Rămâi conectat

Actualitate

Consiliul Judeţean Alba a pierdut 100 de miliarde de lei pentru investiţii

Bogdan Presecan

Publicat

în

 Noua lege a bugetului de stat a sărăcit Consiliul Judeţean Alba. Preşedintele instituţiei care administrează banii judeţului, Ion Dumitrel a subliniat în cadrul şedinţei extraordinare de azi, 14 decembrie, în care s–a votat bugetul acestei instituţii pentru anul 2012, că “vor fi cu o sută de miliarde de lei(lei vechi) mai puţin” decât în anul 2011. Acest lucru se întâmplă, paradoxal, după un an în care încasările din impozitul pe venit la bugetul de stat au crescut cu aproape 10% faţă de 2010.

Explicaţia acestei prăbuşiri vine din faptul că noua lege a bugetului de stat reduce cele trei surse mari de finanţare a bugetului judeţului Alba. Prin TVA de drumuri (judeţene şi comunale) se pierd aproximtiv 60 de miliarde, iar prin reducerea procentului care se întoarce din impozitul pe venit, pe care l-au plătit contribuabilii din Alba, de la 12% în 2011, la 11%  anul viitor, alte câteva zeci de miliarde. Creşterea contribuţiilor vărsate la bugetul naţional din judeţul Alba se datorează  investiţiilor făcute din fondurile structurale ale Uniunii Europene, unde judeţul Alba ocupă un loc fruntaş în ţară la absorbţia banilor comunitari. (B.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții  riști să rămâi repetent

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții  riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]

Citește mai mult

Actualitate

Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea