul a fost operaţionalizat în luna mai 2021 şi este concesionat Asocierii RER Vest SA Timişoara – Retim Ecologic Service Oradea, care a câştigat licitaţia organizată de Consiliul Judeţean Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Oameni cu inimă mare: Un tânăr frizer din Sebeș a tuns gratis copiii de la două orfelinate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Oameni cu inimă mare: Un tânăr frizer din Sebeș a tuns gratis copiii de la două orfelinate Alex Fulea, un tânăr frizer din Sebeș, alături de colegii săi din Sibiu, au tuns mai mulți copilași de la două orfelinate din Sibiu. Gestul nu s-a oprit aici, strângând cu ajutorul cliențiilor mai multe haine, jucării și […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea